S.O.S. SCOALA DOCTORALA ROMANEASCA

TE DOCTOREM CREAMUS. Aceasta este formula standard utilizată în marile universități din Europa atunci cînd, în cadru festiv, se decernează titlul științific de doctor. Am văzut recent un astfel de moment pe Internet. Strălucirea acelei clipe încununează o muncă asiduă de cercetare ce se întinde pe durata mai multor ani.

Ce se întîmplă la noi? Ei bine, departe de a participa la asemenea ceremonii de neuitat, absolventul de doctorat trece pe la secretariatul școlii doctorale unde s-a pregătit pentru a-și ridica diploma. Cu pompă, pe acel document, proaspătul doctor este anunțat că beneficiază de “toate drepturile și onorurile” pe care aceasta i le conferă. Care sînt aceste drepturi și, mai ales, ce poate face un specialist român după ce a terminat de parcurs etapa supremă a formării academice? Dacă este să ne luăm după opinia a sute, poate mii de români, doctoratul poate fi valorificat la o catedră universitară, într-un institut de cercetare și cam atît. În zadar ni se evocă perioada interbelică, în care preotul de țară avea un doctorat sau în care profesori ai liceelor din București sau provincie își terminaseră asemenea studii chiar la Sorbona.
Românii anului 2009 (“românii” aceștia atît de invocați de către autorități, de cele mai multe ori fără legitimitate) consideră că “e suficient să dai șpagă pentru a avea diplomă de doctor” sau că, “dacă învîrți hîrtii și le muți dintr-un birou în altul”, nu meriți să fii remunerat la nivelul acestei demnități care este, nu-i așa?, apusă în această țară. Este deprimant ce poți citi pe unele forumuri de pe Internet. Libertatea de exprimare naște la noi monștri de agramatism și gîndire strîmbă.

Dar reprezentanții statului român se folosesc cu dibăcie de această discordie națională pe care ei înșiși au creat-o. De unde vine ideea profesorului care-și bate cu sălbăticie elevul și deci trebuie testat psihologic cît mai des cu putință? Sau ideea că omul de la catedră nu mai citește și deci trebuie reciclat o dată la cinci ani? Căci, nu-i așa? de bună-voie intelectualul român nu mai citește o carte. Cam din aceeași sursă ca și acuzele de plagiat, de pastișă, de cercetare fără strălucire.
Asemenea acuze sînt, în parte, reale, dar generalizarea lor este rău voitoare. În contextul crizei economice, Ministerul Muncii s-a gîndit că, dacă tot există aceste acuze, să legifereze anularea sporului de doctorat prin Ordonanța de urgență a Guvernului privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Ordonanța 1 (publicată în M.O. la data de 27 ianuarie 2010) prevede:

“La data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență se abrogă art. 50 alin. (10) și art. 90 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare. Conținutul art. 50 alin. (10) este următorul: “Personalul didactic din învățămîntul preuniversitar, care are titlul științific de doctor, este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază”. De notat că din această formulare nu rezultă în nici un caz ideea de spor, ci, dimpotrivă, ea face referire la baza salarială. Art. 90 (5) din legea 128 stipulează: “Personalul didactic și de cercetare din învățămîntul superior, care are titlul științific de doctor, beneficiază de prevederile art. 50 alin. (10)”. Să remarcăm în treacăt caracterul aberant al informațiilor despre amputarea acestui spor. Rezultă clar din cele scrise mai sus că această măsură afectează atît învățămîntul preuniversitar, cît și pe cel superior. Aș propune cititorului să studieze reflectarea acestei măsuri de către diferite trusturi de presă. Dezinformarea este la ea acasă peste tot, iar reacțiile necontrolate de pe forumurile de discuții nu întîrzie să apară.

Ordonanța mai sus amintită este deci în vigoare și produce efecte. A rămas suma ca atare, corespunzătoare sporului de care ne ocupăm, dar doar la rubrica numită “COMPENSAÅ¢II TRANZITORII”. Iar acestea se acordă doar în 2010, după care, Dumnezeu cu mila.
Această idee malefică nu este nouă. Am mai scris pe această temă. Evenimentele din ultimele 2 luni depășesc, însă, orice culme a imoralității: pe 27 noiembrie 2009 (adică “întîmplător” între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale), mai multe portaluri de știri anunțau continuarea acordării acestui spor: “Ministerul Educației a emis în luna noiembrie ordinul care va permite persoanelor care au susținut și promovat examenul de doctorat să beneficieze, începînd cu luna decembrie, de sporul de doctorat. Astfel, aceștia vor avea, începînd cu luna decembrie, un venit majorat cu 15%. Beneficiarii vor fi în jur de 1.500 de profesori din învățămîntul preuniversitar și universitar” (sursa: amosnews.ro). Această minune s-ar fi înfăptuit “ca urmare a demersurilor FEN și a deputatului Cătălin Croitoru, vicepreședinte al Comisiei de Învățămînt a Camerei Deputaților” (evident tot “întîmplător”). Din cîte am aflat ulterior, un astfel de ordin nu a existat niciodată (dacă greșesc, mea culpa).

Alegerile au trecut. A venit acum momentul adevărului. Mimînd dialogul social, Guvernul României a trimis spre publicare în Monitorul Oficial celebra, de acum, Ordonanță 1, chiar în momentul în care sindicatele se aflau la masa negocierilor cu reprezentanții Ministerului Muncii. Firește că, de această dată, domnul Cătălin Croitoru nu a mai avut nimic de spus. Dar să lăsăm aceste fapte spre dreapta judecată a cititorului.
Este foarte adevărat că ne aflăm în plină criză economică și că, dacă este să suferim, să o facem cu toții. Nimeni nu ar fi avut obiecții dacă, în mod rezonabil, s-ar fi propus neacordarea acestui spor pe o anumită perioadă de timp. El nu este însă amînat, ci anulat.
Să spunem lucrurilor pe nume: nu faptul că acest bonus se numește spor contează. În Franța el nu există. Dar vă rog să aruncați o privire pe grila de salarizare din sistemul public al Hexagonului. Veți vedea unde este plasat un salariat care posedă un doctorat… Iar acest lucru nu este neapărat condiționat de prestarea unei activități care să necesite acest titlu științific. Dacă în grila românească un doctor ar primi în plus, în cadrul bazei salariale, deci nu ca spor, un procent unitar (că tot este la modă) pentru orice domeniu, riguros reglementat însă, aceste rînduri nu ar mai avea sens. În acest fel, ne-am putea încadra în acel procent de 30% pentru sporuri.

Legat de această idee, cei care afirmă că în preuniversitar sau în Administrația Publică nu este nevoie de doctorat omit uneori, cu bună știință, faptul că în stagiul de pregătire sau în perioada redactării tezei, nimeni nu diferențiază un angajat din preuniversitar de unul din învățămîntul superior. Ai aceleași obligații ca doctorand, de ce nu ai avea aceleași drepturi ca doctor? Mai mult decît atît, conform unui astfel de raționament, cum doctoratul nu este necesar pentru a preda în liceu sau în școala generală, nici gradul unu, nici chiar gradul doi nu sînt obligatorii. Ce facem atunci? Plătim doar definitivatul în plus față de nivelul debutantului? Cred că este absurd.
Afirm a nu știu cîta oară: valoarea studiilor doctorale în Romania este controlabilă. Există o comisie în cadrul MECTS, care se ocupă de validarea titlurilor acordate la diferitele școli doctorale din țară. În cataloagele Bibliotecii Naționale există referiri la toate lucrările elaborate și susținute în România. Cine ne-ar opri să facem ordine invalidînd teze asupra cărora planează suspiciuni? Cine ne-ar opri să păstrăm doar 2-3 centre doctorale în țară? Mai mult ca sigur doar voința politică.

Așa stînd lucrurile, este mult mai simplu să-i lovești pe cei ce sînt elita adevărată a științei românești, decît să faci ordine într-un sector atît de important al vieții publice românești. După cum este simplu și eficient să hrănești fără scrupule populismul.

Liviu Călburean
Articol publicat in numarul 513, din 16 februarie 2010 al saptamanalului OBSERVATOR CULTURAL.

CAND PROFESORII AJUNG BATAIA DE JOC A EXECUTIVULUI

Proiectul Legii educației, unul dintre actele normative pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului, suscită încă nenumărate discuții. Las la o parte inadvertențele dintre varianta publicată pe site-ul forului legislativ și cea existentă pe pagina Guvernului. Culmea ironiei: cine accesează linkul “Legea Educației – forma transmisă de inițiator” (www.gov.ro /upload/ articles/106607/legea-educatiei-nationale.pdf) va da peste “Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”. La o căutare atentă poate fi găsită, tot pe pagina Executivului: www.gov.ro/upload/ articles/106509/legea-educatiei-nationale.pdf. Surpriză însă: acest din urmă proiect conține 353 de articole, varianta publicată în luna august de MECI are 325 de articole (www.edu.ro/ index.php/articles/12657), iar cea existentă pe pagina Senatului (www.senat.ro/pagini/asumare/Legea%20educatiei-nationale.pdf) numără 336 de articole. Aceste diferențe arată clar lipsă de seriozitate și aș spune chiar de respect față de opinia publică. Autoritățile statului par a pleca de la premisa că nimeni nu citește, nimeni nu se informează, că legătura lor cu societatea civilă este una pur teoretică, și nu una reală.
În cele ce urmează, mă voi referi pe scurt la cîteva dintre temele cele mai dezbătute, odată cu discuțiile publice, pe marginea Legii educației. Într-o emisiune a postului de televiziune Realitatea TV, premierul Emil Boc afirma: “Actualul sistem educațional, clădit doar pe acumulare de informații, și nu pe formare, pe competențe, nu mai poate rezista. […] Astăzi, sistemul este axat pe acumularea de informații, îi băgăm cu pîlnia în cap la elev informații…[…] Îl chemăm a doua zi la școală, îl punem să reproducă, informațiile nu sînt legate între ele, nu se formează competențe pentru a se descurca în viață sau pentru a face față […]”. Ca argument, domnul prim-ministru folosește rezultatele de la evaluările internaționale, respectiv de la Testul Pisa (argument preluat, evident, din documentele Comisiei Prezidențiale, în fruntea căreia se află profesorul Mircea Miclea). Dihotomia conținutist vs. curricular nu este nouă cînd vine vorba de elaborarea programelor școlare. Viziunea curriculară este cea centrată pe competențe, pe abilitățile care trebuie dezvoltate la elev, pe modificările comportamentale care trebuie să aibă loc la finele fiecărei secvențe a instruirii. Cu alte cuvinte, este important nu ceea ce știi, ci doar ceea ce poți face cu tot ceea ce știi.

Această viziune, în aparență extrem de generoasă, are punctele ei slabe. Nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva cunoștințele creează competențe și nicidecum invers. Problema care trebuie discutată este în ce măsură aceste competențe sînt articulate de o manieră inter și transdisciplinară, în ce măsură ceea ce înveți poate fi reactivat și folosit oricînd în viață.
Spre a ilustra cele susținute anterior, v-aș supune atenției un exemplu din didactica limbilor moderne, exemplu ce îmi este la îndemînă: elevul trebuie să fie capabil să aibă o reacție verbală în diverse circumstanțe ale vieții cotidiene, fiind mult mai important să ai capacitatea de a cere și furniza informații decît, de exemplu, să cunoști conjugarea unui verb. Este, deci, un demers intuitiv, care are însă dezavantajele sale. Neabordarea sistematică a fenomenului de limbă duce la o valorificare cît se poate de relativă a ceea ce înveți. Neștiind să conjugi, nu vei avea niciodată posibilitatea autocontrolului. Învățarea intuitivă poate ajuta anumite categorii de elevi, dar este, în opinia mea, un demers care nivelează în jos. Dar aceasta este o altă discuție despre elitele și elevii care se află sub medie, discuție care nu face obiectul acestor rînduri.
Sursa problemelor este, după mine, alta. Cine se preocupă astăzi de o abordare sistematică a fenomenului educațional? Se întreabă cineva dacă, din punctul de vedere al exigențelor, în evaluarea de zi cu zi, nu există neapărat uniformitate, ci doar acel minimum de obiectivitate care să poată da greutate rezultatelor școlare de zi cu zi? Se uită cineva la diferențele uriașe dintre rezultatele obținute într-un colegiu național și cele obținute într-un liceu industrial? Cu toate acestea, diplomele au aceeași greutate.

Se vorbește de curricula aerisită, de eliminarea anumitor ore, chiar a anumitor discipline. De fapt, problema este alta. Nimeni nu ia în considerare modul în care este gestionat timpul elevului. Am consultat orarul unui elev de clasa a IV-a din Germania. Pare greu de crezut, dar am numărat 28 de ore. Planurile-cadru de la noi propun 20 de ore pentru ciclul primar. Nu susțin o adoptare ad litteram a modelului german. Dar nu pot să nu remarc existența în orar a trei ore de educație fizică, obligatorii, deci în trunchiul comun, dintre care una la bazin, împreună cu un profesor de specialitate.
Ia cineva în calcul curba de efort a elevului? Poți da același randament, pentru ore multe și grele, vinerea ca și lunea? A studiat cineva modelul aplicat pe scară largă în Franța, care plasează una din cele două zile libere din săptămînă miercurea, și nu sîmbăta? Sau modul în care sînt repartizate vacanțele într-un an școlar (după o lună de școală, o săptămînă de vacanță)? Aici ar fi benefic rolul psihologilor școlari. Dar ne interesează cu adevărat dozarea efortului elevilor? Sau mai degrabă economia în alocările bugetare?

Un material anterior a suscitat vii discuții pro și contra. Se referea la posibila eliminare a sporului de doctorat. Argumentele celor care susțin această inițiativă se referă la scăderea prestigiului școlii doctorale românești, la calitatea precară a cercetării din țara noastră, care, din păcate, se bazează mult prea des în ultima vreme pe plagiat și pastișă. Foarte adevărat. Dar, în locul regulamentelor sofisticate de organizare a acestor școli, o singură măsură ar fi fost de ajuns: condiția ca fiecare unitate organizatoare de doctorate să aibă o experiență în învățămîntul superior și cercetare de cîteva zeci de ani și/sau recunoașterea calității cercetării, pe plan mondial. Astfel am fi stopat explozia de doctorate și ne-am fi concentrat asupra calității. Se dorește, însă, cu adevărat așa ceva? Este mult mai simplu să lovești in corpore în cercetătorii români, privîndu-i și de ultima recunoaștere a efortului lor intelectual, respectiv acest mizer spor de 15%.
În final, dar nu în ultimul rînd, mi s-a părut șocantă argumentația domnului Boc privind plasarea personalului din Educație pe o treaptă de salarizare inferioară altor categorii profesionale: “S-a judecat în sensul că pentru anumite categorii sociale cum sînt polițiștii, ei nu mai pot presta o altă activitate. Ei nu mai pot să aibă a doua slujbă, nu pot avea a doua normă, nu pot fi acționari la o societate comercială, nimic. Un profesor poate avea și meditații, poate avea și a doua slujbă…”. Pentru a-mi sprijini argumentația iată un pasaj din Legea educației pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea: “Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de învățare, de instruire practică și de evaluare, conform planurilor-cadru de învățămînt; b) activități de pregătire metodico-științifică; c) activități de educație, complementare procesului de învățămînt”.

Evident că și aici vor apărea opinii contrare. Dar să afirmăm că odată cu procesul de reformă, trebuie oprit fenomenul educației paralele, că pentru a cîștiga mai bine trebuie să muncim mai mult și, în același timp, să ne fie servită aceeași placă referitoare la ziua de lucru a unui cadru didactic, care nu înseamnă decît trei-patru ore, este deja revoltător.
Cum spuneam și cu alte ocazii, nota de plată a atitudinii noastre de acum va fi viitorul. Iar modul de a trata acest domeniu atît de sensibil la calitate lasă și va lăsa și în următorii ani de dorit. Astăzi merge și așa. Dar mîine?

prof. dr. Liviu CALBUREAN
Â
Articol publicat in saptamanalul OBSERVATOR CULTURAL, numarul 493 din 24 septembrie 2009:

A DISPARUT SPORUL DE 15% PENTRU DOCTORAT

Ce mai reprezintă în societatea românească actuală principiile ? Ne preocupă efectele crizei economice, reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar sau disponibilizările din administrația publică sau chiar învățământ. Suntem gata să modificăm orice lege dacă situația economică o impune. La om, la destinul său, la ideea de merit personal nu se mai gândește niciun reprezentant al autorităților.
Ca slujitor al catedrei, m-am ferit întotdeauna să fac referire la problematica drepturilor salariale ale cadrelor didactice. Așa mi se pare normal, astfel ar putea fiecare dintre noi să-și arate atașamentul față de interesul național, lăsând la o parte măruntele interese proprii. Am asistat stupefiat la spectacolul greu de digerat al genezei așa-zisei legi a educației sau a legii unice de salarizare în sectorul bugetar. Despre efectele nefaste cel puțin ale primeia dintre cele două legi vom vorbi fără doar și poate în anii urmatori. Va fi atunci mult mai greu să revenim asupra unor reglementări, întrucât, așa cum s-a întâmplat în cazul legii 128 din 1997 a Statutului cadrelor didactice, va fi nevoie de nenumărate actualizări, ceea ce va duce la necesitatea schimbării actului normativ mult mai repede decât s-ar putea anticipa.
Nu mi-a venit să cred zilele trecute că sporul de doctorat a fost mazilit din legea educației cu toate că, in proiectul din 14 august, acel 15 %, care îi deranjează pe mulți figura în proiect. Este motivul pentru care simt nevoia acestui punct de vedere.
Las la o parte inconsecvența între cele două proiecte. Legea salarizării unice prevede, de exemplu, o gradație de merit pe durata a patru ani, în vreme ce proiectul legii educației menționează o durată de cinci ani pentru același drept salarial.
Renunțarea la sporul de doctorat mi se pare însă un gest de o iresponsabilitate publică greu de imaginat. România este țara membra a Uniunii Europene care nu recunoaște prin această măsură ciclul III de studii din declarația de la Bologna. Am mai avut ocazia să discutăm despre modul cum tinerii români sunt descurajați să urmeze studii de masterat. Acesta nu e luat in considerare nici la vechime (spre deosebire de licență) și nici la diferențierea categoriilor de salariați în funcție de studii. Așa se face că in țara noastră este mult mai profitabil să studiezi cât mai puțin având astfel șansa de a acumula doi ani de vechime în plus. Odată cu intrarea în vigoare a acestui surogat numit legea unică de salarizare, același regim il va avea și doctoratul.
Nu are sens să discutăm despre modul cum sunt tratați intelectualii care fac efortul de a urma și studii doctorale în țări precum Franța, Canada sau Statele Unite. Ni se va replica prin numeroase referiri la titluri de doctor obținute prin plagiat. Aceste cazuri există, sunt revoltătoare, trebuie stopate de urgență. Nimeni nu are însă dreptul moral în primul rând să aducă prejudicii instituției doctoratului în această țară. Este foarte ușor să cârcotești, să semeni îndoială chiar de la nivelul cel mai înalt al statului respectiv președinția. Nu se vorbește nimic niciodată despre importanța pe care o au instituțiile statului în bunul mers al activității școlilor doctorale. În spatele autonomiei universitare se ascund jocuri de interese care ar trebui anihilate. Dar nu întreg sistemul este incriminabil atunci când este vorba de situația deplorabilă a cercetării în România. Fără îndoială că absolventul de doctorat trebuie pus în valoare pentru a continua să facă performanță în domeniul pe care îl reprezintă. În caz contrar putem vorbi de supraeducare, chiar de risipă de materie cenușie.
A expune însă pe pagini întregi metodologia desfășurării doctoratului, a afirma în legea salarizării unice că în învățământ salarizarea se face în raport cu funcția și norma didactică, nivelul studiilor, gradul didactic, titlul științific, vechime, caliitatea activității etc., iar apoi a exclude acel spor de 15 % reprezintă, pe lângă inconsecvență, o dovadă a ostilității statului român față de această categorie de intelectuali.
Nu este cazul sa evoc aici anii întregi de muncă asiduă de documentare, sutele de pagini redactate și refăcute, participările la simpozioane, congrese, zecile de articole publicate în țară și peste hotare. Toate aceste aspecte par a fi nesemnificative pentru oficialii de la muncă și finanțe. Mai este doar un pas până la reușita acestui efort de egalizare extrem de păguboasă a angajaților plătiți din fonduri publice.
Această lege ar fi trebuit să diferențieze din start și indiferent de domeniu nivelul veniturilor în raport cu nivelul studiilor. Nu s-ar fi ajuns astfel în situația absurdă ca angajați ai statului fără studii superioare să fie remunerați la fel sau chiar ma bine decât absolvenții de facultate, masterat sau doctorat. Intrăm insă din nou pe tărâmul principiilor care nu par a fi importante pentru români.
Nu-mi fac prea multe iluzii privind reușita demersului meu. Un membru marcant al PD-L afirma deunazi, apropo de principii, că un drept, odată câștigat, nu mai poate fi retras. Pentru statul român însă, un drept odata retras nu mai poate fi redat. Dupa cum nu vom mai putea reda acea demnitate a intelectualului, periclitată serios în aceste zile. De aici până la resemnare și apatie nu mai este decât un pas. Fără a avea pretenții de profet, într-un asemenea climat social, sintagma reforma statului, atât de dragă premierului Boc și președintelui Băsescu, va fi actuală și peste 20 de ani, iar nivelul de dezvoltare a țării acelasi, dacă nu cumva inferior celui de azi.

prof. dr. Liviu CALBUREAN

Articol publicat in OBSERVATOR CULTURAL, numarul 491 din 10.09.2009 :

http://www.observatorcultural.ro/A-disparut-sporul-de-15-pentru-doctorat*articleID_22394-articles_details.html

P.S. Semnati petitia: “Nu scoateti salariul de merit si sporul de doctorat”:

Istoria statului Israel

Probabil ati vazut la televizor ce se intampla in Fasia Gaza si restul Teritoriilor Ocupate. Este totusi o diferenta enorma intre ce ati vazut si ce se intampla cu adevarat in Teritoriile Ocupate.

Pentru inceput, un pic de istorie nu strica. “Palestina” este o zona din Orientul Mijlociu numita asa inca din perioada Romei antice. De-a lungul istoriei, zona aceasta a fost sub controlul Romei, Bizantului, Imp. Otoman.
Imediat dupa al primul razboi mondial, Palestina a fost eliberata de sub autoritatea Imperiului Otoman si a devenit o zona libera (independenta) de orice influenta occidentala. Pana aici, toate bune si frumoase, palestinienii aveau in sfarsit libertatea de a contura un viitor pentru patria lor. Bucuria nu a durat mult pentru ca imediat dupa asta,  in 1916, britanicii au inventat un act in care promit poporului evreu un teritoriu, adica un stat, ca plata pentru suportul financiar acordat de evrei  in primul razboi mondial. In 1917 britanicii ocupa cu forta Ierusalimul. Evident ca palestinienii nu au fost fericiti cu aceasta situatie si au facut ce stiu mai bine, au luptat. Pentru ca nu aveau arme, au inceput sa practice o tehnica noua de lupta, atentatul terorist. Tehnica aceasta a fost asa de eficienta incat in 1947, englezii s-au saturat de asasinate si de “butoiul de pulbere” pe care stateau in Palestina si hotaresc sa se retraga.

Pentru ca nu au reusit sa-si respecte promisiunea fata de evrei, aceea de a instaura un stat evreu in Palestina, britanicii folosesc un artificiu legal si “cedeaza” controlul Palestiniei, Organizatiei Natiunilor Unite (ONU, UN).

palestina-israel-un_partition_planONU, vazandu-se cu problema pe cap si presata mediatic de US si Anglia, propun segmentarea Palestinei si a Ierusalimului in zone distincte pentru palestinieni si evrei. Evident ca dau evreilor zonele cele mai favorizate cat si cea mai mare parte din Ierusalim inclusiv Bethlehemul. Evreii sunt de acord dar palestinienii cat si restul popoarelor arabe din zona protesteaza vehement. Fara a lua in consideratie pe acestea din urma, se instituie “Statul Israel”.

Imediat dupa declararea statului evreu, Libanul, Siria, Iraq, Egipt si Transiordania ataca noul stat Israel in 1948. Ca urmare a acestui razboi, implementarea segmentarii teritoriale nu s-a aplicat.

Armistitiul de pace din 1949 se incheie cu acordarea teritoriilor noului stat Israel iar restul de teritorii (care trebuiau sa formeze statul Palestina) sunt impartite intre Egipt, Siria si Iordania. Peste teritoriile acordate de ONU, Israel anexeaza si 21% din ce trebuia sa ramana palestinienilor.

In 1967, in cursul “Razboiului de 6 zile”, Israel captureaza Cisiordania (West Bank) de la Iordania, Fasia Gaza de la Egipt si Ierusalimul de Est.

Palestina este un stat legal, recunoscut de peste 117 state ale lumii si este membru ONU.

……

Gata cu istoria, acum la chestii contemporane.

Incepand cu 1948, evreii au inceput “refacerea patriei mama”. Acesta munca de amploare nu a tinut niciodata cont de existenta si altor persoane pe lumea asta. Sutele de coloniile construite in Teritoriile Ocupate sunt o sfidare a oricaror drepturi umane ale populatiei ocupate. Mai mult decat atat, chiar ONU amendeaza Israel in rezolutiei 242 din 1967 care cere in mod expres retragerea Israelului din aceste teritorii. Acesta rezolutie ONU este una istorica, este singura rezolutie care a fost incalcat in mod  deliberat de peste 40 de ani!!.

palestinaColoniile in Teritoriile Ocupate au fragmentat si practic blocat circulatia libera a palestinienilor in Teritorii. Zidurile inalte de beton care se intind pe mii de kilometrii blocheaza accesul la spitale, scoli, gradinite, locuri de munca.

Coloniile sunt o incalcare directa a Conventiei de la Geneva in care se specifica clar ca fortele ocupante nu au voie sa construiasca asezari in teritoriile ocupate.

Ca sa puna si capac la toate acestea, evreii impun starea de criza, asta insemnand ca nimeni are voie sa iasa din casa altfel este impuscat. Au fost cazuri, in unele zone ocupate, in care, din cele 365 zile ale anului, 340 au fost cu interdictie de parasire a domiciliului. Imaginati-va ce inseamna sa traiesti in conditiile acestea.

Praful in ochi a fost aruncat de Israel cand acum cativa ani (2005) a inceput retragerea si distrugerea coloniilor in Gaza. Cele peste 100 de colonii din Cisiordania sunt in continuare bine-merci ba chiar in dezvoltare.

Sunt enorm de multe de spus despre marsavia, aroganta si lipsa de umanitate a statului Israel dar sa incheiem optimist spunand ca fiecare poate sa puna umarul la demontarea mitului ca Israel poate face orice fara sa pateasca nimic.  Si forta asta vine dintr-o actiune super simpla, Boicot Israel! (despre cum sa boicotezi statul Israel, intr-un post viitor)

Pe curand,
Geo

Dragos DINCA, prima generatie fara coada?

Dragos Dinca este un ilustru necunoscut … pana astazi. Dragos Dinca s-a nascut in Buzau in ’76, nu stie engleza prea bine si nici alta limba straina, momentan ocupa locul de Director General al INA (Institutul National de Administratie) cu titlul de secretar de stat si adora apelativul “Lector doctor pe bune“. Acest Dragos Dinca este individul care, pe banii nostri, isi permite sa ne insulte. Cum face Dragos Dinca acest lucru? Simplu, aproband si probabil chiar participand la emanarea unui poster, reamintim, platit din banii nostri.
apasa pe poster pentru zoom
Dragos Dinca
detaliu:
Dragos Dinca

Uitati-va cu atentie la acest poster si prindeti mesajul, acela transmis de imagini, nu de titlu. Mesajul grafic al acestui poster, perceput de orice nemaimuta, este urmatorul:

Maimutelor, hai sa va indobitocim sistematic. Poate ca ati fost oameni la un moment dat insa acum este timpul sa deveniti niste dependenti de computere”

Titlul original al acestei celebre imagini prezentate in subsolul posterului, in traducerea lui in romana este “Undeva, ceva a luat-o grav intr-o directie gresita” (engl: “Somewhere, something went terribly wrong”)

Noi suntem convinsi ca undeva, ceva a luat-o razna grav in momentul in care am votat niste inculti sa ne reprezinte. Niste inculti capabili sa faca gafe grave! Nici macar nu le cerem sa stie sa scrie sau sa citeasca, macar daca se uitau la poze, ca niste copii si intelegeau ironia imaginii. De ce avem maimute in guvern? Cum isi permite acest Dragos Dinca sa ne insulte si culmea, sa ne insulte pe banii nostri!!
Ce sa invatam de la Dragos Dinca? Ca in Romania este foarte plauzibil si pentru o maimuta sa ajunga secretar de stat?

Nu-mi ramane decat sa rescriu mesajul imaginii:
Somewhere (Romania), someone (Dragos Dinca) went terribly wrong

P.S.
A propos de imaginea folosita, Dragos Dinca are drept de copyright pentru ea? OSIM doarme?

Resurse:
– Foto poster in Bucuresti, metrou
INA: http://www.ina.gov.ro/
Dragos Dincu: http://www.ina.gov.ro/ina-management01.php?lang=ro
Dragos Dincu – pagina personala: http://www.dragosdinca.ro/

Nastase, Basescu si Curtea Constitutionala

Pe blogul sau, Adrian Nastase atrage atentia asupra “intimidarii” judecatorilor de la Curtea Constitutionala de catre Basescu. In politica, orice afirmatie gandita (putem afirma ca Nastase gandeste spre deosebire de Geoana) are un motiv de multe ori ascuns publicului neavizat. In cazul nostru, Adrian Nastase vrea sa apreteze un pic prestatia total pro-Basescu a Curtii Constitutionale. Motivele pentru care face Nastase aceasta “sesizare” sunt de ordin practic. Majoritatea judecatorilor din CCR sunt de orientare PSD. Judecatorii CCR-ul nu a fost niciodata o problema in cursul guvernarii Nastase si, desi este subliniat contrariul peste tot, CCR nu a reprezentat nicio problema in timpul guvernarii PD-PNL. Motivele pentru care CCR se apleaca dupa cum bate vantul politic sunt urmatoarele:

– banii pe care ii primeste CCR-ul sunt in functie de “prestatie” si in general sunt platiti inainte. CCR este recompensata pentru fiecare decizie “corecta” cu un plus la buget. Masini noi schimbate des, plasme de metri patrati in fiecare sala de conferinte, etc. Doar un mic santaj.
– majoritatea judecatorilor au o varsta inaintata, au salarii si pensii care depasesc cu mult suta de milioane de lei vechi. Niciodata nu vor face ceva care sa ameninte situatia lor.
– sunt deja notorii prestantele judecatorilor de la CCR pe vremea lui Ceausescu. Completarea CV-urilor si a declaratiilor de avere este un cosmar pentru judecatorii CCR. Sistemul se bazeaza “lasa-ma sa te las” si o tacita inchidere de ochi intre politicieni si judecatori. Probabil orice decizie politica importanta a Curtii se da numai dupa o consultare/negociere cu cei implicati.
– majoritatea judecatorilor sunt “dinozauri comunisti”, invatati sa placa puterii. Nu sunt acei comunisti “reformati” pe care ii gasesti la tot pasul in politica. Comunistii de la CCR se saluta inca fara jena in intimitate cu “tovarase”, sunt aceia care au rezistat pe “rit vechi” in mica insula creata de o constitutie tabacita. Acesti “dinozauri” supravietuiesc si vor supravietui pentru ca de pe urma lor mananca fecale suficient de multi politicieni pentru a stopa orice cataclism sau meteorit juridic ce ii va acuza de incompetenta crasa sau de secera si ciocan curgand in vene.

Pe scurt, CCR a fost si va ramane o unealta perfecta la mana oricarui partid va veni la conducere. Daca (Doamne fereste!) maine va conduce tara PRM-ul, fiti convinsi ca a noastra constitutie prin CCR va permite orice forma de dictatura sau chiar genocid.

PNL – pe cine votam?

Am aflat si eu ca s-a votat legea cu uninominalul asa ca m-am pus sa vad si eu ce personalitati ne prezinta fiecare partid in parte. Firesc, prima data am intrat pe site-ul PNL-ului, partid cu care m-am incapatant sa votez pana acum. Cum pe site nu este nicio pagina dedicata celor ce urmeaza sa participe la alegerile uninominale, am hotarat sa intru in galeria online de poze a PNL-ului sa vad niste fete cunoscute. Prima rubrica in galeria de poze era una cu pozele de la aniversarea de 127 de ani de la infiintare. Am fost socat de poza de mai jos! Uitati-va si voi ce fete pot sa aiba! Ma sperie gandul ca indivizii acestia ma vor reprezenta in lume!

Click pentru zoom:
PNL

Voi ce spuneti?

(imaginea a fost luata de la adresa: http://www.pnl.ro/foto/afis_foto.php?sec=aniversare )

Da’ io pe cine stampilez?

Abia astazi am apucat sa stau in cada 2 ore si sa citesc Catavencu’ incercand sa-mi raspund la intrebarea “Io ce draq voi stampila la referendum?”.

Intrebarile grave trebuie pregatite cumva pentru ca raspunsul sa fie si el la inaltime. Pregatirea raspunsului a inceput de dimineata chiar de cand am deschis ochii. Mi-am spus “coane, astazi e grava, invartita si cu mot!”.
Continue reading “Da’ io pe cine stampilez?”

Democratii, in top in SUA

Majoritatea cetatenilor americani (53%) spera intr-o victorie a democratilor in Congres, dupa alegerile legislative de la 7 noiembrie, releva un sondaj de opinie publicat de revista Newsweek. Numai 35% din persoanele interogate doresc ca republicanii sa-si pastreze majoritatea in Senat si in Camera Reprezentantilor. Mai mult, doar 33% din persoanele interogate aproba politica presedintelui George W. Bush, in timp ce 59% o dezaproba. In ceea ce priveste razboiul din Irak, 58% din americani sunt convinsi ca administratia Bush a mintit intentionat natiunea pentru a declansa invazia in aceasta tara. Aceasta este pentru prima oara cand majoritatea americanilor apreciaza ca razboiul din Irak se datoreaza unei minciuni de stat.

sursa: Mediafax

Pedofilia la republicani

Cu doar o luna inaintea alegerilor legislative (programate la 7 noiembrie), Partidul Republican american este zguduit de un cutremur politic, provocat de descoperirea “pasiunii” unuia dintre deputatii sai pentru chat-ul cu caracter sexual explicit cu tineri, unii dintre ei chiar sub 18 ani. Vinovatul, Mark Foley, a demisionat din functia de deputat de Florida, dar scandalul continua, implicand si alti lideri republicani.
Continue reading “Pedofilia la republicani”