Taifas - spune-le pe nume. » woolfy

Why “NO FUCK!” ?

woolfy — Thu, 06 Dec 2007 23:46:05 +0000

M-am intrebat de multe ori de ce desfranarea este un pacat. Adica…inteleg. Daca bei poti sa te faci pulbere si sa-ti deschizi slitul in fata sefului. Nu ar fi prea convenabil…Daca furi…poti sa-ti procuri costum cu dungi…si poate nu gasesti ca e cel mai la moda. Daca minti…in sfarsit…mai treaca mearga…dar cu sexul ce a avut Doamne Doamne? Ca e funny si pana la urma ajuta oamenii sa mai socializeze. Am citit ceva legat de schimb de energii, de dragoste, de binecuvantare, dar nu stiu cat m-au convins. Si oricum cand deja ai transformat chestiunea intr-o adevarata arta…e cam greu sa crezi ca de fapt ai involuat. Asa ca nu tine…
Atunci de ce ni se interzice si de ce e pacat?

Pe cand tot ma straduiam sa negociez cu Dumnezeu greutatea inca a unui pacat pe care nu-l intelegeam ca atare si pe care vroiam totusi sa-l fac mai alb…cat de cat…m-am intalnit cu o fata, o fatuta… Era tanara si frumoasa, asa cum poate fi o tanara de 20 de ani. Chipul copilaros insa ii era ros de teama si suferinta de a nu sti cum sa scape din cosmarul unei boli cu care nu invatase inca sa traiasca si care avea sa o urmareasca toata viata. Eram acolo…ca din intamplare, pentru ca asa se oranduise nu stiu cum sa fiu si sa-i ascult povestea…
Mi-a povestit de multe, de timpul de cand era bolnava, de ceea ce incerca si ce suferea si, in cele din urma, de ce ajunsese asa. Mi-a povestit inocenta cu care se lasase aruncata intr-o lume stralucitoare sub care colcaia insa mizeria umana, batranetea frustrata si fluidele acrite ale mintii unor oameni pe care, slava Domnului ca nu sunt bogata, nu-i intalnesc in carne si oase la tot pasul. Cu toate acestea ei sunt mai prezenti decat ne-am putea inchipui. Sunt acele dame blonde, din familii bune, care ne dau lectii de viata pe posturile de la televizor etaland soti de invidiat si copii imbracati numai in magazine â€žde firmaâ€. Aceleasi marionete care isi rasplatesc prieteniile si norocul in viata furnizand â€žcarne fragedaâ€ unor camasi a caror imputiciune nu o mai acopera decat sticlutele de parfum gras. Sunt acele fete care trec din fotbalist in fotbalist desi au cantat deunazi pe vaporul unui italian prieten cu bunicul lor. Ca altfel nu se explica diferenta de varsta…Sunt acei minunati oameni politici care controleaza tot si care au atata putere incat ar putea trimite dupa gratii intr-o seara pe oricine, pentru simplul motiv…ca pot. Aceiasi care in intimitatea biroului lor se transforma in motanasi galantoni salivand in fata unei tinere care e doar cu un an mai mica decat fiica lor. Sunt aceiasi oameni care neavand curajul vanatorii isi aleg trofee umane, suflete si trupuri pe care se bucura ca le-au â€ždevoratâ€. Aceeasi care isi paresesc apoi prada parca dezgustati de propria lor mizerie. Sunt acei oameni pentru care cuvantele dragoste, fidelitate exista, dar au o asemenea conotatie incat ti-ar fi frica sa o cunosti.
Toate acestea o ranisera atat de mult incat acum, la 20 de ani invata sa traiasca cu o boala care ii chircea corpul si ii dadea dureri insuportabile.
Nu stiu daca este vorba despre energie negativa, nu stiu daca e vorba de simpla rautate, de inconstienta, de inuman, dar ravagiile pe care le poate face un om impins la starea de simplu animal sunt mult mai devastatoare decat orice alt rau din aceasta lume. Si cum ai putea sa-l stapanesti altfel decat restrangandu-l la binecuvantarea casatoriei. Dar, Doamne, sa-ti dau veste rea: nici asta nu mai tine! Probabil ca daca as fi fost in locul lui Dumnezeu eram si mai tiranica…Si cum a stabili o limita impulsului de a fi un simplu animal(starea cea mai confortabila de altfel) este aproape imposibil de realizat, cel putin la nivelul marii mase umane, mi se pare ca DD a fost chiar destul de relaxat cu porunca asta.
In sfarsit…poate ca erati cuiosi sa stiti ce s-a intamplat cu fetita de 20 de ani…Am lasat-o acasa la ea dupa ce timp de 3 ore m-am straduit sa-i arat ca sunt atatea motive pentru care merita sa traiasca si ca va trece peste tot ce s-a intamplat. Am rugat-o sa aiba incredere in ceea ce i-am spus pentru ca stiam ce vorbeam, iar intre povestea ei si a mea nu erau mai mult decat 7 ani…

Tags:

Taifasuri diverse, Taifasuri personale

tehnica de supravietuire

woolfy — Mon, 12 Nov 2007 07:23:31 +0000

Am fost de multe ori acuzata in ultimul timp de indiferenta. In egala masura mi s-a spus ca sunt o persoana generoasa, apreciere insotita in mod necesar de atat de cunoscutul “meriti tot ce este mai bun”. Intre atatea laude si defaimari incerc sa-mi dau seama ce sunt, pe unde, in scara umanitatii, mi-as putea aseza si eu covorasul si sa trag un pui de somn. Realitatea este insa ca nu imi pot permite aceasta leneveala. O secunda din viata mea petrecuta dincolo de jocul in care suntem cu toti prinsi m-ar arunca in vid pentru un timp lung cat o era pentru mine, dar scurt cat o zi pentru ceilalti. As astepta ore intregi, ore de deznadejde si neputinta, sa vina sa ma scoata cineva de acolo, sa-mi arate drumul, sa-mi vorbeasca si sa imi dea o farama din puterea pe care altadata o aveam. Si, dupa ce voi fi incercat toate variantele, sunand toti prietenii, familia, certandu-ma cu Dumnezeu ca nu-i mai pasa de mine, as ajunge pana la urma tot la concluzia ca, de fapt, totul tine de mine si ca nimeni nu ma poate salva daca nu o fac singura. De aceea prefer sa pasesc cu grija pe fiecare lespede ce se aseaza in fata mea, fara sa privesc inapoi, caci m-ar cuprinde durerea, fara sa privesc in jos, caci m-ar absorbi vidul si fara sa scrutez departarile, caci m-ar apuca frica. Este pur si simplu o tehnica de supravietuire. Daca dincolo de a supravietui pe drumul pe care ni l-am ales deliberat si pentru care suntem pregatiti sa platim un pret pe masura implinirii spre care tindem mai este altceva de spus, atunci, da, sunt si indiferenta si generoasa. Daca nu, atunci sunt doar eu, in locul in care trebuie sa fiu acum.

Tags:

frica, prietenii, pui, realitatea, seama, somn, spus, Taifasuri diverse

de ce nu renuntam?

woolfy — Tue, 29 May 2007 22:47:40 +0000

Cand eram in liceu, cei mai multi colegi se apucau de fumat pentru ca asa facea restul. Se cheama spirit de turma. Mai interesant este insa ca, suierand cu o fata scarbita fumul prin coltul gurii te sfatuiau sa nu faci ca ei, pentru ca, daca ar avea de ales, acum nu ar mai face greseala asta. Dar nu se gandeau sa renunte… La varsta mea, aproape 30 de ani, sa fumezi este deja un lucru tot atat de inocent pe cat a bea o cafea si in niciun caz nu pari mai interesant daca iti aprinzi o tigara in timp ce porti o discutie cu cineva. Din contra, gasesti un strop de bun simt sa intrebi pe celalalt daca nu cumva gestul tau il deranjeaza. Tentatia de avea tot felul de vicii care sa-ti sporeasca atractia devine insa, in timp, dintr-un simplu joc un fel de viata. Fara voie, fara sa stim cand se intampla si mai ales cum, ne trezim la un moment dat pusi fata in fata cu o marioneta care scapa de sub puterea sforilor ce o misca si incepe sa actioneze singura. La iveala iese un mic mr.Hyde, plin de dorinte, de patimi, de energie, un cuceritor salbatic, avid de dragoste, dar putred pe dinauntru. Ascunsi in spatele unei constiinte care bate la usa timid, privim ravagiile pe care acest personaj le face cu viata noastra in incercarea disperata de a-i da un sens, de a ne justifica cumva existenta. egoist si incrancenat micul erou lupta pentru o cauza careia noi ne supunem fara dorinta ori putinta de a ne opune. Cauta disperat implinirea in munca, in aventuri amoroase, in bani, in viteza, in schimbari drastice de situatii, este plictisit de oridinea batraneasca a lumii si vrea sa o dea peste cap. Acestia suntem noi, cei mai multi, cei care ne plangem de neimplinire, de singuratate, de banalitate. Acestia suntem noi, cei care am ales sa fim sclavi in loc sa ne eliberam. Acestia suntem noi, care nu am inteles ca cea mai frumoasa aventura pe care o poate trai omul este insasi descoperirea propriei persoane si efortul de a deveni cat mai buni, de a dovedi ca suntem cu adevarat fiinte superioare, creatii ale lui Dumnezeu. Dar toate aceste cuvinte si credinta asta…ne suna atat de rau, ca o partitura sinfonica al carei inteles ne ramane ascuns. E mult mai usor si mai placut sa fim tristi si intersanti, sa admitem resemnati ca suntem infirmi sufleteste si sa-i sfatuim pe altii sa nu faca la fel. Totusi…de ce nu renuntam?

Tags:

cafea, colegi, egoist, fata, inocent, interesant, misca, simplu, Taifasuri diverse

scrisoare deschisa catre Simon

woolfy — Wed, 23 May 2007 20:07:42 +0000

Dragul meu, stiu ca astepti un semn de la mine. Iti spui ca esti barbat, iti spui ca esti indiferent, iti spui ca sunt una dintre multele din viata ta. Dar, cu surprindere, te simti tradat de propria inima. Nu-ti pui problema ca ar fi o simpla chestiune de orgoliu ranit si nici nu iti dai seama ca, de fapt, tot interesul tau vine tocmai din indiferenta mea. Chiar tu imi spuneai: Cat de frumoasa esti, vipero! In sfarsit, nu incerci sa analizezi la rece sentimentul de frustrare pe care il simti si nici singuratatea in care dintr-o data te-ai afundat de cand nu mai esti cu mine. De fapt..nu chiar de atunci…Doua zile dupa. Ai plecat invingator, tragandu-ti nadragii pe tine dupa o partida de sex in care te-ai simtit leu. Ai fumat detasat o tigara si te-ai analizat rece: “Ciudat, dar nu mai simt nimic”. Asa ca te-ai retras elegant si ai inchis orice contact. As fi avut multe de spus atunci. De exemplu ti-as fi spus in timp ce faceam sex ca as vrea sa termini odata pentru ca ma plictiseai. Ti-as fi spus si ca vroiam sa facem sex un pic mai incolo, dar tu sforaiai. Vroiam sa imi spui macar daca te-ai simtit bine, dar nici asta nu ai avut bunavointa sa-mi spui. M-am consolat foarte repede, insa, gandindu-ma ca nici tu nu mi-ai placut mie. Revenind…doua zile nu ai simtit decat un sentiment de eliberare. Apoi…straniu, un ghimpe mic in inima. Te gandeai probabil ca sufar si asta iti mangaia orgoliul. Poate o sa dau un semn…ceva. Te gandeai prost! Regula de baza in afaceri:cine deschide gura primul, pierde. Asa ca am tacut. Insa, si eu am trait o mare surpriza. Obisnuita sa sufar dupa o despartire, acum ma uitam la mine si ma miram cum de nu simt nimic. Chiar nimic! De ce as plange dupa un individ ca tine? Mai mult, m-a cuprins un sentiment de mare bucurie! Dar…asta ma priveste. Cat despre tine…ai inceput sa asculti melodii mai vechi, sa vezi ca nu ai niciun motiv pentru a iesi, sa realizezi ca eu aveam initiativa,sa-ti fie dor de cum te alintam, sa vrei sa ma vezi…asa, vag, pana ce toate astea te-au acaparat. Mi-ai dat un sms si ai crezut ca o sa-ti raspund. Lucky me! uitasem telefonul acasa in ziua aceea! Asa ca ti-am raspuns tarziu si sec, iar tu te-ai simtit lezat. Stiam si asta! Nu m-am suparat. Vor mai trece….cam 5 zile si apoi vei suna iar. Tu. Eu nu iti voi da niciun semn. Nici scrisoarea asta. Prefer sa o vada o lume intreaga, dar nu tu. Doar asa…pentru ca sunt vipera!

Tags:

Taifasuri diverse, Taifasuri personale

Roman in cateva randuri

woolfy — Thu, 22 Mar 2007 16:53:27 +0000

M-am gandit la un moment dat sa scriu. Ca multi altii…. sa scriu despre ce simt, despre viata mea…. Nu am reusit niciodata mai mult de cateva randuri; apoi reciteam si mi se parea banal. Viata mea atat de minunat de umana parea o poveste de 2 bani pe hartie. Nu stilul lipsea, nici ideea, ci doar faptul ca eram incapabila prin in cuvinte si sa oranduiesc toate intamplarile vietii mele, tot ceea ce m-a adus aici: femeia de 28 de ani. As fi putut insira intamplari inca de dinainte de a ma naste, cum strabunicii mei erau niste nobili rusi a caror avere a fost arsa si au fost nevoiti sa se refugieze, cum bunica mea s-a indragostit la 15 ani de sotul ei si la 20 de ani s-a casatorit cu el, cum mama mea s-a casatorit din dragoste cu tatal meu…si spoi cu inca alti 3 barbati, cum a cunoscut marirea, puterea si averea, apoi caderea dureroasa si foamea, singuratatea si nelinistea, cum m-am nascut eu intr-o tara indepartata unde tatal meu lucra sub acoperire, cum eram un copil vesel, cum am scos cepul de la un butoi de vin cand aveam 6 ani si toata familia ma fugarea prin gradina, cum imi ingropam ochelarii in pamantul din gradina de la strada, cum am invatat cantece turcesti de la un strabunic de-al meu care facea cizmarie, cum ma rugam sa-mi creasca aripi sa pot zbura, cum am venit in Bucuresti, am studiat muzica ani de zile, apoi m-am indragostit si primul barbat pe care l-am sarutat a fost si cel cu care am facut dragsote, cum am fugit de acasa pentru el si am macat resturi de la un restaurant doar ca sa fiu alaturi de el, cum mi-am tuns parul scurt ca sa-i arat ca il iubesc, cum m-a lovit, cum m-am aparat, cum l-am parasit, cum l-am iubit dupa aceea inca ani de zile, cum am avut pe altcineva care m-a invatat sa ma respect ca femeie si cum aceeasi persoana m-a tradat, cum de durere m-am imbolnavit pe viata, cum am ramas singura, cum am inceput sa cred in Dumnezeu cu disperare, cum oamenii au ajuns sa nu ma mai intealeaga, cum eu nu-i mai inteleg, cum am pierdut drumul, cum stau si scriu acum….as putea sa scriu toate astea, dar ar parea atat de banal in cuvinte…asa ca voi continua sa traiesc. Poate mai tarziu, cand voi sti ce a insemnat viata mea cu adevarat, voi sti sa o astern pe hartie.

Tags:

Taifasuri diverse

Cum m-au pacalit “Ticalosii”

woolfy — Wed, 21 Mar 2007 18:44:47 +0000

Se pare ca a fost o emisiune la nu stiu ce televiziune care a facut o reclama teribila filmului astuiaâ€¦ Nu am vazut emisiunea. Cica a fost super tare. Am vazut doar intr-un program al filmelor din cinematografe : â€œTicalosiiâ€ si m-am si gandit sa merg. Pentru ca de multi, dar multi ani de zile tot astept si eu un film romanesc la care sa ma duc si sa nu plec cu stomacul intors pe dos de atata mizerie cat poate incapea pe o pelicula atat de ingusta de film. Fireste, â€œnu e de vina regizorul si nici scenaristul, e de vina societatea in care traim si care e plina de cacatâ€ dupa cum ii place unei cunostinte de-a mele sa se exprime. Nu sunt chiar de acord cu vocabularul ei si nici macar cu treaba asta, cum ca societatea e de vina ca nu vedem ceva frumos. Ba eu am vazut si lucruri minunate nascute din minti frumoase, chiar daca adapate dintr-un sol fetid. Macar un pic de umor negruâ€¦ acoloâ€¦ceva!
Trebuie sa recunosc ca ceea ce tenta totusi, independent de orice alta reclama a filmului, era distributia de zile mari. â€œMacar ca-l vad pe Malaele, pe Iordache sau pe Diaconu si tot merita!â€ mi-am spus. Si din punctul asta de vedere nu am gresit. Oamenii au jucat la adevarata lor valoare, ceea ce nu a impiedicat totusi filmul sa fie o porcarie.
Ca sa va faceti o idÃ©e: un autor lipsit de geniu si imaginatie, a carui singura sansa a fost plagiatul sub forma mai acceptabila a povestilor de demult care au un miez de adevar si in prezent pe care le imbraca dumnealui in costume la moda, s-a gandit sa ne informeze cum e cu coruptia de la putere. Asa ca a luat personaje reale, cu nume care bat la ochi de la o posta si le-a pus in decoruri atat de cunoscute incat la tot pasul imi spuneam: uite aici e Jaristea, uite, pe holul asta e la etajul 1M de la mine de la serviciu, uite aici este nu stiu undeâ€¦.Apoi le-a pus in gura o limba de sarpe si le-a scos din scenariu constiinta si i-a transformat in politicieni. Pana aiciâ€¦accceptabil. Dar te asteptai ca filmul sa creasca, sa spuna ceva. Or, singura reactie pe care a trezit-o a fost cel mult un zambet atunci cand era o replica spusa cu ton mai sictirit dupa vechea reteta: Firea-ti ai dracuâ€™ cu melcii vostri!â€. In restâ€¦mizerie umana. Dar stiti cum? Din aia, de nu vrei sa stii de ea ca prea o vezi la tot pasul! Stim de toate astea, ne intalnim, ne izbim, ne ciocnim in fiecare zi cu oamenii astia, asa ca unde e rostul? Poate ca ar fi bun ca documentar pentru Discovery History, in care sa redea, intr-o regie buna, realitatea societatii din secolul nostru, dar peste mai multi ani, cand oamenii chiar nu vor sti cum traim noi acum. Dar pentru prezentâ€¦.filmul este doar o poveste trista, amorala, patetica si lipsita de invatatura prinsa pe o pelicula de calitate inferioara. Trist, zau ca trist!

Tags:

cinematografe, comentariu, filmul, montaj, pelicula, prost, reclama, review, romanesc, scenariu, Taifasuri diverse, ticalosii, umor

unde sa fugi?

woolfy — Thu, 01 Mar 2007 07:33:20 +0000

Unde sa fugi?
Inchizi usa biroului si lasi acolo o parte din viata ta la care nu vrei sa te gandesti. Este pentru ca trebuie sa fie. pentru ca trebuie.
Inchizi usa dupa cel de care te-ai indragostit. de abia te-ai indragostit, acum, ca prin minune, iar el iti spune ca nu iti poate da nimic in schimb Si dupa usa lasi toate sentimentele tale infasurate intr-o basma, unele peste altele, pana se vor asfixia.
Inchizi usa timpului care iti spune ca orele trec pentru tine, ca si pentru ceilalti, doar ca tu esti mai singura, mai fara sot, mai fara copil…si lasi in spate corpul care iti cere sfartecarea nasterii…
Inchizi usa duminicii care iti sopteste vremea vacantei mari pe care niciodata nu o vei mai primi in dar…
Inchizi usa Craciunului cand darurile s-au sfarsit si au ramas pachete goale aruncate pe jos, pe care le arunci impreuna cu resturile de la masa pregatita cu atata grija pentru prietenii care au plecat. fiecare la casa lui…doi cate doi…
Inchizi usa in fata durerii, a oaselor care scrasnesc, a pielii care se strange, a parului care cade si fugi pana la magazinul naturist din colt sa iei vitamine care sa te tina tanara…
Inchizi usa casei si fugi la sala de sport unde fugi pe banda rulanta ca sa fugi de ganduri, care fug dupa tine, mai repede decat insasi fuge umbra ta..
Inchizi portiera masinii si fugi pe sosea, pe autostrada, in viteza, cu fata spre soare, cu spatele catre ziua de ieri, ora trecuta sau minutul ce tocmai s-a scurs….
Inchizi lumina seara si alergi catre un somn complice ca o scutire medicala
Inchizi ochii si alergi departe de gandurile care inca mai zumzaie incetosate
treci dincolo de toate puntile, de toate strazile, de toate soselele, de toate minutele, de toate zilele, de toate suferintele, de toate sperantele, de toate durerile, de toate noptile, de toate visele, de tot si ajungi la final in prag unde te astepti chiar tu> Cu ochii mariti a nedumerire te intrebi: de ce ai fugit de mine, de ce m-ai parasit, de ce nu ma privesti?Iar tu, la propria intrebare nu ai raspuns, ci cauti doar cu disperare inca un loc in care sa te abati din calea inimii tale:

Unde sa fugi?

Tags:

Taifasuri personale

Stapanii lupilor

woolfy — Wed, 21 Feb 2007 14:07:16 +0000

Traim printre voi, suntem prezenti, aparent normali. Unii ne comportam ciudat uneori. Ne retragem obositi din fata privirii voastre, ne inchidem in case, fugim de soare, ne acoperim chipurile. Suntem oameni cu minti puternice, dar trupuri fragile. De multe ori suntem supusi incercarii, dar ne ridicam. Speram la o viata normala, dar pentru multi dintre noi viata nu este ceea ce ne-am fi dorit sau ce am visat in copilarie. Asa ca…si la varsta maturitatii, noi inca invatam sa traim. Invatam sa traim din nou…
Noi suntem stapanii lupilor. Adica cei care incearca sa imblanzeasca o fiara necunoscuta, care ne ataca pe neasteptate si ne tine toata viata in garda. Dormim cu ea, ne trezim cu ea, mananca din macarea noastra si in cele din urma, cand trupurile ne sunt prea slabite pentru a le mai impune respect, ne ataca fara nici un pic de recunostinta.
Noi suntem cei care au lupus…
Pentru multi aceasta boala a ramas un mit. Sora mea, cand a aflat ca am lupus m-a intrebat timid daca “mai incolo” imi vor creste colti si par pe corp. Multi medici inca ne mai privesc ca pe niste proscrisi ai sortii. Ne spun ca nu putem avea copii, ca trebuie sa ne ferim de soare, ca trebuie sa luam medicamente care in timp ne vor distruge…Restrictiile si riscurile la care suntem expusi ii fac pe multi sa ne evite, sa nu-si ia nici un angajament fata de noi. Cine a apucat sa-si faca o familie, e fericit. Ceilalti se framanta…se intreaba….ce sens mai au? Care e justificarea lor? Femeile care au lupus isi doresc si ele copii (poate mai mult decat orice alta femeie!), dar cine sa porneasca la un asemenea drum cu ele?
Parintii, prietenii sunt esentiali pentru noi, caci ne fac sa ne simtim “normali” (un cuvant atat de inselator!). Dar cei mai multi nu ne inteleg.Se tem sa nu-i muscam, sa nu-i molipsim, ne considera marcati si oare cine are nevoie de prezenta unor suferinzi cand viata e facuta pentru fericire, nu-i asa?
Ei bine, e timpul ca cei ce nu ne cunosc sa ne accepte si sa ne inteleaga!
Suntem si noi, ca si multi altii, oameni care avem dreptul sa traim o viata cat mai normala. Boala noastra nu se transmite (caci nu este vorba de un virus), putem avea copii, desi cu ceva riscuri, putem sa ne bucuram de viata in mod firesc, doar ca trebuie sa ne odihnim mai mult, pentru a nu crea un teren favorabil activitatii bolii. Nu traim doar 5 ani, ci zeci de ani daca avem grija de noi. Nu suntem o povara, ba chiar cei mai multi dintre noi (un lucru pe care nu stiu cum sa-l explic) suntem oameni cu o vointa de fier, gata sa-i duca si pe altii in spate. Nu ne omoara soarele ca pe vampiri, ci doar ne poate activa boala, dar ne putem feri in aceeasi masura in care se fereste oricine de soarele prea puternic. Nu ne cresc colti, nu avem par in surplus. Ba unele dintre noi (caci afecteaza mai mult femeile) sunt niste lupoaice cu foarte mult vino incoace.
Nu vrem mila si ne temem sa impartasim celorlalti trairile noastre.Nu e o viata usoara, dar pentru cine este? Cred ca cel mai dificil este sa ne acceptam limitele.Si poate cele mai jenante momente pe care le traim sunt acelea in care trebuie sa povestim celor ce nu cunosc despre boala noastra. Sunt atatea de spus! Cum sa le cuprinzi in 5 minute? Cum sa-i spui tu, femeie tanara, unui barbat ca ai aceasta boala, cand el se teme sa nu-l musti la noapte de gat?
De fapt…temerile sunt altele. Si noi le intelegem. De aceea suntem recunoscatori oamenilor care ne accepta si ne iubesc si mai ales celor care au mintea atat de deschisa incat sa ne primeasca in viata lor fara sa se teama si fara sa ne judece!
Noi suntem stapanii lupilor si suntem oameni buni!

www.lupus.ro

Tags:

atat, boala, cand, ea, ele, evite, faca, fata, fiara, lupi, lupus, lupus eritematos, sistemic, soare, Taifasuri diverse, Taifasuri sociale, viata, viata normala

Mafia reconectarii RDS -> 99,9% nu au curajul, celor ramasi le e prea lene

woolfy — Wed, 21 Feb 2007 13:27:57 +0000

M-am dus ieri sa platesc factura la cablu. Om ocupat, cu munca, o casa de intretinut si alte probleme pe cap, am omis sa serbez ziua fericita a contractarii serviciilor de televiziune prin cablu prin plata promta a datoriilor catre RDS. Intre doi indragostiti acesta ar fi fost un motiv intemeiat de cearta. Cu compania de cablu sta altfel: te decupleaza de la retea.
Fireste, din moment ce am acceptat aceasta consecinta prin contract, nu am protestat niciodata in fata acestei sanctiuni si am platit cuminte taxa de recuplare.

Dar ieri…lucrurile au stat altfel. Ajungand la casierie ma pregatesc sa scot banii si mi se spune ca am de platit suma ..x plus taxa de reconectare. Eu ma uit la d-ra casierita si ii spun: Imi pare rau, dar nu sunt deconectata. Cand am plecat de acasa, m-am uitat la tv si mergea!
Ea se uita la mine linistita si ma anunta: DA, dar tot aveti de platit taxa de reconectare. Cica sunteti deconectata inca de pe 16 februarie!
Si eu ii spun: Pai cum sa va platesc pentru ceva ce nu veti face, adica sa ma reconectati!?
EA: pai trebuia sa va decuplam si am gresit.
Eu: Inteleg, dar nu este problema mea. Taxa de reconectare este plata unui serviciu pe care eu trebuie sa-l suport ca urmare a aplicarii sanctiunii decuplarii. Dar cum nu am fost decuplata…e absurd ce imi cereti.
Ea: pai daca nu platiti taxa, in seara asta va decuplam.
Eu: chiar daca platesc totul, la zi?
Ea: da
EU: Domnisoara, poate nu intelegeti diferenta:Taxa de reconectare nu e o penalitate de intarziere. DPDV juridic dvs nu aveti temei sa-mi cereti aceasta taxa, nu intelegeti?
Nu, nu intelegea…
Merg la o alta persoana, ii explic ce si cum si cade de acord cu mine ca am dreptate, ca, daca ar fi fost prevazute penalitati de intarziere putea sa-mi ceara bani, dar taxa de reconectare nu e o penalitate, nici macar o sanctiune. Sanctiunea este decuplarea, care, din vina lor, nu avusese loc! Taxa=plata unor servicii. Care servicii? De reconectare. Urmau sa ma reconecteze din moment ce nu eram deconectata? nu. deci banii intrau fara justificare in buzunarul lor.
Sun la un tel de relatii cu clientii unde un individ amabil ma anunta ca pot sa stau si in cap ca taxa de reconectare tot trebuie sa o platesc. Eu ii explicam ca poate argumentele lui merg pt. majoritatea cetatenilor care nu inteleg ca o penalitate nu este egala cu o taxa, iar el imi raspunea ceva de genul: Nu platiti dvs cablul si vedeti ce se intampla! Il anunt pe individ ca RDS nu este angajatorul meu sa ne aflam in pozitie de subordonare, iar el imi raspunde ca nu are ce face si ma expediaza.
Ma duc in fata ghiseului. Cer ca macar daca vine o echipa la fata locului sa imi dea si mie o confirmare a faptului ca nu eram decuplata de la retea pe data de 20 februarie. Ei imi spun ca nu se poate. Imi dadeam seama ca, practic, chiar daca as fi vrut sa-i dau in judecata, ma lipseau de orice mijloc de proba…
Scot banii si platesc. Plus taxa de reconectare … plec si simt cum stomacul mi se intoarce pe dos. E o filosofie atat de simpla! Merg pe la usile oamenilor si ofer gratuitati ca sa-mi devina clienti. Dupa ce am o masa mare de clienti, imi permit sa sfidez logica pretinzand lucruri de neimaginat. Si toate aceste clauze sunt cat se poate de inocente, pentru ca nu te gandesti ca, in practica, se va ajunge in situatia sa ti se ceara bani pentru ceva ce ei nu fac. Iar in cele mai multe cazuri, lucrurile trec neobservate. Dintre toti clientii, 99% ar accepta argumentele lor, nestiind care este diferenta termenilor utilizati confundand taxa de reconectare cu o sanctiune. Dintre cei 1% constienti si revoltati, 90% se vor teme sa intre intr-un joc atat de riscant pe cat ar fi o actiune in justitie impotriva unei “companii” (o s.c. intre noi fie vorba).Iar din cei ramasi, multi ar constientiza ca a rupe contractul cu RDS sau a-i da in judecata este mai complicat decat a plati 10 lei. Asa ca daca cineva ar renunta pana la urma…o pierdere de 0.1 % nu conteaza. In definitiv se acopera cu ce primim pentru taxa de reconectare.

Tags:

Taifasuri economice