de ce nu renuntam?

Cand eram in liceu, cei mai multi colegi se apucau de fumat pentru ca asa facea restul. Se cheama spirit de turma. Mai interesant este insa ca, suierand cu o fata scarbita fumul prin coltul gurii te sfatuiau sa nu faci ca ei, pentru ca, daca ar avea de ales, acum nu ar mai face greseala asta. Dar nu se gandeau sa renunte… La varsta mea, aproape 30 de ani, sa fumezi este deja un lucru tot atat de inocent pe cat a bea o cafea si in niciun caz nu pari mai interesant daca iti aprinzi o tigara in timp ce porti o discutie cu cineva. Din contra, gasesti un strop de bun simt sa intrebi pe celalalt daca nu cumva gestul tau il deranjeaza. Tentatia de avea tot felul de vicii care sa-ti sporeasca atractia devine insa, in timp, dintr-un simplu joc un fel de viata. Fara voie, fara sa stim cand se intampla si mai ales cum, ne trezim la un moment dat pusi fata in fata cu o marioneta care scapa de sub puterea sforilor ce o misca si incepe sa actioneze singura. La iveala iese un mic mr.Hyde, plin de dorinte, de patimi, de energie, un cuceritor salbatic, avid de dragoste, dar putred pe dinauntru. Ascunsi in spatele unei constiinte care bate la usa timid, privim ravagiile pe care acest personaj le face cu viata noastra in incercarea disperata de a-i da un sens, de a ne justifica cumva existenta. egoist si incrancenat micul erou lupta pentru o cauza careia noi ne supunem fara dorinta ori putinta de a ne opune. Cauta disperat implinirea in munca, in aventuri amoroase, in bani, in viteza, in schimbari drastice de situatii, este plictisit de oridinea batraneasca a lumii si vrea sa o dea peste cap. Acestia suntem noi, cei mai multi, cei care ne plangem de neimplinire, de singuratate, de banalitate. Acestia suntem noi, cei care am ales sa fim sclavi in loc sa ne eliberam. Acestia suntem noi, care nu am inteles ca cea mai frumoasa aventura pe care o poate trai omul este insasi descoperirea propriei persoane si efortul de a deveni cat mai buni, de a dovedi ca suntem cu adevarat fiinte superioare, creatii ale lui Dumnezeu. Dar toate aceste cuvinte si credinta asta…ne suna atat de rau, ca o partitura sinfonica al carei inteles ne ramane ascuns. E mult mai usor si mai placut sa fim tristi si intersanti, sa admitem resemnati ca suntem infirmi sufleteste si sa-i sfatuim pe altii sa nu faca la fel. Totusi…de ce nu renuntam?

Tags: