„Am atîtea inimi cîte limbi cunosc.“ Este o afirmaţie făcută în secolul al III-lea î.Hr. de către Quintus Eunnius, cel care este considerat părintele literaturii latine, vorbitor al celor trei limbi ale ţinuturilor italice de sud: greacă, latină şi oscă.
Mulţi ar tinde să considere desuete aceste rînduri într-o perioadă precum cea pe care o parcurgem, caracterizată prin austeritate. Ca să nu mai vorbim de necesitatea aerisirii curriculei româneşti, recunoscută prin faptul că sufocă adolescentul afectîndu-i dezvoltarea, confiscîndu-i o parte din această perioadă atît de frumoasă a vieţii sale.
Necesitatea incontestabilă de a reforma sistemul educaţional românesc duce uneori către măsuri luate în pripă, insuficient cîntărite, mai ales în condiţiile inexistenţei consultării publice prealabile.
Este şi cazul ultimelor măsuri luate de Ministerul Educaţiei odată cu elaborarea noului plan-cadru pentru ciclul liceal inferior (clasele a IX-a şi a X-a) şi, respectiv, superior (clasele a XI-a şi a XII-a). Voi lăsa la o parte discuţia despre reducerea din trunchiul comun a unei ore de educaţie fizică, decizie care a suscitat o dezbatere aprinsă (post bellum, din păcate, în buna tradiţie românească).
Mă voi referi, în cele ce urmează, la o altă măsură controversată – cea de eliminare, din trunchiul comun al ciclului inferior, a unei ore de limbă modernă doi din aria curriculară „Limbă şi Comunicare“.
Oficialii Ministerului ar putea veni cu cel puţin două contraargumente: în primul rînd, o a doua oră, la aceeaşi disciplină, a fost păstrată, în cazul multor specializări, pentru curriculum-ul diferenţiat. Practic, elevii vor avea acelaşi număr de ore. Ne gîndim la specializări ca, de pildă, Matematică-Informatică, Ştiinţe ale naturii sau cele umaniste precum: Ştiinţe sociale, Filologie. Să observăm, în treacăt, că la specializarea Filologie, adică exact aceea care constituie trambulina viitorilor studenţi şi specialişti în domeniul limbilor străine, a mai rămas o singură oră în cadrul trunchiului comun, situaţie care frizează absurdul. Parcurgînd însă acelaşi plan-cadru, constat cu stupoare că la specializări din filiera vocaţională, la un profil artistic precum Muzica (specializare umanistă prin excelenţă), aceeaşi a doua oră de limbă modernă doi a fost exclusă şi din cadrul curriculum-ului diferenţiat şi, fapt absolut revoltător, chiar şi din curriculum-ul aflat la decizia şcolii. Aceeaşi situaţie se întîlneşte şi în cazul altor specializări foarte apropiate de filiera umanistă precum Coregrafie sau Arta actorului. Ce să mai vorbim de profilul sportiv sau chiar de cel teologic, acolo unde cea de-a doua oră de limbă modernă doi a fost pur şi simplu mazilită.
Al doilea contraargument al autorităţilor ar fi că a doua oră a fost păstrată în ciclul liceal superior, probabil în perspectiva bacalaureatului (despre a cărui structură de viitor doar Dumnezeu ne-ar putea vorbi – lucru care ne face să ne întrebăm unde este predictibilitatea sistemului, una dintre trăsăturile-cheie ale educaţiei contemporane).
Ca o ironie a sorţii, singurul comisar european pe care România îl are răspunde de multilingvism. Sînt cunoscute luările de poziţie ale domnului Leonard Orban în favoarea bilingvismului, dacă nu a trilingvismului (cum este cazul multor state din familia europeană. Ni s-a vorbit adesea de criza acută de traducători şi de interpreţi de limba germană. Cum se împacă această situaţie cu măsurile Ministerului Educaţiei despre care discutăm? Şi-a pus cineva problema că a doua limbă străină este, în multe zone ale ţării, engleza? Trăim vremuri în care aceasta are statutul de limbă universală. Iar autorităţile române găsesc de cuviinţă că, în loc de mărirea numărului de ore la limba modernă doi, este necesară diminuarea acestuia. Justificarea măsurii ne lasă fără replică: „Trebuia tăiat de undeva“. Această afirmaţie spune multe despre temeinicia deciziei.
Aceste gînduri nu îşi propun o critică sterilă la adresa responsabililor din învăţămîntul românesc. Am susţinut şi voi susţine în continuare necesitatea corelării între partea ştiinţifică şi cea psiho-pedagogică. Există însă aspecte pentru care doar viitorul va fi judecătorul nostru. Iar dezvoltarea adolescentului trebuie pusă în legătură cu abilităţile sale de comunicare în limba maternă şi în limbile străine. Ceea ce m-a surprins negativ a fost lipsa totală de reacţie din partea comisarului pentru multilingvism, domnul Leonard Orban, dar şi din partea Academiei Române.A interacţiona, a relaţiona sînt necesităţi fundamentale în societatea informaţională a prezentului şi mai ales a viitorului. Iar prin asemenea decizii, dictate de raţiuni economico-financiare, şi nicidecum de necesitatea descongestionării programelor şcolare, riscăm să-l privăm pe tînărul român tocmai de accesul în lumea din ce în ce mai exigentă a acestui viitor.
Mulţi ar tinde să considere desuete aceste rînduri într-o perioadă precum cea pe care o parcurgem, caracterizată prin austeritate. Ca să nu mai vorbim de necesitatea aerisirii curriculei româneşti, recunoscută prin faptul că sufocă adolescentul afectîndu-i dezvoltarea, confiscîndu-i o parte din această perioadă atît de frumoasă a vieţii sale.
Necesitatea incontestabilă de a reforma sistemul educaţional românesc duce uneori către măsuri luate în pripă, insuficient cîntărite, mai ales în condiţiile inexistenţei consultării publice prealabile.
Este şi cazul ultimelor măsuri luate de Ministerul Educaţiei odată cu elaborarea noului plan-cadru pentru ciclul liceal inferior (clasele a IX-a şi a X-a) şi, respectiv, superior (clasele a XI-a şi a XII-a). Voi lăsa la o parte discuţia despre reducerea din trunchiul comun a unei ore de educaţie fizică, decizie care a suscitat o dezbatere aprinsă (post bellum, din păcate, în buna tradiţie românească).
Mă voi referi, în cele ce urmează, la o altă măsură controversată – cea de eliminare, din trunchiul comun al ciclului inferior, a unei ore de limbă modernă doi din aria curriculară „Limbă şi Comunicare“.
Oficialii Ministerului ar putea veni cu cel puţin două contraargumente: în primul rînd, o a doua oră, la aceeaşi disciplină, a fost păstrată, în cazul multor specializări, pentru curriculum-ul diferenţiat. Practic, elevii vor avea acelaşi număr de ore. Ne gîndim la specializări ca, de pildă, Matematică-Informatică, Ştiinţe ale naturii sau cele umaniste precum: Ştiinţe sociale, Filologie. Să observăm, în treacăt, că la specializarea Filologie, adică exact aceea care constituie trambulina viitorilor studenţi şi specialişti în domeniul limbilor străine, a mai rămas o singură oră în cadrul trunchiului comun, situaţie care frizează absurdul. Parcurgînd însă acelaşi plan-cadru, constat cu stupoare că la specializări din filiera vocaţională, la un profil artistic precum Muzica (specializare umanistă prin excelenţă), aceeaşi a doua oră de limbă modernă doi a fost exclusă şi din cadrul curriculum-ului diferenţiat şi, fapt absolut revoltător, chiar şi din curriculum-ul aflat la decizia şcolii. Aceeaşi situaţie se întîlneşte şi în cazul altor specializări foarte apropiate de filiera umanistă precum Coregrafie sau Arta actorului. Ce să mai vorbim de profilul sportiv sau chiar de cel teologic, acolo unde cea de-a doua oră de limbă modernă doi a fost pur şi simplu mazilită.
Al doilea contraargument al autorităţilor ar fi că a doua oră a fost păstrată în ciclul liceal superior, probabil în perspectiva bacalaureatului (despre a cărui structură de viitor doar Dumnezeu ne-ar putea vorbi – lucru care ne face să ne întrebăm unde este predictibilitatea sistemului, una dintre trăsăturile-cheie ale educaţiei contemporane).
Ca o ironie a sorţii, singurul comisar european pe care România îl are răspunde de multilingvism. Sînt cunoscute luările de poziţie ale domnului Leonard Orban în favoarea bilingvismului, dacă nu a trilingvismului (cum este cazul multor state din familia europeană. Ni s-a vorbit adesea de criza acută de traducători şi de interpreţi de limba germană. Cum se împacă această situaţie cu măsurile Ministerului Educaţiei despre care discutăm? Şi-a pus cineva problema că a doua limbă străină este, în multe zone ale ţării, engleza? Trăim vremuri în care aceasta are statutul de limbă universală. Iar autorităţile române găsesc de cuviinţă că, în loc de mărirea numărului de ore la limba modernă doi, este necesară diminuarea acestuia. Justificarea măsurii ne lasă fără replică: „Trebuia tăiat de undeva“. Această afirmaţie spune multe despre temeinicia deciziei.
Aceste gînduri nu îşi propun o critică sterilă la adresa responsabililor din învăţămîntul românesc. Am susţinut şi voi susţine în continuare necesitatea corelării între partea ştiinţifică şi cea psiho-pedagogică. Există însă aspecte pentru care doar viitorul va fi judecătorul nostru. Iar dezvoltarea adolescentului trebuie pusă în legătură cu abilităţile sale de comunicare în limba maternă şi în limbile străine. Ceea ce m-a surprins negativ a fost lipsa totală de reacţie din partea comisarului pentru multilingvism, domnul Leonard Orban, dar şi din partea Academiei Române.A interacţiona, a relaţiona sînt necesităţi fundamentale în societatea informaţională a prezentului şi mai ales a viitorului. Iar prin asemenea decizii, dictate de raţiuni economico-financiare, şi nicidecum de necesitatea descongestionării programelor şcolare, riscăm să-l privăm pe tînărul român tocmai de accesul în lumea din ce în ce mai exigentă a acestui viitor.
dr. Liviu Calburean
Articolul extras din publicatia OBSERVATOR CULTURAL, nr. 465, din 12 marie 2009: http://www.observatorcultural.ro/Limbile-straine-si-criza*articleID_21391-articles_details.html
Loading ...
Liviu, excelent post!
Problema cu educatia este una grava nu numai in Romania ci in intreaga lume. Sa nu uitam ca educatia obligatorie si gratuita a fost introdusa odata cu industrializarea. Din nefericire, educatia sau metodologia educatiei a ramas neschimbata chiar si dupa aproape 200 de ani. Accentul se pune pe stiintele exacte si mai putin pe subiectele umaniste.
Daca acum 200 de ani societatea avea nevoie de carne de tun pentru aruncat in fabrici, acum, guvernantii trebuie sa-si reconsidere prioritatile si sa realizeze ca nu toti vor sa ajunga ingineri!!
Din nefericire, dupa cum frumos ai remarcat si tu in articolul acesta, mintea romanului cea de pe urma.
Daca in Anglia si Franta se fac eforturi sustinute pentru corectarea metodologiei educationale “industriale”, in Romania lucrurile parca se intorc si mai abrupt spre inceputul secolului al XIX!
Este trist ca viitorul Romaniei este unul indobitocit, ca nu are sansa de a se afirma si in domenii umaniste si de a avea o educatie polivalenta, educatie mai mult decat necesara acomodarii in existanta viitoare.
Toata discutia aceasta imi aduce aminte de un film al lui Charlie Chaplin in care satiriza sistemul industrial al societatii contemporane. In filmul acela, CC lucra intr-o fabrica de masini si toata ziua invartea un surub de la stanga la dreapta, asta fiind tot ce facea si cand ajungea acasa.
Guvernul Romaniei ne pregateste pentru copii soarta aceasta, de invartitor bleg de suruburi in fabricile patriei, incapabil de decizii, de viziune de ansamblu, de initiativa si mai ales, incapabil de schimbare politica!
Imbecilizarea tineretul este una atent ghidata si acum, cu cireasa pe tort!
foarte interesant
Excelent post! Bravo!