Betia agitatiei – Horia-Roman Patapievici

de Horia Roman Patapievici (12 Octombrie 2006)

“Orice om cu nevroza noastra agitatorie ar fi fost judecat ca atins de patologie, acum un secol. Din acest motiv, ar trebui sa facem un pas inapoi din agitatie. Cum?”.

La inceputul veacului al XX-lea, savantii se intrebau daca organismul uman poate rezista la vitezele de deplasare ale noilor vehicule mecanice. Un secol mai tarziu, filosofii se intreaba daca psihicul uman poate rezista la rapiditatea schimbarii imprejurarilor materiale ale vietii. Fireste, nici corpurile omenesti nu s-au dezagregat, nici psihicul uman nu s-a descompus.
Dar, de indata ce omul a incetat sa mai poata privi in jur atunci cand merge, peisajele, bunaoara, au disparut din literatura, iar nelinistea a intrat. Te intrebi: in locul lor? Si chiar daca optimistii nu cred in teoria perversitatii efectelor neintentionate, cert este ca o anumita calitate a relatiei noastre cu natura a disparut exact in epoca in care am incetat sa ne mai dam jos din minunatele masini pe care le-am inventat. La fel s-ar putea argumenta si in privinta psihicului uman.
Desi el pare sa functioneze asemanator in orice conditii, si deci nu trebuie sa dramatizam impactul accelerarii vietii asupra lui, totusi, calitatea rezultatelor acestei functionari e diferita. In plus, puterea de contagiune a agitatiei nu e deloc neglijabila. Noi toti, modernii de azi, suntem, in raport cu cei de acum un secol, precum agitatii fata de oamenii normali. Orice om cu nevroza noastra agitatorie ar fi fost judecat ca atins de patologie acum un secol.
Ca natura umana tine si in aceste conditii si nu ne-a sarit inca nicio doaga e in sine un fapt minunat. Dar minunile nu tin mai mult de trei zile nu doar la noi. Din acest motiv, ar trebui sa facem un pas inapoi din agitatie. Cum?
In primul rand, refuzand ritmul care ne este impus. Si acasa, si la serviciu, si pe strada, si in magazine, si oriunde te-ai duce toata lumea se grabeste. Acasa esti zorit sa faci treburi; la serviciu esti somat sa faci imposibilul; pe strada toti vor sa-ti ia locul; in magazin esti indemnat sa cumperi si esti apoi inghiontit sa iesi.
Oriunde te duci, lumea se grabeste, fuge, e agitata, nu are timp si e mereu in fierbere. Toti vor eficacitate si in primul rand sefii confunda eficienta, pe care o pretind, cu agitatia, pe care o impun. Toti fug, iar daca te sustragi nebuniei esti privit ca un nebun. Deci primul lucru care trebuie facut este sa refuzi sa lasi nebunia agitatiei sa mai treaca prin tine – prin tine, pentru a te antrena si pe tine; prin tine, pentru a trece de la tine la urmatorul.
Legea agitatiei este contagiunea: nu exista agitatie daca agitati sunt doar unii: toti trebuie sa fie agitati. Daca te sustragi si se sustrage si prietenul tau si prietenul tau il sustrage pe prietenul lui si asa mai departe, atunci agitatii raman de unii singuri si se fac de ras. Nebunia lor este mascata de contagiunea noastra. Prin urmare, sa ne oprim o clipa locului.
In al doilea rand, putem face un pas inapoi din agitatie refuzand razbunarea. Cand te agiti si toti in jurul tau se agita, esti continuu agresat. Ca sa supravietuiesti si ca sa nu te lasi mai prejos, agresezi la randul tau. Unul din mecanismele prin care se transmite agitatia este razbunarea. Te razbuni de agitatia pe care ai primit-o agitand la randul tau pe toti cei accesibili. Faptul e cel mai vizibil pe strada, intre conducatorii de autoturisme.
La noi, se stie, se conduce ca la balamuc. Se merge la impact, politetea rutiera e injuratura, regulile sunt facultative, toti au nervi, vor in fata, trag din spate, merg pe blat. Cine vrea sa conduca nemteste trebuie sa fie si inger, altfel il lasa nervii si intra cu sete in logica represaliilor: nu te tine inima sa nu ii spui nesimtitului ca e nesimtit, boului ca e bou, tampitului ca e tampit; si trebuie s-o faci pe limba lui, scuipandu-i in fata cuvintele lui, facand gesturile lui, mutand incaierarea pe nervii lui, ca sa nu fie pe ai tai.
Te simti fraier daca nu te razbuni; prost, daca nu ii raspunzi cu aceeasi moneda; bou, daca nu supralicitezi. Si, pentru ca sa nu fii nici fraier, nici prost, nici bou, te razbuni. Razbunarea este mecanismul prin care agitatia se raspandeste peste tot.
In fine, putem iesi din cercul infernal al agitatiei refuzand sa mai reactionam. Agitatia nu este, cum s-ar crede, urmarea fireasca a activitatii, caci oamenii care actioneaza nu produc cu necesitate agitatie. Agitatia e produsa de agitati, adica de oamenii care actioneaza numai reactionand. Acestia sunt sursa vacarmului, a harmalaiei si a iuresului.
Un exemplu tipic este, la noi (dar, daca ma gandesc bine, si aiurea) dezbaterea publica. Ea porneste de la reactii si se bazeaza nu pe mecanismul producerii unei pozitii, ci pe multiplicarea unei replici; nu pe analiza unui argument (ceea ce ar fi produs o pozitie), ci pe afirmarea unei atitudini (ceea ce produce doar o luare de pozitie). Reporterii cer reactii, presa livreaza agitatie, iar societatea primeste impulsul si justificarea de a fi agitata.

Tags: