Copilaria mea a fost o vacanta nesfarsita la bunici. Pe ai mei ii vedeam de cateva ori pe an; ma vizitau sau mergeam la ei cateva saptamani. Oricum, m-au rasfatat si unii si altii, asa cum au putut ei mai bine.

De cand eram mica am avut foarte multe animale in preajma : avantajul de a creste la curte. Eram innebunita dupa puii de gaina ; in fiecare primavara cresteam cate o generatie de pufuleti galbeni cumparati din piata. Tin minte cum se tineau dupa mine peste tot si cum ii ocroteam, le vorbeam sau ii certam ca o mamica. Imi luam slujba foarte in serios!

Catei? Fara numar… Dumnezeule, ii strangeam pe toti de pe strada si ii aduceam acasa. Erau ai mei terorizati! Pisici in schimb nu am avut; bunicii mei nu le suportau, si nici mie nu prea imi placeau : mi se pareau asa distante si infumurate ! Le-am descoperit abia acum cativa ani cand am gasit un pisoi mic si dragalas si ( bineinteles …) l-am luat acasa. Asa ca acum pot spune : cats rules !

Copiii de pe strada mea erau multi si de toate varstele. M-am nascut in perioada decretului raposatului, deci era de inteles. Eram toti niste “ decretele”. Tin minte ca tipam mult si nu intelegeam de ce iesea batranul din curtea in fata careia ne strangeam sa ne goneasca “ la portile noastre” ( acum locuiesc tot acolo, si am inteles de ce ). Mancam tot felul de chestii : zarzare, caise verzi, flori de salcam, toate furate, bineinteles. Cele din curtea noastra nu aveau acelasi gust. Imi amintesc cum baietii faceau brigazi si se duceau la furat intr-o livada din apropiere. Nu conta ca se intorceau zgariati si ca vai de ei : ce mandri erau si ce bune erau fructele storcite sau verzi…

Aveam perioade lungi de timp cand ne jucam acelasi joc ; dupa ce ne plictiseam o luam de la capat cu altul. Ne jucam : leapsa pe culori, cocotate, masini, tigari,etc ; fata-ascunselea ; bidonasul ; porca ; ratele si vanatorii ; elastecul ; frunza ; volei; fotbal ; tenis cu piciorul ; flori, fete si baieti ; jocuri de carti ; de-a mama, tata si copii ( eu eram mereu tata, nu stiu de ce ) ; de-a scoala etc.

Ne jucam cu orice : din noroi faceam placinte, farfurii, chiar si aparate de fotografiat ; frunzele erau folosite pentru un suc verde (chiar am reusit sa pacalim pe cineva sa-l bea ), pietrele de BCA ( cred ca asa se scrie ) erau pisate iar praful folosit ca faina sau zahar pudra pentru mancarea gatita pentru papusi, intr-o cratita aruncata de mama cuiva. Nici un copil nu avea multe jucarii, si totusi avea cu ce sa se joace.

Am uitat sa spun ca presuletul de la poarta, pe care ne jucam, era sfant. A, si imi mai amintesc cum ne faceam cort din tot felul de carpe si cum incercam sa ne convingem parintii sa ne lase sa dormim peste noapte in el ( nu reuseam niciodata ).

Tin minte ca noi, fetele eram foarte unite si inventive. Pentru ca ne juleam tot timpul la joaca ne-am improvizat o trusa de prim ajutor care continea : pansamente, vata , spirt, tetracilcina si o folie de aspirine. Nu a tinut mult, cred ca din cauza spirtului. Pe urma ne-am facut o gradinita secreta cu florile rupte din gradina lu’ bunica-mea, inspirate de Sandy Belle – desenele copilariei mele…

Desigur, desi micute, “feminitatea” ne intriga la maxim. Cate oje, rujuri si alte pomede din gentile mamelor nu am distrus in inceracarea de a ne face frumoase. Plus hainele, pantofii cu toc si parul tapat …ne maimutaream la maxim si de abia asteptam sa ne facem mari ca sa nu mai fim certate pentru ca ne purtam ca „niste femei adevarate”.

Odata cu anii, au inceput si idilele sentimentale. Fiecare fata iubea in secret un baiat de pe strada sau de la scoala si viceversa. „ Bineinteles” ca totul era secret, iar numele respectivului era camuflat de o initiala sau de cine stie ce apelativ. Si oracolele… ce tari erau! Tin minte ca verificam raspunsurile tuturor in incercarea de a „citi” printre randuri si a descoperi “adevarul” pentru a avea un nou subiect de barfa cu fetele (desi era in stare incipienta,barfa tot barfa se numeste ). Si mai erau si colturile indoite si lipite de la pagina cu amintiri unde era notat „marele secret”, colturi pe care bineinteles ca le desfaceam de fiecare data ca sa descopar un mare nimic de genul „ pacaleala”, „ ce credeai ca e scris aici?” , „ Ana+Dylan (Beverly Hills) = Love „ , lucruri care ma exasperau de fiecare data, pentru ca stiam defapt ca „Ana+MIHAI=Love” (aha!)…si pe urma trebuia sa lipesc totul ca si cand nici nu ar fi fost desfacut vreodata.

Imi amintesc de excursiile si taberele organizate in care mergeam cu toti colegii din clasa, de bataile cu apa, de noptile in care stateam treji pana la nu stiu ce ore povestind tot felul de lucruri infricosatoare ( inventate bineinteles, dar care ne inspaimantau la maxim ), dansul cu moneda ( sigur il stiti – daca ghiceai in ce mana e moneda, te pupai cu respectivul si pe urma intrai tu in cerc ), jocul cu sticla (din nou pupicuri – pe vreme aia nu stiam ce e ala „kiss”), adevar si provocare ( bineinteles, provocarile erau in mare parte pupici )…ce sa mai zic, ne placea sa ne pupam la maxim..

Cam asta a fost copilaria mea si a celor din generatia mea.

Sunt putin bulversata de „luptele” astea intre generatii, care se repeta la nesfarsit, gen „ copii din ziua de azi…pai noi…noi faceam nu stiu ce…iar ei…uite la ei ce fac…”. De ce? Uneori tind sa cad si eu in pasa asta, si sa-i judec…pentru ce? Pentru ca nu sunt ca noi? Si ce daca ? Ii invidiem cumva? Cu siguranta nu. Nici noi nu am fost ca generatia dinaintea noastra si ni s-a reprosat asta, si tot asa. Copilaria mea a fost asa cum a fost si nu regret nici un moment ca nu am avut laptop, playstation sau telefon mobil. Si faptul ca un copil din ziua de azi creste diferit de mine, nu e nici bine, nici rau. Noi hai sa ne bucuram de ce am avut, sa acceptam ca nu o sa mai repete si ca nu ne putem retrai copilaria prin ei.Timpul trece si lucrurile evolueaza. Asta e viata.

Tags:

Pe cand tot ma straduiam sa negociez cu Dumnezeu greutatea inca a unui pacat pe care nu-l intelegeam ca atare si pe care vroiam totusi sa-l fac mai alb…cat de cat…m-am intalnit cu o fata, o fatuta… Era tanara si frumoasa, asa cum poate fi o tanara de 20 de ani. Chipul copilaros insa ii era ros de teama si suferinta de a nu sti cum sa scape din cosmarul unei boli cu care nu invatase inca sa traiasca si care avea sa o urmareasca toata viata. Eram acolo…ca din intamplare, pentru ca asa se oranduise nu stiu cum sa fiu si sa-i ascult povestea…
Mi-a povestit de multe, de timpul de cand era bolnava, de ceea ce incerca si ce suferea si, in cele din urma, de ce ajunsese asa. Mi-a povestit inocenta cu care se lasase aruncata intr-o lume stralucitoare sub care colcaia insa mizeria umana, batranetea frustrata si fluidele acrite ale mintii unor oameni pe care, slava Domnului ca nu sunt bogata, nu-i intalnesc in carne si oase la tot pasul. Cu toate acestea ei sunt mai prezenti decat ne-am putea inchipui. Sunt acele dame blonde, din familii bune, care ne dau lectii de viata pe posturile de la televizor etaland soti de invidiat si copii imbracati numai in magazine „de firma”. Aceleasi marionete care isi rasplatesc prieteniile si norocul in viata furnizand „carne frageda” unor camasi a caror imputiciune nu o mai acopera decat sticlutele de parfum gras. Sunt acele fete care trec din fotbalist in fotbalist desi au cantat deunazi pe vaporul unui italian prieten cu bunicul lor. Ca altfel nu se explica diferenta de varsta…Sunt acei minunati oameni politici care controleaza tot si care au atata putere incat ar putea trimite dupa gratii intr-o seara pe oricine, pentru simplul motiv…ca pot. Aceiasi care in intimitatea biroului lor se transforma in motanasi galantoni salivand in fata unei tinere care e doar cu un an mai mica decat fiica lor. Sunt aceiasi oameni care neavand curajul vanatorii isi aleg trofee umane, suflete si trupuri pe care se bucura ca le-au „devorat”. Aceeasi care isi paresesc apoi prada parca dezgustati de propria lor mizerie. Sunt acei oameni pentru care cuvantele dragoste, fidelitate exista, dar au o asemenea conotatie incat ti-ar fi frica sa o cunosti.
Toate acestea o ranisera atat de mult incat acum, la 20 de ani invata sa traiasca cu o boala care ii chircea corpul si ii dadea dureri insuportabile.
Nu stiu daca este vorba despre energie negativa, nu stiu daca e vorba de simpla rautate, de inconstienta, de inuman, dar ravagiile pe care le poate face un om impins la starea de simplu animal sunt mult mai devastatoare decat orice alt rau din aceasta lume. Si cum ai putea sa-l stapanesti altfel decat restrangandu-l la binecuvantarea casatoriei. Dar, Doamne, sa-ti dau veste rea: nici asta nu mai tine! Probabil ca daca as fi fost in locul lui Dumnezeu eram si mai tiranica…Si cum a stabili o limita impulsului de a fi un simplu animal(starea cea mai confortabila de altfel) este aproape imposibil de realizat, cel putin la nivelul marii mase umane, mi se pare ca DD a fost chiar destul de relaxat cu porunca asta.
In sfarsit…poate ca erati cuiosi sa stiti ce s-a intamplat cu fetita de 20 de ani…Am lasat-o acasa la ea dupa ce timp de 3 ore m-am straduit sa-i arat ca sunt atatea motive pentru care merita sa traiasca si ca va trece peste tot ce s-a intamplat. Am rugat-o sa aiba incredere in ceea ce i-am spus pentru ca stiam ce vorbeam, iar intre povestea ei si a mea nu erau mai mult decat 7 ani…

Tags:

Ceea ce s-a intamplat in ultima perioada m-a pus pe ganduri si ma intreb ..MAI EXISTA PRIETENI ADEVARATI?
Cauti persoane compatibile cu ceea ce simti, gandesti, cu care sa ai ce discuta, cu care sa poti imparti bune si rele si care sa te ajute dezinteresat si pe care sa-i ajuti atunci cand au nevoie.

Este adevarat fiecare are o grila personala dupa care isi alege si defineste acest termen de PRIETEN. Insa… astazi este o concurenta acerba intre oameni, cine iti arata “prietenie” de cele mai multe ori e fals. Nu mai exista devotament, sinceritate, promisiuni respectate. Exista interes si minciuna. Nu scriu aceste lucruri deoarece sunt pesimista ci pentru ca nu am mai vazut demult pe cineva sa se arate unui prieten…PRIETEN. Insa tot mai des vedem oameni tristi. De ce nu ne ajutam intre noi, de ce nu ne afecteaza durerea celor din jur, de ce ii judecam si ii pizmuim daca au reusit in viata mai bine decat noi ori daca au ceva ce noi nu avem ? Unde e omenia ? De ce ne mai numim OAMENI ? Prea multe intrebari …
Cred ca unii dintre noi fac din viata aceasta o lupta si o competitie cu cei apropiati, care-i mai “puternic” invinge, trecand de cele mai multe ori peste morala. “Lasa sa-mi fie mie bine, nu conteaza de cine ma folosesc si pe cine ranesc, eu sa fiu bine, este cel mai important!”
Si totusi trebuie sa supravietuim in aceasta lume in care fiecare iti e “prieten”. Am obosit sa cred in persoanele care-mi sunt apropiate sa ma consider prietena lor, si sa-mi demonstreze contrariul atunci cand ma astept mai putin.
Oare ceea ce am scris aici e doar in mintea mea? Aveti prieteni pe care-i puteti numi PRIETENI? Si daca da, de ce-i considerati prieteni?
Acest termen pentru mine a luat o alta conotatie si nu mai are valoare. Oamenii nu-s ceea ce par…

simplu..Cristina

Tags:

Mai mult nu pot scrie, caci mare imi e nelinistea si durerea din vaduva, cand ma cuprind fiorii si ma simt ca gaina, cand simt ca pur si simplu ma vor jupui de pe pereti, ma vor matura, vor arunca cu farasul pe geam .. pielea dreq ce a naparlit aici!!

Tags:

Tags:

Tags:

Unde sa fugi?

Tags:

Asta-i un club din Bucuresti unde doar vinerea este muzica buna. Pentru mine, la cei aproape 30 de ani ai mei, muzica buna inseamna muzica de tipul Greatest Hits (anii 80-90) sau muzica de tip VH1. Rezist eroic si ascultand muzica “noua” din restul cluburilor dar prefer vechiturile.

Totusi, vechiturile din Stuf nu-s chiar atat de penibile cum sunt cele din Oldies (fost “a lu` madame Tatu”). In Oldies, DJ-ul este atat de fixist incat de aproape 5 ani de zile nu pune decat o singura compilatie de melodii seara de seara. Probabil ca a rationat ca daca exista un sistem si functioneaza, de ce sa-l incurci cu alte prostii noi din moment ce pana si titulatura locului tau de munca are iz de naftalina?
De exemplu, in Oldies, la ora 12 si 2 minute, incepe un blues. Deci pe la 12 trebuie sa faci ochii roata si sa scanezi rapid dupa o partenera viabila pentru ca in 2 minute trebuie s-o convingi de-un close-up. Chiar va recomand sa va gasiti repede o partenera (eventual veniti cu ea de acasa) pentru ca restul programului din Oldies include si melodii “pe invers” ca de exemplu “YMCA” sau “Love is in the air”. Dar cum proportia de femei/barbati in Oldies este de undeva la 10/4, nu cred ca o sa aveti probleme.

Uite ca vorbeam de tufisuri si am dat in vechituri. Stuf nu se remarca nici prin amenajarea interioara, nici prin muzica nici prin musterii si nici prin preturi. Totusi, Stuf, vinerea, atrage un anumit segment al populatiei, acel segmentul linisti, cu capul pe umeri, capabil inca sa zambeasca desi inceputul unor riduri de expresie este vizibil.

Si dupa cateva sticle de bere, cui ii mai pasa unde esti, ce muzica asculti si cine se uita la tine?

Hai noroc, ne vedem vinerea urmatoare

Tags:

Eu va doresc tuturor ca acesta magica sarbatoare sa va aduca liniste, bucurie si multa dragoste

CRACIUN FERICIT!

Cu drag,
Cristina

Tags: