“nu pot intelege de ce s-a purtat asa. nu ii gasesc logica. imi tot bat capul si incerc sa stabilesc o coerenta in comportamentul lui. in final nu fac decat sa ma afund in absurd.
stii, am ajuns sa am cu el dialoguri imaginare. ii spun in gand tot ce nu i-am putut spune. ii pun intrebari ale carui raspuns nu le am. ma duc la piata sa cumpar cartofi – discut cu el in gand. intind rufele pe sarma – ma cert cu el. sunt in masina spre serviciu – in capul meu ma intalnesc cu el la o cafea sa clarificam lucrurile.
am mereu n variante de raspunsuri la intrebarea mea X. asa ca in fiecare zi construiesc un scenariu care se dezvolta in functie de varianta de raspuns pe care mi-o da.
….tot nu pot sa inteleg. asa ca o iau mereu de la capat…sunt nebuna, nu?”
“uneori sunt atat de suparat pe tine incat ma gandesc: gata ma intalnesc cu ea si ii spun tot ce am de zis. si toata ziua astept cu nerabdare sa te vad sa discutam. de aia iti si zic in telefon: azi tb sa vbim ceva anume.
apoi pana la intalnirea cu tine nu fac decat sa iti vorbesc. e un dialog imaginar in care clarificam lucrurile. in care iti spun tot ce am de zis si nu am reusit sa-ti spun pana acum. atunci gandurile mele au coerenta, cuvintele vin usor, totul e clar.
dar seara cand in sfarsit te am in fatza nu mai imi vine sa deschid discutia. imi dai o alta stare de spirit, se creeaza o alta atmosfera si realizez atunci ca nu as face decat sa ne stricam seara, care de altfel e foarte faina. atunci tac si ma bucur de noi. dar a doua zi inteleg ca sunt in continuare lucruri care ma deranjeza si de care tu poate nici nu ai habar. pt ca eu nu ti le-am spus…”
s-a intamplat sa ii aud vorbindu-mi in aceeasi zi despre acelasi lucru. apoi mi-am adus aminte de mine. de serile lungi in care il asteptam sa vina acasa si in care nerabdarea ma ridica de la masa de lucru la fiecare 5 minute. ma apucam sa spal vasele, sa dau cu mopul prin casa doar ca sa treaca timpul mai repede. atunci, cu mopul in mana si supara cum eram, ii spuneam in gand tot ceea ce nu puteam sa-i spun in fata. toate acele cuvinte nerostite care dureau in mine atat de tare. acele cuvinte care credeam eu ca ar face mai mult rau relatiei noastre. ca ar crea tensiune si nu ar duce decat spre final.
in fapt e doar o tacere coroziva. un joc al tacerii inceput de celalalt/cealalta. tacerea lui/ei o impune intr-un mod tacit pe a ta. e un pact al tacerii pe care il accepti doar de teama nu strici lucrurile mai rau. de fapt nu faci decat sa accepti lasitatea si duplicitatea celuilalt.
Loading ...
se lamenteaza atat aiurea … ce-i lua sa VORBEASCA pur si simplu cu el ?
..daca ar fi vorbit, poate ca nu avea satisfactia invinuirii partenerului ei pentru tot raul din lume, pentru Osama Bin Laden, pentru Baselu’, pentru copiii din Nigeria si nu l-ar putea numi “las si duplicitar”
Este interesant cum femeile cu cat sunt mai de invinuit pentru o chestie, cu atat incearca sa-ti arunce tie pisica moarta-n brate si nu stiu cum reusesc ele de fiecare data, au un talent ascuns … sa te scoata dator, vinovat si judecat!
start sample simplu ->
ea a scapat din neatentie o farfurie pe jos in timp ce spala vasele .. vinovat cine este? Simplu! El este vinovat pentru ca in urma cu jumatate de ora el a avut un comentariu iesit din comun vis a vis de rochia pe care ea a cumparat-o azi si ea plina de remuscari si emotii neimparatasite (numai din cauza lui, nesimtit ce este!) a fost neatenta si a scapat farfuria
)
Raspunsul, tot dintr-un blog al Noxe 3D:
fiecare are timpul lui. timpul lui interior pentru a intelege, pentru a accepta. nu cedezi pentru ca ti se spune. nu pricepi pentru ca ti se explica. nu intuiesti pentru ca ti se da de inteles prin zeci, sute de semne.
“chiar nu banuiesti ce se intampla?” m-a intrebat el candva privind incruntat inainte, prefcandu-se ca se concetreaza asupra condusului.
NU! chiar nu banuiam. eu cea intuitiva. eu cea care “simt” atat de bine oamenii. eram complet inocenta si nici cu gandul nu gandeam “cum stateau lucrurile”. desi primisem atatea semne din partea lui care ar fi tb sa ma lamureasca pe deplin “ce se intampla”. eram convinsa ca daca ar fi ceva de spus, mi-ar spune in fata. nu ar fi asteptat sa “inteleg”…dar e comod sa fii las. e comod sa lasi lucrurile sa se rezolve de la sine. asa am gandit mai apoi.
cum gandesc acum? pai s-a cam schimbat roata. am fost deja in postura lasului.
si autoindulgenta a functionat din plin.
toti avem timpul nostru. nu am inteles atunci ca totul s-a terminat intre noi pentru ca nu vroiam sa inteleg. nici macar nu puteam concepe. azi stau si ma intreb “cat de oarba puteam sa fiu?”
vedem ce vrem. intelegem ce putem. inaintam daca stim cum.
“abia acum imi dau seama ca traiam viata lui” imi spune ea. a crescut asa de repede. a inteles atat de multe. si nu i-a fost usor. stiu cum e. si eu am trait viata cuiva. traiam dupa programul lui, cu prietenii lui, asteptand atentia lui, sarutarile lui, zambetul lui, telefoanele lui, scuzele lui. doar pe mine nu ma mai asteptam.
eram ratacita.
am ratacit. alaturi de el. alaturi de mine mai tarziu. alaturi de unul sau de alta apoi.
iar acum ratacesc prin mine.
“dar spune-mi ce ai mai facut tu”….ma indeamna ea reiterand fara sa stie intrebarea multor altora care mi-au pus-o zilele astea
ce as putea sa le spun? sa le povestesc despre visele mele, despre gandurile mele, despre senzatiile si impresiile mele, despre deja-vue-uri si amintiri, despre melancolii si bucurii? sunt lucruri care se sedimenteaza incet, treptat, care nu au nume dar pe care le resimt cu atata intensitate.
imi e bine. chiar daca nu se intampla nimic. sau nimic care sa fie apreciat dupa calificativele cunoscute. visez la cai verzi pe pereti intr-o lume in care conteaza doar ce faci. muncesc pe bucurii intr-o lume in care valoarea e calculata in bani. alerg, desi kilometrajul meu este pentru multi la zero. ma bucur pentru fiecare zi, desi in calendarul lor sunt doar 360 de zile. traiesc minutul altfel decat in 60 de secunde.
e timpul meu si felul meu de a intelege, dea simti, de a trai
“recunoaste ca iti place in felul tau singuratatea” mi-a spus ea acum si iarasi fara sa stie mi-a amintit de altii care mi-au mai zis asta
de fapt raspunsul meu cat se poate de sincer este “nu my dear, de fapt doar imi place sa scriu despre ea”.
comentariul este confuz … spre final ea devine el si el devine ea or what ?
Dammit, se hotareste odata sa vorbeasca??!!
Este vorba de o prietena care se marturiseste ei.
Ea era pregatita sa vorbeasca. Dar avea o retinere pentru ca celalalt nu era pe aceeasi “frecventa”. Sau poate invers?
Much ado about NOTHING….
Vand cutit de taiat frunza la caini. Ce zici hani&geo va bagati? Luati 2 bucati si primiti frunzele gratis!
Soyuzu` si cutzitu` de taiat boscheti pentru potai.