“Am atîtea inimi cîte limbi cunosc.” Este o afirmație făcută în secolul al III-lea î.Hr. de către Quintus Eunnius, cel care este considerat părintele literaturii latine, vorbitor al celor trei limbi ale ținuturilor italice de sud: greacă, latină și oscă.
Mulți ar tinde să considere desuete aceste rînduri într-o perioadă precum cea pe care o parcurgem, caracterizată prin austeritate. Ca să nu mai vorbim de necesitatea aerisirii curriculei românești, recunoscută prin faptul că sufocă adolescentul afectîndu-i dezvoltarea, confiscîndu-i o parte din această perioadă atît de frumoasă a vieții sale.
Necesitatea incontestabilă de a reforma sistemul educațional românesc duce uneori către măsuri luate în pripă, insuficient cîntărite, mai ales în condițiile inexistenței consultării publice prealabile.
Este și cazul ultimelor măsuri luate de Ministerul Educației odată cu elaborarea noului plan-cadru pentru ciclul liceal inferior (clasele a IX-a și a X-a) și, respectiv, superior (clasele a XI-a și a XII-a). Voi lăsa la o parte discuția despre reducerea din trunchiul comun a unei ore de educație fizică, decizie care a suscitat o dezbatere aprinsă (post bellum, din păcate, în buna tradiție românească).
Mă voi referi, în cele ce urmează, la o altă măsură controversată, cea de eliminare, din trunchiul comun al ciclului inferior, a unei ore de limbă modernă doi din aria curriculară “Limbă și Comunicare”.
Oficialii Ministerului ar putea veni cu cel puțin două contraargumente: în primul rînd, o a doua oră, la aceeași disciplină, a fost păstrată, în cazul multor specializări, pentru curriculum-ul diferențiat. Practic, elevii vor avea același număr de ore. Ne gîndim la specializări ca, de pildă, Matematică-Informatică, Științe ale naturii sau cele umaniste precum: Științe sociale, Filologie. Să observăm, în treacăt, că la specializarea Filologie, adică exact aceea care constituie trambulina viitorilor studenți și specialiști în domeniul limbilor străine, a mai rămas o singură oră în cadrul trunchiului comun, situație care frizează absurdul. Parcurgînd însă același plan-cadru, constat cu stupoare că la specializări din filiera vocațională, la un profil artistic precum Muzica (specializare umanistă prin excelență), aceeași a doua oră de limbă modernă doi a fost exclusă și din cadrul curriculum-ului diferențiat și, fapt absolut revoltător, chiar și din curriculum-ul aflat la decizia școlii. Aceeași situație se întîlnește și în cazul altor specializări foarte apropiate de filiera umanistă precum Coregrafie sau Arta actorului. Ce să mai vorbim de profilul sportiv sau chiar de cel teologic, acolo unde cea de-a doua oră de limbă modernă doi a fost pur și simplu mazilită.
Al doilea contraargument al autorităților ar fi că a doua oră a fost păstrată în ciclul liceal superior, probabil în perspectiva bacalaureatului (despre a cărui structură de viitor doar Dumnezeu ne-ar putea vorbi – lucru care ne face să ne întrebăm unde este predictibilitatea sistemului, una dintre trăsăturile-cheie ale educației contemporane).
Ca o ironie a sorții, singurul comisar european pe care România îl are răspunde de multilingvism. Sînt cunoscute luările de poziție ale domnului Leonard Orban în favoarea bilingvismului, dacă nu a trilingvismului (cum este cazul multor state din familia europeană. Ni s-a vorbit adesea de criza acută de traducători și de interpreți de limba germană. Cum se împacă această situație cu măsurile Ministerului Educației despre care discutăm? Și-a pus cineva problema că a doua limbă străină este, în multe zone ale țării, engleza? Trăim vremuri în care aceasta are statutul de limbă universală. Iar autoritățile române găsesc de cuviință că, în loc de mărirea numărului de ore la limba modernă doi, este necesară diminuarea acestuia. Justificarea măsurii ne lasă fără replică: “Trebuia tăiat de undeva”. Această afirmație spune multe despre temeinicia deciziei.
Aceste gînduri nu își propun o critică sterilă la adresa responsabililor din învățămîntul românesc. Am susținut și voi susține în continuare necesitatea corelării între partea științifică și cea psiho-pedagogică. Există însă aspecte pentru care doar viitorul va fi judecătorul nostru. Iar dezvoltarea adolescentului trebuie pusă în legătură cu abilitățile sale de comunicare în limba maternă și în limbile străine. Ceea ce m-a surprins negativ a fost lipsa totală de reacție din partea comisarului pentru multilingvism, domnul Leonard Orban, dar și din partea Academiei Române.A interacționa, a relaționa sînt necesități fundamentale în societatea informațională a prezentului și mai ales a viitorului. Iar prin asemenea decizii, dictate de rațiuni economico-financiare, și nicidecum de necesitatea descongestionării programelor școlare, riscăm să-l privăm pe tînărul român tocmai de accesul în lumea din ce în ce mai exigentă a acestui viitor.
Mulți ar tinde să considere desuete aceste rînduri într-o perioadă precum cea pe care o parcurgem, caracterizată prin austeritate. Ca să nu mai vorbim de necesitatea aerisirii curriculei românești, recunoscută prin faptul că sufocă adolescentul afectîndu-i dezvoltarea, confiscîndu-i o parte din această perioadă atît de frumoasă a vieții sale.
Necesitatea incontestabilă de a reforma sistemul educațional românesc duce uneori către măsuri luate în pripă, insuficient cîntărite, mai ales în condițiile inexistenței consultării publice prealabile.
Este și cazul ultimelor măsuri luate de Ministerul Educației odată cu elaborarea noului plan-cadru pentru ciclul liceal inferior (clasele a IX-a și a X-a) și, respectiv, superior (clasele a XI-a și a XII-a). Voi lăsa la o parte discuția despre reducerea din trunchiul comun a unei ore de educație fizică, decizie care a suscitat o dezbatere aprinsă (post bellum, din păcate, în buna tradiție românească).
Mă voi referi, în cele ce urmează, la o altă măsură controversată, cea de eliminare, din trunchiul comun al ciclului inferior, a unei ore de limbă modernă doi din aria curriculară “Limbă și Comunicare”.
Oficialii Ministerului ar putea veni cu cel puțin două contraargumente: în primul rînd, o a doua oră, la aceeași disciplină, a fost păstrată, în cazul multor specializări, pentru curriculum-ul diferențiat. Practic, elevii vor avea același număr de ore. Ne gîndim la specializări ca, de pildă, Matematică-Informatică, Științe ale naturii sau cele umaniste precum: Științe sociale, Filologie. Să observăm, în treacăt, că la specializarea Filologie, adică exact aceea care constituie trambulina viitorilor studenți și specialiști în domeniul limbilor străine, a mai rămas o singură oră în cadrul trunchiului comun, situație care frizează absurdul. Parcurgînd însă același plan-cadru, constat cu stupoare că la specializări din filiera vocațională, la un profil artistic precum Muzica (specializare umanistă prin excelență), aceeași a doua oră de limbă modernă doi a fost exclusă și din cadrul curriculum-ului diferențiat și, fapt absolut revoltător, chiar și din curriculum-ul aflat la decizia școlii. Aceeași situație se întîlnește și în cazul altor specializări foarte apropiate de filiera umanistă precum Coregrafie sau Arta actorului. Ce să mai vorbim de profilul sportiv sau chiar de cel teologic, acolo unde cea de-a doua oră de limbă modernă doi a fost pur și simplu mazilită.
Al doilea contraargument al autorităților ar fi că a doua oră a fost păstrată în ciclul liceal superior, probabil în perspectiva bacalaureatului (despre a cărui structură de viitor doar Dumnezeu ne-ar putea vorbi – lucru care ne face să ne întrebăm unde este predictibilitatea sistemului, una dintre trăsăturile-cheie ale educației contemporane).
Ca o ironie a sorții, singurul comisar european pe care România îl are răspunde de multilingvism. Sînt cunoscute luările de poziție ale domnului Leonard Orban în favoarea bilingvismului, dacă nu a trilingvismului (cum este cazul multor state din familia europeană. Ni s-a vorbit adesea de criza acută de traducători și de interpreți de limba germană. Cum se împacă această situație cu măsurile Ministerului Educației despre care discutăm? Și-a pus cineva problema că a doua limbă străină este, în multe zone ale țării, engleza? Trăim vremuri în care aceasta are statutul de limbă universală. Iar autoritățile române găsesc de cuviință că, în loc de mărirea numărului de ore la limba modernă doi, este necesară diminuarea acestuia. Justificarea măsurii ne lasă fără replică: “Trebuia tăiat de undeva”. Această afirmație spune multe despre temeinicia deciziei.
Aceste gînduri nu își propun o critică sterilă la adresa responsabililor din învățămîntul românesc. Am susținut și voi susține în continuare necesitatea corelării între partea științifică și cea psiho-pedagogică. Există însă aspecte pentru care doar viitorul va fi judecătorul nostru. Iar dezvoltarea adolescentului trebuie pusă în legătură cu abilitățile sale de comunicare în limba maternă și în limbile străine. Ceea ce m-a surprins negativ a fost lipsa totală de reacție din partea comisarului pentru multilingvism, domnul Leonard Orban, dar și din partea Academiei Române.A interacționa, a relaționa sînt necesități fundamentale în societatea informațională a prezentului și mai ales a viitorului. Iar prin asemenea decizii, dictate de rațiuni economico-financiare, și nicidecum de necesitatea descongestionării programelor școlare, riscăm să-l privăm pe tînărul român tocmai de accesul în lumea din ce în ce mai exigentă a acestui viitor.
dr. Liviu Calburean
Articolul extras din publicatia OBSERVATOR CULTURAL, nr. 465, din 12 marie 2009: http://www.observatorcultural.ro/Limbile-straine-si-criza*articleID_21391-articles_details.html
Loading ...
Liviu, excelent post!
Problema cu educatia este una grava nu numai in Romania ci in intreaga lume. Sa nu uitam ca educatia obligatorie si gratuita a fost introdusa odata cu industrializarea. Din nefericire, educatia sau metodologia educatiei a ramas neschimbata chiar si dupa aproape 200 de ani. Accentul se pune pe stiintele exacte si mai putin pe subiectele umaniste.
Daca acum 200 de ani societatea avea nevoie de carne de tun pentru aruncat in fabrici, acum, guvernantii trebuie sa-si reconsidere prioritatile si sa realizeze ca nu toti vor sa ajunga ingineri!!
Din nefericire, dupa cum frumos ai remarcat si tu in articolul acesta, mintea romanului cea de pe urma.
Daca in Anglia si Franta se fac eforturi sustinute pentru corectarea metodologiei educationale “industriale”, in Romania lucrurile parca se intorc si mai abrupt spre inceputul secolului al XIX!
Este trist ca viitorul Romaniei este unul indobitocit, ca nu are sansa de a se afirma si in domenii umaniste si de a avea o educatie polivalenta, educatie mai mult decat necesara acomodarii in existanta viitoare.
Toata discutia aceasta imi aduce aminte de un film al lui Charlie Chaplin in care satiriza sistemul industrial al societatii contemporane. In filmul acela, CC lucra intr-o fabrica de masini si toata ziua invartea un surub de la stanga la dreapta, asta fiind tot ce facea si cand ajungea acasa.
Guvernul Romaniei ne pregateste pentru copii soarta aceasta, de invartitor bleg de suruburi in fabricile patriei, incapabil de decizii, de viziune de ansamblu, de initiativa si mai ales, incapabil de schimbare politica!
Imbecilizarea tineretul este una atent ghidata si acum, cu cireasa pe tort!
foarte interesant
Excelent post! Bravo!
Inginerii sunt foarte buni si parerea mea este ca daca ar exista mai multi ingineri lumea ar fi mai buna. Tocmai lipsa de ingineri capabili permite sa se ajunga la situatii absurde.
Inginerii au fost mereu varful de lance in societatea moderna si o sa ramana caci e greu sa faci arta pe intuneric si pe jos.
Romania trebuie sa accepte faptul ca suntem vreo 50-60 de ani in urma Vestului, din punct de vedere al mentalitatii. De ce? Deoarece nu ne-am confruntat inca cu problemele pe care ei le-au rezolvat deja. Un profesor imi spunea acum 10 ani “Cine cu cunoaste corvoada nu apreciaza solutia!”. Exact asta facem noi acum, nu stim sa apreciem solutiile care ni se dau.
Va propun un exercitiu: cautati pe youtube e.g. cum aratau autostrazile din State in anii 50. Sau cautati carti despre educatia fizica din anii 60, tot din State. Noi inca nu am ajuns acolo. Cum vreti sa facem sistematizare urbana in conditiile in care arhitectii nu apreciaza spatiul sau cand cei care ii angajeaza le dau sa lucreze cu pamant cat o batista?
Pe englezii ii chinuie ideea de metrou de prin 1850. Noi acum contruim metrou in Drumul Taberei cu statile dese ca cele de autobuz. Poate peste 30 de ani, urmatoarea magistrala sa o facem cum trebuie – atat ca tehnologie cat si ca pozitonare. Noi inca nu ne-am lovit de problemele pe care ei le aveau in 1900 si voi vreti sa apreciem solutiile?
Vorba lu’ Costache “prosti da multi”.