tehnica de supravietuire

Am fost de multe ori acuzata in ultimul timp de indiferenta. In egala masura mi s-a spus ca sunt o persoana generoasa, apreciere insotita in mod necesar de atat de cunoscutul “meriti tot ce este mai bun”. Intre atatea laude si defaimari incerc sa-mi dau seama ce sunt, pe unde, in scara umanitatii, mi-as putea aseza si eu covorasul si sa trag un pui de somn. Realitatea este insa ca nu imi pot permite aceasta leneveala. O secunda din viata mea petrecuta dincolo de jocul in care suntem cu toti prinsi m-ar arunca in vid pentru un timp lung cat o era pentru mine, dar scurt cat o zi pentru ceilalti. As astepta ore intregi, ore de deznadejde si neputinta, sa vina sa ma scoata cineva de acolo, sa-mi arate drumul, sa-mi vorbeasca si sa imi dea o farama din puterea pe care altadata o aveam. Si, dupa ce voi fi incercat toate variantele, sunand toti prietenii, familia, certandu-ma cu Dumnezeu ca nu-i mai pasa de mine, as ajunge pana la urma tot la concluzia ca, de fapt, totul tine de mine si ca nimeni nu ma poate salva daca nu o fac singura. De aceea prefer sa pasesc cu grija pe fiecare lespede ce se aseaza in fata mea, fara sa privesc inapoi, caci m-ar cuprinde durerea, fara sa privesc in jos, caci m-ar absorbi vidul si fara sa scrutez departarile, caci m-ar apuca frica. Este pur si simplu o tehnica de supravietuire. Daca dincolo de a supravietui pe drumul pe care ni l-am ales deliberat si pentru care suntem pregatiti sa platim un pret pe masura implinirii spre care tindem mai este altceva de spus, atunci, da, sunt si indiferenta si generoasa. Daca nu, atunci sunt doar eu, in locul in care trebuie sa fiu acum.

Tags: