Ce se întîmplă la noi? Ei bine, departe de a participa la asemenea ceremonii de neuitat, absolventul de doctorat trece pe la secretariatul școlii doctorale unde s-a pregătit pentru a-și ridica diploma. Cu pompă, pe acel document, proaspătul doctor este anunțat că beneficiază de “toate drepturile și onorurile” pe care aceasta i le conferă. Care sînt aceste drepturi și, mai ales, ce poate face un specialist român după ce a terminat de parcurs etapa supremă a formării academice? Dacă este să ne luăm după opinia a sute, poate mii de români, doctoratul poate fi valorificat la o catedră universitară, într-un institut de cercetare și cam atît. În zadar ni se evocă perioada interbelică, în care preotul de țară avea un doctorat sau în care profesori ai liceelor din București sau provincie își terminaseră asemenea studii chiar la Sorbona.
Românii anului 2009 (“românii” aceștia atît de invocați de către autorități, de cele mai multe ori fără legitimitate) consideră că “e suficient să dai șpagă pentru a avea diplomă de doctor” sau că, “dacă învîrți hîrtii și le muți dintr-un birou în altul”, nu meriți să fii remunerat la nivelul acestei demnități care este, nu-i așa?, apusă în această țară. Este deprimant ce poți citi pe unele forumuri de pe Internet. Libertatea de exprimare naște la noi monștri de agramatism și gîndire strîmbă.

Dar reprezentanții statului român se folosesc cu dibăcie de această discordie națională pe care ei înșiși au creat-o. De unde vine ideea profesorului care-și bate cu sălbăticie elevul și deci trebuie testat psihologic cît mai des cu putință? Sau ideea că omul de la catedră nu mai citește și deci trebuie reciclat o dată la cinci ani? Căci, nu-i așa? de bună-voie intelectualul român nu mai citește o carte. Cam din aceeași sursă ca și acuzele de plagiat, de pastișă, de cercetare fără strălucire.
Asemenea acuze sînt, în parte, reale, dar generalizarea lor este rău voitoare. În contextul crizei economice, Ministerul Muncii s-a gîndit că, dacă tot există aceste acuze, să legifereze anularea sporului de doctorat prin Ordonanța de urgență a Guvernului privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Ordonanța 1 (publicată în M.O. la data de 27 ianuarie 2010) prevede:

“La data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență se abrogă art. 50 alin. (10) și art. 90 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare. Conținutul art. 50 alin. (10) este următorul: “Personalul didactic din învățămîntul preuniversitar, care are titlul științific de doctor, este remunerat cu 15% în plus la salariul de bază”. De notat că din această formulare nu rezultă în nici un caz ideea de spor, ci, dimpotrivă, ea face referire la baza salarială. Art. 90 (5) din legea 128 stipulează: “Personalul didactic și de cercetare din învățămîntul superior, care are titlul științific de doctor, beneficiază de prevederile art. 50 alin. (10)”. Să remarcăm în treacăt caracterul aberant al informațiilor despre amputarea acestui spor. Rezultă clar din cele scrise mai sus că această măsură afectează atît învățămîntul preuniversitar, cît și pe cel superior. Aș propune cititorului să studieze reflectarea acestei măsuri de către diferite trusturi de presă. Dezinformarea este la ea acasă peste tot, iar reacțiile necontrolate de pe forumurile de discuții nu întîrzie să apară.

Ordonanța mai sus amintită este deci în vigoare și produce efecte. A rămas suma ca atare, corespunzătoare sporului de care ne ocupăm, dar doar la rubrica numită “COMPENSAÅ¢II TRANZITORII”. Iar acestea se acordă doar în 2010, după care, Dumnezeu cu mila.
Această idee malefică nu este nouă. Am mai scris pe această temă. Evenimentele din ultimele 2 luni depășesc, însă, orice culme a imoralității: pe 27 noiembrie 2009 (adică “întîmplător” între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale), mai multe portaluri de știri anunțau continuarea acordării acestui spor: “Ministerul Educației a emis în luna noiembrie ordinul care va permite persoanelor care au susținut și promovat examenul de doctorat să beneficieze, începînd cu luna decembrie, de sporul de doctorat. Astfel, aceștia vor avea, începînd cu luna decembrie, un venit majorat cu 15%. Beneficiarii vor fi în jur de 1.500 de profesori din învățămîntul preuniversitar și universitar” (sursa: amosnews.ro). Această minune s-ar fi înfăptuit “ca urmare a demersurilor FEN și a deputatului Cătălin Croitoru, vicepreședinte al Comisiei de Învățămînt a Camerei Deputaților” (evident tot “întîmplător”). Din cîte am aflat ulterior, un astfel de ordin nu a existat niciodată (dacă greșesc, mea culpa).

Alegerile au trecut. A venit acum momentul adevărului. Mimînd dialogul social, Guvernul României a trimis spre publicare în Monitorul Oficial celebra, de acum, Ordonanță 1, chiar în momentul în care sindicatele se aflau la masa negocierilor cu reprezentanții Ministerului Muncii. Firește că, de această dată, domnul Cătălin Croitoru nu a mai avut nimic de spus. Dar să lăsăm aceste fapte spre dreapta judecată a cititorului.
Este foarte adevărat că ne aflăm în plină criză economică și că, dacă este să suferim, să o facem cu toții. Nimeni nu ar fi avut obiecții dacă, în mod rezonabil, s-ar fi propus neacordarea acestui spor pe o anumită perioadă de timp. El nu este însă amînat, ci anulat.
Să spunem lucrurilor pe nume: nu faptul că acest bonus se numește spor contează. În Franța el nu există. Dar vă rog să aruncați o privire pe grila de salarizare din sistemul public al Hexagonului. Veți vedea unde este plasat un salariat care posedă un doctorat… Iar acest lucru nu este neapărat condiționat de prestarea unei activități care să necesite acest titlu științific. Dacă în grila românească un doctor ar primi în plus, în cadrul bazei salariale, deci nu ca spor, un procent unitar (că tot este la modă) pentru orice domeniu, riguros reglementat însă, aceste rînduri nu ar mai avea sens. În acest fel, ne-am putea încadra în acel procent de 30% pentru sporuri.

Legat de această idee, cei care afirmă că în preuniversitar sau în Administrația Publică nu este nevoie de doctorat omit uneori, cu bună știință, faptul că în stagiul de pregătire sau în perioada redactării tezei, nimeni nu diferențiază un angajat din preuniversitar de unul din învățămîntul superior. Ai aceleași obligații ca doctorand, de ce nu ai avea aceleași drepturi ca doctor? Mai mult decît atît, conform unui astfel de raționament, cum doctoratul nu este necesar pentru a preda în liceu sau în școala generală, nici gradul unu, nici chiar gradul doi nu sînt obligatorii. Ce facem atunci? Plătim doar definitivatul în plus față de nivelul debutantului? Cred că este absurd.
Afirm a nu știu cîta oară: valoarea studiilor doctorale în Romania este controlabilă. Există o comisie în cadrul MECTS, care se ocupă de validarea titlurilor acordate la diferitele școli doctorale din țară. În cataloagele Bibliotecii Naționale există referiri la toate lucrările elaborate și susținute în România. Cine ne-ar opri să facem ordine invalidînd teze asupra cărora planează suspiciuni? Cine ne-ar opri să păstrăm doar 2-3 centre doctorale în țară? Mai mult ca sigur doar voința politică.

Așa stînd lucrurile, este mult mai simplu să-i lovești pe cei ce sînt elita adevărată a științei românești, decît să faci ordine într-un sector atît de important al vieții publice românești. După cum este simplu și eficient să hrănești fără scrupule populismul.

Liviu Călburean
Articol publicat in numarul 513, din 16 februarie 2010 al saptamanalului OBSERVATOR CULTURAL.

Această viziune, în aparență extrem de generoasă, are punctele ei slabe. Nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva cunoștințele creează competențe și nicidecum invers. Problema care trebuie discutată este în ce măsură aceste competențe sînt articulate de o manieră inter și transdisciplinară, în ce măsură ceea ce înveți poate fi reactivat și folosit oricînd în viață.
Spre a ilustra cele susținute anterior, v-aș supune atenției un exemplu din didactica limbilor moderne, exemplu ce îmi este la îndemînă: elevul trebuie să fie capabil să aibă o reacție verbală în diverse circumstanțe ale vieții cotidiene, fiind mult mai important să ai capacitatea de a cere și furniza informații decît, de exemplu, să cunoști conjugarea unui verb. Este, deci, un demers intuitiv, care are însă dezavantajele sale. Neabordarea sistematică a fenomenului de limbă duce la o valorificare cît se poate de relativă a ceea ce înveți. Neștiind să conjugi, nu vei avea niciodată posibilitatea autocontrolului. Învățarea intuitivă poate ajuta anumite categorii de elevi, dar este, în opinia mea, un demers care nivelează în jos. Dar aceasta este o altă discuție despre elitele și elevii care se află sub medie, discuție care nu face obiectul acestor rînduri.
Sursa problemelor este, după mine, alta. Cine se preocupă astăzi de o abordare sistematică a fenomenului educațional? Se întreabă cineva dacă, din punctul de vedere al exigențelor, în evaluarea de zi cu zi, nu există neapărat uniformitate, ci doar acel minimum de obiectivitate care să poată da greutate rezultatelor școlare de zi cu zi? Se uită cineva la diferențele uriașe dintre rezultatele obținute într-un colegiu național și cele obținute într-un liceu industrial? Cu toate acestea, diplomele au aceeași greutate.

Se vorbește de curricula aerisită, de eliminarea anumitor ore, chiar a anumitor discipline. De fapt, problema este alta. Nimeni nu ia în considerare modul în care este gestionat timpul elevului. Am consultat orarul unui elev de clasa a IV-a din Germania. Pare greu de crezut, dar am numărat 28 de ore. Planurile-cadru de la noi propun 20 de ore pentru ciclul primar. Nu susțin o adoptare ad litteram a modelului german. Dar nu pot să nu remarc existența în orar a trei ore de educație fizică, obligatorii, deci în trunchiul comun, dintre care una la bazin, împreună cu un profesor de specialitate.
Ia cineva în calcul curba de efort a elevului? Poți da același randament, pentru ore multe și grele, vinerea ca și lunea? A studiat cineva modelul aplicat pe scară largă în Franța, care plasează una din cele două zile libere din săptămînă miercurea, și nu sîmbăta? Sau modul în care sînt repartizate vacanțele într-un an școlar (după o lună de școală, o săptămînă de vacanță)? Aici ar fi benefic rolul psihologilor școlari. Dar ne interesează cu adevărat dozarea efortului elevilor? Sau mai degrabă economia în alocările bugetare?

Un material anterior a suscitat vii discuții pro și contra. Se referea la posibila eliminare a sporului de doctorat. Argumentele celor care susțin această inițiativă se referă la scăderea prestigiului școlii doctorale românești, la calitatea precară a cercetării din țara noastră, care, din păcate, se bazează mult prea des în ultima vreme pe plagiat și pastișă. Foarte adevărat. Dar, în locul regulamentelor sofisticate de organizare a acestor școli, o singură măsură ar fi fost de ajuns: condiția ca fiecare unitate organizatoare de doctorate să aibă o experiență în învățămîntul superior și cercetare de cîteva zeci de ani și/sau recunoașterea calității cercetării, pe plan mondial. Astfel am fi stopat explozia de doctorate și ne-am fi concentrat asupra calității. Se dorește, însă, cu adevărat așa ceva? Este mult mai simplu să lovești in corpore în cercetătorii români, privîndu-i și de ultima recunoaștere a efortului lor intelectual, respectiv acest mizer spor de 15%.
În final, dar nu în ultimul rînd, mi s-a părut șocantă argumentația domnului Boc privind plasarea personalului din Educație pe o treaptă de salarizare inferioară altor categorii profesionale: “S-a judecat în sensul că pentru anumite categorii sociale cum sînt polițiștii, ei nu mai pot presta o altă activitate. Ei nu mai pot să aibă a doua slujbă, nu pot avea a doua normă, nu pot fi acționari la o societate comercială, nimic. Un profesor poate avea și meditații, poate avea și a doua slujbă…”. Pentru a-mi sprijini argumentația iată un pasaj din Legea educației pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea: “Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de învățare, de instruire practică și de evaluare, conform planurilor-cadru de învățămînt; b) activități de pregătire metodico-științifică; c) activități de educație, complementare procesului de învățămînt”.

Evident că și aici vor apărea opinii contrare. Dar să afirmăm că odată cu procesul de reformă, trebuie oprit fenomenul educației paralele, că pentru a cîștiga mai bine trebuie să muncim mai mult și, în același timp, să ne fie servită aceeași placă referitoare la ziua de lucru a unui cadru didactic, care nu înseamnă decît trei-patru ore, este deja revoltător.
Cum spuneam și cu alte ocazii, nota de plată a atitudinii noastre de acum va fi viitorul. Iar modul de a trata acest domeniu atît de sensibil la calitate lasă și va lăsa și în următorii ani de dorit. Astăzi merge și așa. Dar mîine?

prof. dr. Liviu CALBUREAN

Articol publicat in OBSERVATOR CULTURAL, numarul 491 din 10.09.2009 :

http://www.observatorcultural.ro/A-disparut-sporul-de-15-pentru-doctorat*articleID_22394-articles_details.html

P.S. Semnati petitia: “Nu scoateti salariul de merit si sporul de doctorat”:

Pentru inceput, un pic de istorie nu strica. “Palestina” este o zona din Orientul Mijlociu numita asa inca din perioada Romei antice. De-a lungul istoriei, zona aceasta a fost sub controlul Romei, Bizantului, Imp. Otoman.
Imediat dupa al primul razboi mondial, Palestina a fost eliberata de sub autoritatea Imperiului Otoman si a devenit o zona libera (independenta) de orice influenta occidentala. Pana aici, toate bune si frumoase, palestinienii aveau in sfarsit libertatea de a contura un viitor pentru patria lor. Bucuria nu a durat mult pentru ca imediat dupa asta,  in 1916, britanicii au inventat un act in care promit poporului evreu un teritoriu, adica un stat, ca plata pentru suportul financiar acordat de evrei  in primul razboi mondial. In 1917 britanicii ocupa cu forta Ierusalimul. Evident ca palestinienii nu au fost fericiti cu aceasta situatie si au facut ce stiu mai bine, au luptat. Pentru ca nu aveau arme, au inceput sa practice o tehnica noua de lupta, atentatul terorist. Tehnica aceasta a fost asa de eficienta incat in 1947, englezii s-au saturat de asasinate si de “butoiul de pulbere” pe care stateau in Palestina si hotaresc sa se retraga.

Pentru ca nu au reusit sa-si respecte promisiunea fata de evrei, aceea de a instaura un stat evreu in Palestina, britanicii folosesc un artificiu legal si “cedeaza” controlul Palestiniei, Organizatiei Natiunilor Unite (ONU, UN).

ONU, vazandu-se cu problema pe cap si presata mediatic de US si Anglia, propun segmentarea Palestinei si a Ierusalimului in zone distincte pentru palestinieni si evrei. Evident ca dau evreilor zonele cele mai favorizate cat si cea mai mare parte din Ierusalim inclusiv Bethlehemul. Evreii sunt de acord dar palestinienii cat si restul popoarelor arabe din zona protesteaza vehement. Fara a lua in consideratie pe acestea din urma, se instituie “Statul Israel”.

Imediat dupa declararea statului evreu, Libanul, Siria, Iraq, Egipt si Transiordania ataca noul stat Israel in 1948. Ca urmare a acestui razboi, implementarea segmentarii teritoriale nu s-a aplicat.

Armistitiul de pace din 1949 se incheie cu acordarea teritoriilor noului stat Israel iar restul de teritorii (care trebuiau sa formeze statul Palestina) sunt impartite intre Egipt, Siria si Iordania. Peste teritoriile acordate de ONU, Israel anexeaza si 21% din ce trebuia sa ramana palestinienilor.

In 1967, in cursul “Razboiului de 6 zile”, Israel captureaza Cisiordania (West Bank) de la Iordania, Fasia Gaza de la Egipt si Ierusalimul de Est.

Palestina este un stat legal, recunoscut de peste 117 state ale lumii si este membru ONU.

……

Gata cu istoria, acum la chestii contemporane.

Incepand cu 1948, evreii au inceput “refacerea patriei mama”. Acesta munca de amploare nu a tinut niciodata cont de existenta si altor persoane pe lumea asta. Sutele de coloniile construite in Teritoriile Ocupate sunt o sfidare a oricaror drepturi umane ale populatiei ocupate. Mai mult decat atat, chiar ONU amendeaza Israel in rezolutiei 242 din 1967 care cere in mod expres retragerea Israelului din aceste teritorii. Acesta rezolutie ONU este una istorica, este singura rezolutie care a fost incalcat in mod  deliberat de peste 40 de ani!!.

Coloniile in Teritoriile Ocupate au fragmentat si practic blocat circulatia libera a palestinienilor in Teritorii. Zidurile inalte de beton care se intind pe mii de kilometrii blocheaza accesul la spitale, scoli, gradinite, locuri de munca.

Coloniile sunt o incalcare directa a Conventiei de la Geneva in care se specifica clar ca fortele ocupante nu au voie sa construiasca asezari in teritoriile ocupate.

Ca sa puna si capac la toate acestea, evreii impun starea de criza, asta insemnand ca nimeni are voie sa iasa din casa altfel este impuscat. Au fost cazuri, in unele zone ocupate, in care, din cele 365 zile ale anului, 340 au fost cu interdictie de parasire a domiciliului. Imaginati-va ce inseamna sa traiesti in conditiile acestea.

Praful in ochi a fost aruncat de Israel cand acum cativa ani (2005) a inceput retragerea si distrugerea coloniilor in Gaza. Cele peste 100 de colonii din Cisiordania sunt in continuare bine-merci ba chiar in dezvoltare.

Sunt enorm de multe de spus despre marsavia, aroganta si lipsa de umanitate a statului Israel dar sa incheiem optimist spunand ca fiecare poate sa puna umarul la demontarea mitului ca Israel poate face orice fara sa pateasca nimic.  Si forta asta vine dintr-o actiune super simpla, Boicot Israel! (despre cum sa boicotezi statul Israel, intr-un post viitor)

Pe curand,
Geo

Tags:

Uitati-va cu atentie la acest poster si prindeti mesajul, acela transmis de imagini, nu de titlu. Mesajul grafic al acestui poster, perceput de orice nemaimuta, este urmatorul:

Maimutelor, hai sa va indobitocim sistematic. Poate ca ati fost oameni la un moment dat insa acum este timpul sa deveniti niste dependenti de computere”

Titlul original al acestei celebre imagini prezentate in subsolul posterului, in traducerea lui in romana este “Undeva, ceva a luat-o grav intr-o directie gresita” (engl: “Somewhere, something went terribly wrong”)

Noi suntem convinsi ca undeva, ceva a luat-o razna grav in momentul in care am votat niste inculti sa ne reprezinte. Niste inculti capabili sa faca gafe grave! Nici macar nu le cerem sa stie sa scrie sau sa citeasca, macar daca se uitau la poze, ca niste copii si intelegeau ironia imaginii. De ce avem maimute in guvern? Cum isi permite acest Dragos Dinca sa ne insulte si culmea, sa ne insulte pe banii nostri!!
Ce sa invatam de la Dragos Dinca? Ca in Romania este foarte plauzibil si pentru o maimuta sa ajunga secretar de stat?

Nu-mi ramane decat sa rescriu mesajul imaginii:
Somewhere (Romania), someone (Dragos Dinca) went terribly wrong

P.S.
A propos de imaginea folosita, Dragos Dinca are drept de copyright pentru ea? OSIM doarme?

