“Prietenii” stiu de ce scriu aceste randuri.
Ceea ce s-a intamplat in ultima perioada m-a pus pe ganduri si ma intreb ..MAI EXISTA PRIETENI ADEVARATI?
Cauti persoane compatibile cu ceea ce simti, gandesti, cu care sa ai ce discuta, cu care sa poti imparti bune si rele si care sa te ajute dezinteresat si pe care sa-i ajuti atunci cand au nevoie.
Este adevarat fiecare are o grila personala dupa care isi alege si defineste acest termen de PRIETEN. Insa… astazi este o concurenta acerba intre oameni, cine iti arata “prietenie” de cele mai multe ori e fals. Nu mai exista devotament, sinceritate, promisiuni respectate. Exista interes si minciuna. Nu scriu aceste lucruri deoarece sunt pesimista ci pentru ca nu am mai vazut demult pe cineva sa se arate unui prieten…PRIETEN. Insa tot mai des vedem oameni tristi. De ce nu ne ajutam intre noi, de ce nu ne afecteaza durerea celor din jur, de ce ii judecam si ii pizmuim daca au reusit in viata mai bine decat noi ori daca au ceva ce noi nu avem ? Unde e omenia ? De ce ne mai numim OAMENI ? Prea multe intrebari …
Cred ca unii dintre noi fac din viata aceasta o lupta si o competitie cu cei apropiati, care-i mai “puternic†invinge, trecand de cele mai multe ori peste morala. “Lasa sa-mi fie mie bine, nu conteaza de cine ma folosesc si pe cine ranesc, eu sa fiu bine, este cel mai important!â€
Si totusi trebuie sa supravietuim in aceasta lume in care fiecare iti e “prietenâ€. Am obosit sa cred in persoanele care-mi sunt apropiate sa ma consider prietena lor, si sa-mi demonstreze contrariul atunci cand ma astept mai putin.
Oare ceea ce am scris aici e doar in mintea mea? Aveti prieteni pe care-i puteti numi PRIETENI? Si daca da, de ce-i considerati prieteni?
Acest termen pentru mine a luat o alta conotatie si nu mai are valoare. Oamenii nu-s ceea ce par…
simplu..Cristina
Loading ...
Opiniile despre PRIETENI pot fi doar subiective, fiecare din perspectiva lui/ ei, conform experientei lui/ei.
PRIETENII sunt, probabil, un fel de rude: constati la un moment dat ca sunt acolo unde ai nevoie de ei, indiferent ce, uneori neconditionat. Constati, de asemenea, ca prietenii pe care i-ai acceptat cu acest statut nici macar nu-ti prea seamana, poate nu-s nici macar oamenii cu care-ai merge la o petrecere, dar ii accepti asa cum sunt.
Afectiune neconditionata? Nu stiu sa existe asa ceva in afara de caini si cai. Oamenii sunt altfel: judeca, pizmuiesc, se contrazic, reactioneaza la stimuli mai complex decat descria domnu’ Pavlov (pentru ne-initiati, Pavlov a descris si tipuri de personalitate, n-a facut doar experiente pe caini).
Daca nu te recunosti in descriere, poate ti s-ar potrivi alta specie. Eu unul ma multumesc cu ce sunt.
Prietenii sunt un dar de la Dumnezeu pentru iubirea pe care noi, la randul nostru, o dam lumii. SI totusi…prietenii sunt oameni, iar nu ingeri. Asa ca prietenii mei ma mai tradeaza in asteptari, mai mint, ma mai parasesc, mai vor sa fie singuri uneori sau in prezenta altcuiva, dar eu ii iubesc in continuare, chiar daca, firesc, ma doare. Si ii iubesc pentru ca inteleg ca prietenia trebuie sa vina si de la mine, ca trebuie sa iert, sa uit si sa ma bucur de tot ceea ce poate oferi un om, fara a-i cere sa fie perfect. Pentru ca nici eu nu sunt perfecta si pentru ca si eu, la randul meu, am tradat, am mintit, am parasit sau am ranit…chiar daca nu mi-am dorit asta.
nu stiu dak mai exosta,,,mereu zic k am gasit unul si nu dupa mult timp vad interese secundarie….pacat nu mai e aproape sensul la nimik,,pt unii nu exista sensul vietii sau nu stiu ce e ala s nu mai vb de prietenie adevarata
nu.
nu exista prieteni.
atata timp cat exista un interes, omul e in preajma ta.
cand interesul respectiv nu il mai anima, il vezi indepartandu-se incet, incet, iar daca te trezesti in situatia de a il ruga ceva, vei avea marea surpriza de a auzi un refuz net.
bineinteles, altfel va sta situatia daca interesul lui inca il invarte pe orbita din jurul tau.
prietenii…. sunt acele persoane care teoretic ar trebui sa iti fie alaturi la greu….si care ar trebui sa stie cand ai nevoie de ceva …fara a le cere tu ajutorul…adik cu alte cuvinte tre sa te cunoasca pe tine ca om si sa te ajute ori de cate ori ai nevoie…fara a impune prin aceasta o obligatie …
sincer…m-am lovit de lucrul asta des…si sincer nu prea mai am nevoie de prieteni…nu vrea sa par omul din jungla…dar daca am ajuns ca pt fiecare ajutor pe care il primesc…sa primesc de asemenea si o obligatie de al ajuta pe el mai incolo…chiar nu am nevoie de prieteni…
prieteni….pritenii mai nou se selecteaza cand iti e luma mai draga atunci te lasa totul chiar dak tu nu ia-ia tradat…ei…sunt doar niste tradatori raman…toata lumea face greseli…dar incearca sa selectezi din ele bine..eventual si raul dar uitate dupa aparente….si vezi ce a incercat sa faca…traieste-ti viatza din plin….poate un dusman te pretuieste ca fiinta cat nu te-ai asteptat vreodata….nu ai nevoie de prieteni…poate..uneori…dusmani sunt mai buni “prieteni”decat ai putea crede..:(imi pare rau de ce am zis….dar chiar anumite persoane numai merita iertare…
prietenii???prieteni in ziua de azi nu mai exista….iti e PRIETEN pana da de bn sau ceva de genu,dar la prima “groapa”(knd dai de greu )te lasa…ii greu sa spui asta dupa ce chiar credeai k ai gasit pe cnva care o sa te intelegi mereu…ii nasol sa fi dezamagit tocmai de pers in care ai inceput sa ai incredere…si ii si mai nasol knd nu recunoaste si tot tu esti vinovatul…!!!
de 6 ani, de cind am inceput universitatea am fost prietena cu o persoana, din aceeasi grupa. intodeauna mi-am dorit sa gasesc in ea o sora, o jumatate din mine,ceva pentru care as merge si-n foc daca trebuie.dar asta cred ca mai mult e posibil doar pentru ingeri, pentru ca noi cit nu ne-am amagi tot oameni raminem, oameni cu slabiciuni, cu ura, invidie, placerea de a vedea ca celuilalt ai este rau.chiar oare nu exista o poveste si in viata asta a noastra?la inceput am fost buna cu ea, chiar ma staruiam sa fac totul in numele priteniei noastre, pina cind cite putin a inceput sa i-mi scuipe in suflet.totul era legat de universitate, de lectii si de note.eu eram mai timida si ma pierdeam repede, si luam note mai joase, ea era bravo intradevar, dar si mult mai increzuta in sine.ma staruiam sa ma invat de la ea acest lucru.si mereu ma jelea cind ma descurcam mai prost, desi ma pregateam bine, si chiar invatam impreuna.pina cind a inceput sa observe ca ma ridic, si chiar luam note mai mari.de fiecare data imi dadea de inteles ca notele mele sunt suficiente pentru mine, dar pentru ea nu, merita tot cei mai bun.asa educatie a primit de la parinti, si mereu repete ca ea trebuie sa fie cea mai buna, prima.cind ajungeam sa ne certam, trebuia sa fac eu primul pas ca sa ne impacam, pentru ca era prea mindra ca sa faca ea primul pas.cedam eu la etapa data, pentru ca ma gindeam ca de multe ori poate ca nu-si da seama ca ma supara, si mergeam asa mai departe.am ajuns ultimul curs, si relatia dintre noi chiar nu prea mergea, dar mam gindit sa o sustin pina finisam, cel putin sa ne despartim omeneste.au fost multe lucruri frumoase in tot acest timp, de asta am incercat sa mai dau o sansa prieteniei noastre.dar totul are o limita. si limita a aparut cind nici eu nu mai dadeam nici o valoare prieteniei noastre,i-mi era deja greata de fizicul ei si de tot ce era legat de ea, la cite probleme si cite lucruri m-a facut ea sa le inghit cu speranta ca o sa se schimbe. am devenit ca si dinsa.simt o ura enorma fata de omul acesta, si i-mi pare rau , de asta si scriu, i-mi deschid sufletul celor care nu ma stiu, pentru ca sa i-mi fie mai usor. sincer nu mai stiu ce sa fac, o urasc din tot sufletul, dar nu as vrea sa ma otravesc pe mine cu toata prostia asta.chiar nu stiu ce sa fac, as fi avut nevoie de un ajutor, de un sfat cum sa procedez ca sa ma simt eliberata de sentimentul acesta.probabil ca biserica m-ar ajuta, rugaciunea,dar cind ma gindesc ca individa in cauza face parte din familie de preoti, din neam de preoti,chiar nu am nici o atractie sa mai am legatura cu mediul care i-mi aduce aminte de ea.e cea mai josnica fiinta de pe intregul glob, mindra, si invidioasa.si cel mai rau ca am devenit si eu asa, eu vad asta in mine si nu pot sa scot afra, sa arunc tot ce ma ingroapa si pe mine.multumesc pentru ca ma-ti ascultat.eu nu ma apar,m-am coborit si eu la nivelul ei, dar am nevoie sa ma schimb, am nevoie de ajutor.
eu zic ca exista prietenie.ma stiu cu cel mai bun prieten de 9 ani.chiar daca ne certam uitam repede…avm aceleasi ginduri,aceleasi gusturi in tot:haine ,fete…gindim la fel.Doar ca nu stiu ce sa fac cind ne place la amundoi de o fata.Se simte o konkurentsa.nu stiu ce sa fac si kind primeste o nota mai mare la shkoala…invidiez.(invatsam bin amundoi).Ii place si lui sa accentueze ka e mai bun dekit mine in acel moment,Plus :eu cind invidiez se vede tot pe fata mea.Asta e unika problema in prietenia mea ku Bogdan.Mai degraba problema e in mine.Dar nu imi place sa recunosk ca cineva e mai bun dekit mine.
Ajutatima daca ati trecut si voi prin asa ceva.
Tine-ti prietenii aproape si dusmanii si mai aproape…uneori gasesti linistea de care ai nevoie unde nici nu te astepti; adica in compania dusmanilor… ei iti spun totul in fata nu pe la spate,lucru care deranjeaza pe oricine…deci, am ajuns la concluzia ca dusmanii sunt persoanele in care poti avea incredere…