Roman in cateva randuri

M-am gandit la un moment dat sa scriu. Ca multi altii…. sa scriu despre ce simt, despre viata mea…. Nu am reusit niciodata mai mult de cateva randuri; apoi reciteam si mi se parea banal. Viata mea atat de minunat de umana parea o poveste de 2 bani pe hartie. Nu stilul lipsea, nici ideea, ci doar faptul ca eram incapabila prin in cuvinte si sa oranduiesc toate intamplarile vietii mele, tot ceea ce m-a adus aici: femeia de 28 de ani. As fi putut insira intamplari inca de dinainte de a ma naste, cum strabunicii mei erau niste nobili rusi a caror avere a fost arsa si au fost nevoiti sa se refugieze, cum bunica mea s-a indragostit la 15 ani de sotul ei si la 20 de ani s-a casatorit cu el, cum mama mea s-a casatorit din dragoste cu tatal meu…si spoi cu inca alti 3 barbati, cum a cunoscut marirea, puterea si averea, apoi caderea dureroasa si foamea, singuratatea si nelinistea, cum m-am nascut eu intr-o tara indepartata unde tatal meu lucra sub acoperire, cum eram un copil vesel, cum am scos cepul de la un butoi de vin cand aveam 6 ani si toata familia ma fugarea prin gradina, cum imi ingropam ochelarii in pamantul din gradina de la strada, cum am invatat cantece turcesti de la un strabunic de-al meu care facea cizmarie, cum ma rugam sa-mi creasca aripi sa pot zbura, cum am venit in Bucuresti, am studiat muzica ani de zile, apoi m-am indragostit si primul barbat pe care l-am sarutat a fost si cel cu care am facut dragsote, cum am fugit de acasa pentru el si am macat resturi de la un restaurant doar ca sa fiu alaturi de el, cum mi-am tuns parul scurt ca sa-i arat ca il iubesc, cum m-a lovit, cum m-am aparat, cum l-am parasit, cum l-am iubit dupa aceea inca ani de zile, cum am avut pe altcineva care m-a invatat sa ma respect ca femeie si cum aceeasi persoana m-a tradat, cum de durere m-am imbolnavit pe viata, cum am ramas singura, cum am inceput sa cred in Dumnezeu cu disperare, cum oamenii au ajuns sa nu ma mai intealeaga, cum eu nu-i mai inteleg, cum am pierdut drumul, cum stau si scriu acum….as putea sa scriu toate astea, dar ar parea atat de banal in cuvinte…asa ca voi continua sa traiesc. Poate mai tarziu, cand voi sti ce a insemnat viata mea cu adevarat, voi sti sa o astern pe hartie.

Tags: