Facebook pe mobil

Mai toata lumea are acum un cont pe Facebook pentru ca “daca nu esti pe Facebook, nu existi!”. Ca orice aplicatie serioasa, Facebook-ul poate genera dependenta si aici apare adevaratul chin si intrebarea “cum pot sa accesez Facebook-ul de pe oriunde, inclusiv de pe mobil?”

Facebook pe mobil
Facebook pe mobil

Intrebarea aceasta are un raspuns relativ simplu, orice telefon mobil dotat cu un browser web (si un abonament de internet mobil) poate accesa orice pagina de web inclusiv Facebook.com. Evident, memoria unui telefon este considerabil mai mica decat a unui computer cu browser modern. Pentru a trece peste acest impediment, cei de la Facebook au dezvoltat o versiune a site-ului optimizata pentru accesul de pe telefonul mobil. Facebook.com detecteaza automat daca accesezi site-ul de pe mobil si-ti prezinta o versiunea a sa usor modificata dar care se incarca rapid. In versiunea mobila a Facebook-ului nu beneficiezi de aplicatia de Chat instant asa ca, daca esti un impatimit al chat-ului pe Facebook, este bine sa instalezi si un messenger mobil ca Ebuddy care are incorporat si chat-ul de Facebook.

Browser mobil - Opera
Browser mobil - Opera

Totusi, dupa ce accesati de cateva ori paginile de Facebook, veti constata ca traficul generat este destul de mare si asta se resimte in costuri suplimentare in factura de telefon mobil.Partea buna este ca avem solutia!

Pentru a avea un trafic redus cu apoximativ 90%, va puteti instala un browser mobil care compreseaza paginile web scutindu-va astfel de cheltuieli mari si aducandu-va un timp de incarcare de 10 ori mai rapid. Un astfel de browser mobil este Opera Mobile.

Opera mobile se poate instala pe aproape orice telefon mobil in doua variante, Opera Mini (varianta pentru telefoane mai vechi si cu o memorie mai mica) si Opera Mobile (varianta pentriu telefoane moderne, smart, cu memorie ceva mai mare).

Opera mini este o aplicatie java, compatibila cu aproape orice telefon iar Opera Mobile ruleaza pe Android, Symbian, iPhone Os, MeeGo, Windows 7, Windows Mobile. Practic, orice telefon mobil poate rula una dintre versiuni.

Facebook Chat prin Ebuddy
Facebook Chat prin Ebuddy

Tot ce trebuie sa faceti este sa accesati site-ul Opera Mobile, sa parcurgeti wizardul pentru selectarea versiunii potrivite telefonului vostru si sa instalati aplicatia.

Asa ca, instaland Opera Mobile si Ebuddy va puteti bucura de un acces total pe Facebook cu o fractiune de trafic si implicit cost al conexiunii.

Download Opera Mobile
Download Ebuddy

Aurora boreală

Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud.

Continue reading Aurora boreală

GPL prost de la PETROM

Sa nu uitam ca in ultimele luni PETROM-ul a inceput sa introduca si sa faca reclama cu GPL in benzinarii. Am facut astazi greseala sa alimentez de la PETROM cu GPL. Exact, statia PETROM Militari, de langa METRO Militari.
Aventura cu alimentarea GPL este una 100% romaneasca. Cel ce alimenteaza cu GPL trebuie sa stea in soare/ploaie langa un rezervor deloc estetic si sa astepte la nesfarsit un angajat al benzinariei “sa te serveasca” cu un sictir total. In Romania, decenta de a avea pistolul pompei de GPL langa cel de benzina sau motorina, asa cum este in toata Europa, nu exista!

Sa ne intoarcem totusi la problema calitatii GPL-ului de la Petrom. Cum spuneam, la ora 4pm am alimentat de la Petrom Militari pentru un drum Bucuresti-Pitesti si retur. Accidental, de dimineata am mai facut un drum Bucuresti-Pitesti si retur dar cu o alimentare de la Rompetrol, deci aveam o referinta.
Dimineata, cu plinul de la Rompetrol am avut un consum de 9.5 l/100km cu o viteza constanta de 137km/h (masina are cuise control).
Dupa alimentarea de la Petrom, consumul a crescut la 10.7 l/100km viteza fiind identica, constanta la 137km/h reali, stabiliti cu ajutorul GPS-ului si mentinuti cu cuise control-ul.
Problema vantului n-a existat, vantul fiind practic inexistent astazi pana la ora 9pm.
Alta problema remarcata a fost felul in care motorul parca avea cu 20cp mai putin si acceleratia mult mai inceata.

Dupa experienta asta, stiu ca nu mai fac greseala de a alimenta de la Petrom!

Notificator de seriale TV

Ca tot romanu’ ajungi la un moment in care oferta de seriale si emisiuni ale televiziuniilor romanesti nu te mai satisface. Asa ca ajungi sa te uiti la seriale cu adevarat interesante ca “Lie to Me”, “Californication”, “Episodes”, “Modern Family” … s.m.a. Aceste seriale evident ca le downloadezi de pe internet si in momentul in care ajungi cu adevarat pasionat de ele, astepti cu nerabdare aparitia unui episod nou. Asta se traduce prin verificarea unei lungi liste se site-uri si, implicit, o mare pierdere de timp.
Ideal este ca in calendarul tau sa apara ca prin minune notificarile privind aparitia episoadelor noi! Usor de zis si culmea, usor de facut!
Intri frumos pe site-ul http://www.seriesly.com/ , cauti si apoi adaugi in “cos” serialele care te intereseaza si apesi marele buton de “Get It”.
Pentru a avea notificarile prin Google Calendar, trebuie sa adaugi linkul “iCal” obtinut pe site. Seriesly te poate notifica si prin RSS sau prin e-mail, dupa cum iti doreste inimioara.
Eu am ales iCal, am adaugat calendarul in Google Calendar si asa mi l-am putut sincroniza si cu Calendarul de pe telefonul Nokia E71 prin aplicatia “Mail for Exchange“.

Trebuie sa precizez ca toate cele pomenite mai sus de la aplicatii, site-uri si servicii sunt gratuite!
Asa ca, romani, va ordon, treceti serieslyul!

P.S.
mai jos aveti un calendar demonstrativ pentru show-urile:
Californication
Episodes
Futurama
Lie to me
Modern Family
South Park
The Big Bang Theory
Two and a Half Men
The tonight show with Jay Leno
Saturday Night Live
Top Gear

S.O.S. SCOALA DOCTORALA ROMANEASCA

TE DOCTOREM CREAMUS. Aceasta este formula standard utilizată în marile universități din Europa atunci cînd, în cadru festiv, se decernează titlul științific de doctor. Am văzut recent un astfel de moment pe Internet. Strălucirea acelei clipe încununează o muncă asiduă de cercetare ce se întinde pe durata mai multor ani.

Ce se întîmplă la noi? Ei bine, departe de a participa la asemenea ceremonii de neuitat, absolventul de doctorat trece pe la secretariatul școlii doctorale unde s-a pregătit pentru a-și ridica diploma. Cu pompă, pe acel document, proaspătul doctor este anunțat că beneficiază de “toate drepturile și onorurile” pe care aceasta i le conferă. Care sînt aceste drepturi și, mai ales, ce poate face un specialist român după ce a terminat de parcurs etapa supremă a formării academice? Dacă este să ne luăm după opinia a sute, poate mii de români, doctoratul poate fi valorificat la o catedră universitară, într-un institut de cercetare și cam atît. În zadar ni se evocă perioada interbelică, în care preotul de țară avea un doctorat sau în care profesori ai liceelor din București sau provincie își terminaseră asemenea studii chiar la Sorbona.
Românii anului 2009 (“românii” aceștia atît de invocați de către autorități, de cele mai multe ori fără legitimitate) consideră că “e suficient să dai șpagă pentru a avea diplomă de doctor” sau că, “dacă învîrți hîrtii și le muți dintr-un birou în altul”, nu meriți să fii remunerat la nivelul acestei demnități care este, nu-i așa?, apusă în această țară. Este deprimant ce poți citi pe unele forumuri de pe Internet. Libertatea de exprimare naște la noi monștri de agramatism și gîndire strîmbă.

Dar reprezentanții statului român se folosesc cu dibăcie de această discordie națională pe care ei înșiși au creat-o. De unde vine ideea profesorului care-și bate cu sălbăticie elevul și deci trebuie testat psihologic cît mai des cu putință? Sau ideea că omul de la catedră nu mai citește și deci trebuie reciclat o dată la cinci ani? Căci, nu-i așa? de bună-voie intelectualul român nu mai citește o carte. Cam din aceeași sursă ca și acuzele de plagiat, de pastișă, de cercetare fără strălucire.
Asemenea acuze sînt, în parte, reale, dar generalizarea lor este rău voitoare. În contextul crizei economice, Ministerul Muncii s-a gîndit că, dacă tot există aceste acuze, să legifereze anularea sporului de doctorat prin Ordonanța de urgență a Guvernului privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Ordonanța 1 (publicată în M.O. la data de 27 ianuarie 2010) prevede:

“La data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență se abrogă art. 50 alin. (10) și art. 90 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare. Conținutul art. 50 alin. (10) este următorul: “Personalul didactic din învățămîntul preuniversitar, care are titlul științific de doctor, este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază”. De notat că din această formulare nu rezultă în nici un caz ideea de spor, ci, dimpotrivă, ea face referire la baza salarială. Art. 90 (5) din legea 128 stipulează: “Personalul didactic și de cercetare din învățămîntul superior, care are titlul științific de doctor, beneficiază de prevederile art. 50 alin. (10)”. Să remarcăm în treacăt caracterul aberant al informațiilor despre amputarea acestui spor. Rezultă clar din cele scrise mai sus că această măsură afectează atît învățămîntul preuniversitar, cît și pe cel superior. Aș propune cititorului să studieze reflectarea acestei măsuri de către diferite trusturi de presă. Dezinformarea este la ea acasă peste tot, iar reacțiile necontrolate de pe forumurile de discuții nu întîrzie să apară.

Ordonanța mai sus amintită este deci în vigoare și produce efecte. A rămas suma ca atare, corespunzătoare sporului de care ne ocupăm, dar doar la rubrica numită “COMPENSAÅ¢II TRANZITORII”. Iar acestea se acordă doar în 2010, după care, Dumnezeu cu mila.
Această idee malefică nu este nouă. Am mai scris pe această temă. Evenimentele din ultimele 2 luni depășesc, însă, orice culme a imoralității: pe 27 noiembrie 2009 (adică “întîmplător” între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale), mai multe portaluri de știri anunțau continuarea acordării acestui spor: “Ministerul Educației a emis în luna noiembrie ordinul care va permite persoanelor care au susținut și promovat examenul de doctorat să beneficieze, începînd cu luna decembrie, de sporul de doctorat. Astfel, aceștia vor avea, începînd cu luna decembrie, un venit majorat cu 15%. Beneficiarii vor fi în jur de 1.500 de profesori din învățămîntul preuniversitar și universitar” (sursa: amosnews.ro). Această minune s-ar fi înfăptuit “ca urmare a demersurilor FEN și a deputatului Cătălin Croitoru, vicepreședinte al Comisiei de Învățămînt a Camerei Deputaților” (evident tot “întîmplător”). Din cîte am aflat ulterior, un astfel de ordin nu a existat niciodată (dacă greșesc, mea culpa).

Alegerile au trecut. A venit acum momentul adevărului. Mimînd dialogul social, Guvernul României a trimis spre publicare în Monitorul Oficial celebra, de acum, Ordonanță 1, chiar în momentul în care sindicatele se aflau la masa negocierilor cu reprezentanții Ministerului Muncii. Firește că, de această dată, domnul Cătălin Croitoru nu a mai avut nimic de spus. Dar să lăsăm aceste fapte spre dreapta judecată a cititorului.
Este foarte adevărat că ne aflăm în plină criză economică și că, dacă este să suferim, să o facem cu toții. Nimeni nu ar fi avut obiecții dacă, în mod rezonabil, s-ar fi propus neacordarea acestui spor pe o anumită perioadă de timp. El nu este însă amînat, ci anulat.
Să spunem lucrurilor pe nume: nu faptul că acest bonus se numește spor contează. În Franța el nu există. Dar vă rog să aruncați o privire pe grila de salarizare din sistemul public al Hexagonului. Veți vedea unde este plasat un salariat care posedă un doctorat… Iar acest lucru nu este neapărat condiționat de prestarea unei activități care să necesite acest titlu științific. Dacă în grila românească un doctor ar primi în plus, în cadrul bazei salariale, deci nu ca spor, un procent unitar (că tot este la modă) pentru orice domeniu, riguros reglementat însă, aceste rînduri nu ar mai avea sens. În acest fel, ne-am putea încadra în acel procent de 30% pentru sporuri.

Legat de această idee, cei care afirmă că în preuniversitar sau în Administrația Publică nu este nevoie de doctorat omit uneori, cu bună știință, faptul că în stagiul de pregătire sau în perioada redactării tezei, nimeni nu diferențiază un angajat din preuniversitar de unul din învățămîntul superior. Ai aceleași obligații ca doctorand, de ce nu ai avea aceleași drepturi ca doctor? Mai mult decît atît, conform unui astfel de raționament, cum doctoratul nu este necesar pentru a preda în liceu sau în școala generală, nici gradul unu, nici chiar gradul doi nu sînt obligatorii. Ce facem atunci? Plătim doar definitivatul în plus față de nivelul debutantului? Cred că este absurd.
Afirm a nu știu cîta oară: valoarea studiilor doctorale în Romania este controlabilă. Există o comisie în cadrul MECTS, care se ocupă de validarea titlurilor acordate la diferitele școli doctorale din țară. În cataloagele Bibliotecii Naționale există referiri la toate lucrările elaborate și susținute în România. Cine ne-ar opri să facem ordine invalidînd teze asupra cărora planează suspiciuni? Cine ne-ar opri să păstrăm doar 2-3 centre doctorale în țară? Mai mult ca sigur doar voința politică.

Așa stînd lucrurile, este mult mai simplu să-i lovești pe cei ce sînt elita adevărată a științei românești, decît să faci ordine într-un sector atît de important al vieții publice românești. După cum este simplu și eficient să hrănești fără scrupule populismul.

Liviu Călburean
Articol publicat in numarul 513, din 16 februarie 2010 al saptamanalului OBSERVATOR CULTURAL.

CAND PROFESORII AJUNG BATAIA DE JOC A EXECUTIVULUI

Proiectul Legii educației, unul dintre actele normative pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului, suscită încă nenumărate discuții. Las la o parte inadvertențele dintre varianta publicată pe site-ul forului legislativ și cea existentă pe pagina Guvernului. Culmea ironiei: cine accesează linkul “Legea Educației – forma transmisă de inițiator” (www.gov.ro /upload/ articles/106607/legea-educatiei-nationale.pdf) va da peste “Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”. La o căutare atentă poate fi găsită, tot pe pagina Executivului: www.gov.ro/upload/ articles/106509/legea-educatiei-nationale.pdf. Surpriză însă: acest din urmă proiect conține 353 de articole, varianta publicată în luna august de MECI are 325 de articole (www.edu.ro/ index.php/articles/12657), iar cea existentă pe pagina Senatului (www.senat.ro/pagini/asumare/Legea%20educatiei-nationale.pdf) numără 336 de articole. Aceste diferențe arată clar lipsă de seriozitate și aș spune chiar de respect față de opinia publică. Autoritățile statului par a pleca de la premisa că nimeni nu citește, nimeni nu se informează, că legătura lor cu societatea civilă este una pur teoretică, și nu una reală.
În cele ce urmează, mă voi referi pe scurt la cîteva dintre temele cele mai dezbătute, odată cu discuțiile publice, pe marginea Legii educației. Într-o emisiune a postului de televiziune Realitatea TV, premierul Emil Boc afirma: “Actualul sistem educațional, clădit doar pe acumulare de informații, și nu pe formare, pe competențe, nu mai poate rezista. […] Astăzi, sistemul este axat pe acumularea de informații, îi băgăm cu pîlnia în cap la elev informații…[…] Îl chemăm a doua zi la școală, îl punem să reproducă, informațiile nu sînt legate între ele, nu se formează competențe pentru a se descurca în viață sau pentru a face față […]”. Ca argument, domnul prim-ministru folosește rezultatele de la evaluările internaționale, respectiv de la Testul Pisa (argument preluat, evident, din documentele Comisiei Prezidențiale, în fruntea căreia se află profesorul Mircea Miclea). Dihotomia conținutist vs. curricular nu este nouă cînd vine vorba de elaborarea programelor școlare. Viziunea curriculară este cea centrată pe competențe, pe abilitățile care trebuie dezvoltate la elev, pe modificările comportamentale care trebuie să aibă loc la finele fiecărei secvențe a instruirii. Cu alte cuvinte, este important nu ceea ce știi, ci doar ceea ce poți face cu tot ceea ce știi.

Această viziune, în aparență extrem de generoasă, are punctele ei slabe. Nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva cunoștințele creează competențe și nicidecum invers. Problema care trebuie discutată este în ce măsură aceste competențe sînt articulate de o manieră inter și transdisciplinară, în ce măsură ceea ce înveți poate fi reactivat și folosit oricînd în viață.
Spre a ilustra cele susținute anterior, v-aș supune atenției un exemplu din didactica limbilor moderne, exemplu ce îmi este la îndemînă: elevul trebuie să fie capabil să aibă o reacție verbală în diverse circumstanțe ale vieții cotidiene, fiind mult mai important să ai capacitatea de a cere și furniza informații decît, de exemplu, să cunoști conjugarea unui verb. Este, deci, un demers intuitiv, care are însă dezavantajele sale. Neabordarea sistematică a fenomenului de limbă duce la o valorificare cît se poate de relativă a ceea ce înveți. Neștiind să conjugi, nu vei avea niciodată posibilitatea autocontrolului. Învățarea intuitivă poate ajuta anumite categorii de elevi, dar este, în opinia mea, un demers care nivelează în jos. Dar aceasta este o altă discuție despre elitele și elevii care se află sub medie, discuție care nu face obiectul acestor rînduri.
Sursa problemelor este, după mine, alta. Cine se preocupă astăzi de o abordare sistematică a fenomenului educațional? Se întreabă cineva dacă, din punctul de vedere al exigențelor, în evaluarea de zi cu zi, nu există neapărat uniformitate, ci doar acel minimum de obiectivitate care să poată da greutate rezultatelor școlare de zi cu zi? Se uită cineva la diferențele uriașe dintre rezultatele obținute într-un colegiu național și cele obținute într-un liceu industrial? Cu toate acestea, diplomele au aceeași greutate.

Se vorbește de curricula aerisită, de eliminarea anumitor ore, chiar a anumitor discipline. De fapt, problema este alta. Nimeni nu ia în considerare modul în care este gestionat timpul elevului. Am consultat orarul unui elev de clasa a IV-a din Germania. Pare greu de crezut, dar am numărat 28 de ore. Planurile-cadru de la noi propun 20 de ore pentru ciclul primar. Nu susțin o adoptare ad litteram a modelului german. Dar nu pot să nu remarc existența în orar a trei ore de educație fizică, obligatorii, deci în trunchiul comun, dintre care una la bazin, împreună cu un profesor de specialitate.
Ia cineva în calcul curba de efort a elevului? Poți da același randament, pentru ore multe și grele, vinerea ca și lunea? A studiat cineva modelul aplicat pe scară largă în Franța, care plasează una din cele două zile libere din săptămînă miercurea, și nu sîmbăta? Sau modul în care sînt repartizate vacanțele într-un an școlar (după o lună de școală, o săptămînă de vacanță)? Aici ar fi benefic rolul psihologilor școlari. Dar ne interesează cu adevărat dozarea efortului elevilor? Sau mai degrabă economia în alocările bugetare?

Un material anterior a suscitat vii discuții pro și contra. Se referea la posibila eliminare a sporului de doctorat. Argumentele celor care susțin această inițiativă se referă la scăderea prestigiului școlii doctorale românești, la calitatea precară a cercetării din țara noastră, care, din păcate, se bazează mult prea des în ultima vreme pe plagiat și pastișă. Foarte adevărat. Dar, în locul regulamentelor sofisticate de organizare a acestor școli, o singură măsură ar fi fost de ajuns: condiția ca fiecare unitate organizatoare de doctorate să aibă o experiență în învățămîntul superior și cercetare de cîteva zeci de ani și/sau recunoașterea calității cercetării, pe plan mondial. Astfel am fi stopat explozia de doctorate și ne-am fi concentrat asupra calității. Se dorește, însă, cu adevărat așa ceva? Este mult mai simplu să lovești in corpore în cercetătorii români, privîndu-i și de ultima recunoaștere a efortului lor intelectual, respectiv acest mizer spor de 15%.
În final, dar nu în ultimul rînd, mi s-a părut șocantă argumentația domnului Boc privind plasarea personalului din Educație pe o treaptă de salarizare inferioară altor categorii profesionale: “S-a judecat în sensul că pentru anumite categorii sociale cum sînt polițiștii, ei nu mai pot presta o altă activitate. Ei nu mai pot să aibă a doua slujbă, nu pot avea a doua normă, nu pot fi acționari la o societate comercială, nimic. Un profesor poate avea și meditații, poate avea și a doua slujbă…”. Pentru a-mi sprijini argumentația iată un pasaj din Legea educației pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea: “Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de învățare, de instruire practică și de evaluare, conform planurilor-cadru de învățămînt; b) activități de pregătire metodico-științifică; c) activități de educație, complementare procesului de învățămînt”.

Evident că și aici vor apărea opinii contrare. Dar să afirmăm că odată cu procesul de reformă, trebuie oprit fenomenul educației paralele, că pentru a cîștiga mai bine trebuie să muncim mai mult și, în același timp, să ne fie servită aceeași placă referitoare la ziua de lucru a unui cadru didactic, care nu înseamnă decît trei-patru ore, este deja revoltător.
Cum spuneam și cu alte ocazii, nota de plată a atitudinii noastre de acum va fi viitorul. Iar modul de a trata acest domeniu atît de sensibil la calitate lasă și va lăsa și în următorii ani de dorit. Astăzi merge și așa. Dar mîine?

prof. dr. Liviu CALBUREAN
Â
Articol publicat in saptamanalul OBSERVATOR CULTURAL, numarul 493 din 24 septembrie 2009:

A DISPARUT SPORUL DE 15% PENTRU DOCTORAT

Ce mai reprezintă în societatea românească actuală principiile ? Ne preocupă efectele crizei economice, reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar sau disponibilizările din administrația publică sau chiar învățământ. Suntem gata să modificăm orice lege dacă situația economică o impune. La om, la destinul său, la ideea de merit personal nu se mai gândește niciun reprezentant al autorităților.
Ca slujitor al catedrei, m-am ferit întotdeauna să fac referire la problematica drepturilor salariale ale cadrelor didactice. Așa mi se pare normal, astfel ar putea fiecare dintre noi să-și arate atașamentul față de interesul național, lăsând la o parte măruntele interese proprii. Am asistat stupefiat la spectacolul greu de digerat al genezei așa-zisei legi a educației sau a legii unice de salarizare în sectorul bugetar. Despre efectele nefaste cel puțin ale primeia dintre cele două legi vom vorbi fără doar și poate în anii urmatori. Va fi atunci mult mai greu să revenim asupra unor reglementări, întrucât, așa cum s-a întâmplat în cazul legii 128 din 1997 a Statutului cadrelor didactice, va fi nevoie de nenumărate actualizări, ceea ce va duce la necesitatea schimbării actului normativ mult mai repede decât s-ar putea anticipa.
Nu mi-a venit să cred zilele trecute că sporul de doctorat a fost mazilit din legea educației cu toate că, in proiectul din 14 august, acel 15 %, care îi deranjează pe mulți figura în proiect. Este motivul pentru care simt nevoia acestui punct de vedere.
Las la o parte inconsecvența între cele două proiecte. Legea salarizării unice prevede, de exemplu, o gradație de merit pe durata a patru ani, în vreme ce proiectul legii educației menționează o durată de cinci ani pentru același drept salarial.
Renunțarea la sporul de doctorat mi se pare însă un gest de o iresponsabilitate publică greu de imaginat. România este țara membra a Uniunii Europene care nu recunoaște prin această măsură ciclul III de studii din declarația de la Bologna. Am mai avut ocazia să discutăm despre modul cum tinerii români sunt descurajați să urmeze studii de masterat. Acesta nu e luat in considerare nici la vechime (spre deosebire de licență) și nici la diferențierea categoriilor de salariați în funcție de studii. Așa se face că in țara noastră este mult mai profitabil să studiezi cât mai puțin având astfel șansa de a acumula doi ani de vechime în plus. Odată cu intrarea în vigoare a acestui surogat numit legea unică de salarizare, același regim il va avea și doctoratul.
Nu are sens să discutăm despre modul cum sunt tratați intelectualii care fac efortul de a urma și studii doctorale în țări precum Franța, Canada sau Statele Unite. Ni se va replica prin numeroase referiri la titluri de doctor obținute prin plagiat. Aceste cazuri există, sunt revoltătoare, trebuie stopate de urgență. Nimeni nu are însă dreptul moral în primul rând să aducă prejudicii instituției doctoratului în această țară. Este foarte ușor să cârcotești, să semeni îndoială chiar de la nivelul cel mai înalt al statului respectiv președinția. Nu se vorbește nimic niciodată despre importanța pe care o au instituțiile statului în bunul mers al activității școlilor doctorale. În spatele autonomiei universitare se ascund jocuri de interese care ar trebui anihilate. Dar nu întreg sistemul este incriminabil atunci când este vorba de situația deplorabilă a cercetării în România. Fără îndoială că absolventul de doctorat trebuie pus în valoare pentru a continua să facă performanță în domeniul pe care îl reprezintă. În caz contrar putem vorbi de supraeducare, chiar de risipă de materie cenușie.
A expune însă pe pagini întregi metodologia desfășurării doctoratului, a afirma în legea salarizării unice că în învățământ salarizarea se face în raport cu funcția și norma didactică, nivelul studiilor, gradul didactic, titlul științific, vechime, caliitatea activității etc., iar apoi a exclude acel spor de 15 % reprezintă, pe lângă inconsecvență, o dovadă a ostilității statului român față de această categorie de intelectuali.
Nu este cazul sa evoc aici anii întregi de muncă asiduă de documentare, sutele de pagini redactate și refăcute, participările la simpozioane, congrese, zecile de articole publicate în țară și peste hotare. Toate aceste aspecte par a fi nesemnificative pentru oficialii de la muncă și finanțe. Mai este doar un pas până la reușita acestui efort de egalizare extrem de păguboasă a angajaților plătiți din fonduri publice.
Această lege ar fi trebuit să diferențieze din start și indiferent de domeniu nivelul veniturilor în raport cu nivelul studiilor. Nu s-ar fi ajuns astfel în situația absurdă ca angajați ai statului fără studii superioare să fie remunerați la fel sau chiar ma bine decât absolvenții de facultate, masterat sau doctorat. Intrăm insă din nou pe tărâmul principiilor care nu par a fi importante pentru români.
Nu-mi fac prea multe iluzii privind reușita demersului meu. Un membru marcant al PD-L afirma deunazi, apropo de principii, că un drept, odată câștigat, nu mai poate fi retras. Pentru statul român însă, un drept odata retras nu mai poate fi redat. Dupa cum nu vom mai putea reda acea demnitate a intelectualului, periclitată serios în aceste zile. De aici până la resemnare și apatie nu mai este decât un pas. Fără a avea pretenții de profet, într-un asemenea climat social, sintagma reforma statului, atât de dragă premierului Boc și președintelui Băsescu, va fi actuală și peste 20 de ani, iar nivelul de dezvoltare a țării acelasi, dacă nu cumva inferior celui de azi.

prof. dr. Liviu CALBUREAN

Articol publicat in OBSERVATOR CULTURAL, numarul 491 din 10.09.2009 :

http://www.observatorcultural.ro/A-disparut-sporul-de-15-pentru-doctorat*articleID_22394-articles_details.html

P.S. Semnati petitia: “Nu scoateti salariul de merit si sporul de doctorat”:

LIMBILE STRAINE SI CRIZA

“Am atîtea inimi cîte limbi cunosc.” Este o afirmație făcută în secolul al III-lea î.Hr. de către Quintus Eunnius, cel care este considerat părintele literaturii latine, vorbitor al celor trei limbi ale ținuturilor italice de sud: greacă, latină și oscă.
Mulți ar tinde să considere desuete aceste rînduri într-o perioadă precum cea pe care o parcurgem, caracterizată prin austeritate. Ca să nu mai vorbim de necesitatea aerisirii curriculei românești, recunoscută prin faptul că sufocă adolescentul afectîndu-i dezvoltarea, confiscîndu-i o parte din această perioadă atît de frumoasă a vieții sale.
Necesitatea incontestabilă de a reforma sistemul educațional românesc duce uneori către măsuri luate în pripă, insuficient cîntărite, mai ales în condițiile inexistenței consultării publice prealabile.
Este și cazul ultimelor măsuri luate de Ministerul Educației odată cu elaborarea noului plan-cadru pentru ciclul liceal inferior (clasele a IX-a și a X-a) și, respectiv, superior (clasele a XI-a și a XII-a). Voi lăsa la o parte discuția despre reducerea din trunchiul comun a unei ore de educație fizică, decizie care a suscitat o dezbatere aprinsă (post bellum, din păcate, în buna tradiție românească).
Mă voi referi, în cele ce urmează, la o altă măsură controversată, cea de eliminare, din trunchiul comun al ciclului inferior, a unei ore de limbă modernă doi din aria curriculară “Limbă și Comunicare”.
Oficialii Ministerului ar putea veni cu cel puțin două contraargumente: în primul rînd, o a doua oră, la aceeași disciplină, a fost păstrată, în cazul multor specializări, pentru curriculum-ul diferențiat. Practic, elevii vor avea același număr de ore. Ne gîndim la specializări ca, de pildă, Matematică-Informatică, Științe ale naturii sau cele umaniste precum: Științe sociale, Filologie. Să observăm, în treacăt, că la specializarea Filologie, adică exact aceea care constituie trambulina viitorilor studenți și specialiști în domeniul limbilor străine, a mai rămas o singură oră în cadrul trunchiului comun, situație care frizează absurdul. Parcurgînd însă același plan-cadru, constat cu stupoare că la specializări din filiera vocațională, la un profil artistic precum Muzica (specializare umanistă prin excelență), aceeași a doua oră de limbă modernă doi a fost exclusă și din cadrul curriculum-ului diferențiat și, fapt absolut revoltător, chiar și din curriculum-ul aflat la decizia școlii. Aceeași situație se întîlnește și în cazul altor specializări foarte apropiate de filiera umanistă precum Coregrafie sau Arta actorului. Ce să mai vorbim de profilul sportiv sau chiar de cel teologic, acolo unde cea de-a doua oră de limbă modernă doi a fost pur și simplu mazilită.
Al doilea contraargument al autorităților ar fi că a doua oră a fost păstrată în ciclul liceal superior, probabil în perspectiva bacalaureatului (despre a cărui structură de viitor doar Dumnezeu ne-ar putea vorbi – lucru care ne face să ne întrebăm unde este predictibilitatea sistemului, una dintre trăsăturile-cheie ale educației contemporane).
Ca o ironie a sorții, singurul comisar european pe care România îl are răspunde de multilingvism. Sînt cunoscute luările de poziție ale domnului Leonard Orban în favoarea bilingvismului, dacă nu a trilingvismului (cum este cazul multor state din familia europeană. Ni s-a vorbit adesea de criza acută de traducători și de interpreți de limba germană. Cum se împacă această situație cu măsurile Ministerului Educației despre care discutăm? Și-a pus cineva problema că a doua limbă străină este, în multe zone ale țării, engleza? Trăim vremuri în care aceasta are statutul de limbă universală. Iar autoritățile române găsesc de cuviință că, în loc de mărirea numărului de ore la limba modernă doi, este necesară diminuarea acestuia. Justificarea măsurii ne lasă fără replică: “Trebuia tăiat de undeva”. Această afirmație spune multe despre temeinicia deciziei.
Aceste gînduri nu își propun o critică sterilă la adresa responsabililor din învățămîntul românesc. Am susținut și voi susține în continuare necesitatea corelării între partea științifică și cea psiho-pedagogică. Există însă aspecte pentru care doar viitorul va fi judecătorul nostru. Iar dezvoltarea adolescentului trebuie pusă în legătură cu abilitățile sale de comunicare în limba maternă și în limbile străine. Ceea ce m-a surprins negativ a fost lipsa totală de reacție din partea comisarului pentru multilingvism, domnul Leonard Orban, dar și din partea Academiei Române.A interacționa, a relaționa sînt necesități fundamentale în societatea informațională a prezentului și mai ales a viitorului. Iar prin asemenea decizii, dictate de rațiuni economico-financiare, și nicidecum de necesitatea descongestionării programelor școlare, riscăm să-l privăm pe tînărul român tocmai de accesul în lumea din ce în ce mai exigentă a acestui viitor.
dr. Liviu Calburean
Articolul extras din publicatia OBSERVATOR CULTURAL, nr. 465, din 12 marie 2009: http://www.observatorcultural.ro/Limbile-straine-si-criza*articleID_21391-articles_details.html

Ferma de lapte

ferma_de_lapte

Nu mi-a venit sa cred cand astazi am vazut o initiativa de “Jos palaria!”.
Poate putini dintre noi stim cat de important este laptele crud (nu cel pasteurizat), poate si mai putini stiu ca incepand de acum puteti cumpara lapte proaspat, crud, direct de la ferma de lapte!

Cei de la “Agroindustriala Pantelimon” au intrat in sfarsit in secolul XXI cu un site superb si cu un serviciu “bio” si “eco” (laptele crud) inedit pentru romanii de rand.

Dupa ce ani la rand romanii nu au gustat decat un lapte pasteurizat saracit de orice calitate bio-activa, ba mai mult, un lapte pasteurizat “indoit” cu lapte praf, a venit timpul sa redescoperim calitatile incredibile ale laptelui crud.
Laptele crud, numit si “sangele alb” are peste 20 amino-acizi, 16 acizi grasi, 25 vitamine ( A, B1, B2, C…) si alte elemente (Ca, P, Zn, Fe …).  Acest coctail de sanatate este diferit ca de la cer la pamant de pasta incolora numita “laptele de consum pasteurizat”  pe care-l gasiti in magazine.
Laptele crud este chiar recomandat in tratarea a numeroase boli.  Sanatate la cana 🙂

Deci nu uitati, daca vreti lapte crud, proaspat, dati o fuga pana la Agroindustriala Pantelimon sau macar uitati-va pe site-ul lor http://www.fermadelapte.ro/

P.S.

Marii producatori de lactate din Romania se incapataneaza sa-si bata joc de noi, consumatorii nestiutori, vanzandu-ne un lapte pasteurizat, saracit, indoit cu lapte praf, plin de conservanti  si alti aditivi si jignindu-ne cu campaniile de marketing agresiv in care “natural” si “proaspat” inseamna defapt  lapte praf si pasteurizare.

  • Tnuva,
    o companie din Israel (unde are monopol de stat asupra productiei de lapte) si care tatoneaza piata europeana pe spatele romanilor cu cele doua fabrici deschise aici, foloseste cu nesimtire laptele praf in produsele sale si nici nu precizeaza daca produsele sale au la baza OMG (organisme modificate genetic) desi legislatia europeana obliga la acest lucru. Culmea nesimtirii este ca mai nou au adoptat un slogan de marketing “Un lapte la standard european”. …. ce are Israelul cu Europa, inca n-am aflat 🙂
    Tnuva, in Israel, a avut numeroase probleme cu calitatea laptelui, ba chiar a avut o decizie judecatoareasca definitiva de inchidere a unei fabrici in urma unui scandal in care s-a dezvaluit ca introducea silicon in lapte.
    Tot Tnuva, desi foloseste laptele praf in produsele lor, are tupeul sa mai spuna ca vinde “Lapte Proaspat” :))
  • Danone
    Cunoscuta de majoritatea pentru scandalurile legate de infestarile cu Dioxina a produselor lor considera importul de lapte ca fiind normal in situatia actuala si nici ei nu se dau la o parte de la completarea cu lapte praf .
    Pentru Danone nu exista responsabilitatea fata de consumator, doar profitul. Pe site-ul lor nici nu se pomeneste de problemele pe care le-au avut cu Dioxina desi se dau de-o transparenta totala.  Tot Danone nu afiseaza pe site intreaga lista de ingrediente ale produselor lor, nu mai vorbim de OMG-uri si altele.
  • Napolact
    Sloganul lor este “Ca odinioara” …. odinioara, oamenii nu se ascundeau dupa Ordonante de Urgente eliminand lista ingredientelor de pe ambalaj. I-am sunat pe cei de la Napolact acum cateva zile si i-am intrebat de ce nu au ingredientele trecute pe niciun iart sau lapte de consum. Mi-au raspuns ca nu vor sa scrie ce contin pentru ca nu sunt obligati si mi-au fluturat o Ordonanta de Urgenta care permite producatorilor de lactate sa ascunda legal ingredientele desi normele nationale, europene si bunul simt spun altceva. Imi placea de Napolact, nu-mi mai place, sunt niste nesimtiti fara respect fata de consumator; au ajuns un “Danone mai mic” si se indreapta cu viteza spre un “Tnuva” cu unghia-n gat 🙂

In situatia celor de mai sus sunt evident mai multi si nu-i insir acum. Daca voi mai cunoasteti exemple de laudat ca Agroindustriala Pantelimon sau exemple de criticat ca Tnuva, Danone si Napolact, va rog sa-i dati in fapt in comentarii la acest post.