Resurse:
- Foto poster in Bucuresti, metrou
- INA: http://www.ina.gov.ro/
- Dragos Dincu: http://www.ina.gov.ro/ina-management01.php?lang=ro
- Dragos Dincu – pagina personala: http://www.dragosdinca.ro/

Tags:

- banii pe care ii primeste CCR-ul sunt in functie de “prestatie” si in general sunt platiti inainte. CCR este recompensata pentru fiecare decizie “corecta” cu un plus la buget. Masini noi schimbate des, plasme de metri patrati in fiecare sala de conferinte, etc. Doar un mic santaj.
- majoritatea judecatorilor au o varsta inaintata, au salarii si pensii care depasesc cu mult suta de milioane de lei vechi. Niciodata nu vor face ceva care sa ameninte situatia lor.
- sunt deja notorii prestantele judecatorilor de la CCR pe vremea lui Ceausescu. Completarea CV-urilor si a declaratiilor de avere este un cosmar pentru judecatorii CCR. Sistemul se bazeaza “lasa-ma sa te las” si o tacita inchidere de ochi intre politicieni si judecatori. Probabil orice decizie politica importanta a Curtii se da numai dupa o consultare/negociere cu cei implicati.
- majoritatea judecatorilor sunt “dinozauri comunisti”, invatati sa placa puterii. Nu sunt acei comunisti “reformati” pe care ii gasesti la tot pasul in politica. Comunistii de la CCR se saluta inca fara jena in intimitate cu “tovarase”, sunt aceia care au rezistat pe “rit vechi” in mica insula creata de o constitutie tabacita. Acesti “dinozauri” supravietuiesc si vor supravietui pentru ca de pe urma lor mananca fecale suficient de multi politicieni pentru a stopa orice cataclism sau meteorit juridic ce ii va acuza de incompetenta crasa sau de secera si ciocan curgand in vene.

Pe scurt, CCR a fost si va ramane o unealta perfecta la mana oricarui partid va veni la conducere. Daca (Doamne fereste!) maine va conduce tara PRM-ul, fiti convinsi ca a noastra constitutie prin CCR va permite orice forma de dictatura sau chiar genocid.

Tags:

Click pentru zoom:

Voi ce spuneti?

(imaginea a fost luata de la adresa: http://www.pnl.ro/foto/afis_foto.php?sec=aniversare )

Tags:

“E timpul sa dezvaluim realitatea, Napoleon n-a existat niciodata.

Intreaga pretinsa epopee napoleoniana ? o poveste pentru oameni mari

omul nu traieste numai cu paine. Traieste si cu ceea ce este miraculos. Istoria nu se hraneste numai cu evenimente. I se mai intampla sa-si scoata hrana si din alegorie si parabola. Iar exemplul cel mai rasunator este aceasta legenda alcatuita de inconstientul colectiv al inceputului secolului al XIX – lea: nasterea, apogeul si declinul unei fiinte mitice numita Napoleon.

Omenirea simte priodic nevoia sa reia legatura cu mitologia antica, care a fost leaganul gandirii si al sensibilitatii sale. Dupa tulburarile Revolutiei, sufletul occidental a simtit aceasta nevoie. Si-a faurit un simbol reinnoit al mitului solar grecesc. A inventat zei falsi, ca sa regaseasca o fictiune veritabile. L-a creat pe imaginarul Napoleon.

Napoleon n-a fost un om. Acest personaj nu are nici o realitatea istorica.

Ceea ce afirm voi dovedi

O voi dovedi in 10 puncte

Mai intai numele sau

Toata lumea stie ca soarele este Apollo, astfel numit de greci. Diferenta intre Apollo si Napoleon nu e mare. Intr-adevar, Apollo este acelasi cuvant cu Apoleon. Apollui si Apoleo sunt doua cuvinte grecesti care inseamna “a pierde, a ucide, a extermina”. Or, pretinsul Napoleon ne este prezentat ca cel mai mare exterminator de oameni din vermea sa.

Imi veti spune: da, dar in Napoleon exista: Na. Fie. Dar in greaca, ne sau nai constituie o afirmatie intarita. Putem traduce silaba cu “veritabil” . De unde urmeaza ca Napoleon inseamna “veritabil Apollo”

Desigur, personajul se numeset Bonaparte. Dar cum sa interpretezi Bonaparte, daca nu cu “buna parte”, in opozitie cu mala parte, “Partea proasta”? este deci evident ca Napoleon Bonaparte inseamna “astrul in buna parte” Apollo, soarele, cand urca ep firmament ca sa alunge tenebrele.

Al doilea: nasterea sa.

Apollo, dupa mitologia greaca, se naste intr-o insula din Mediterana: Delos. Astefl ca l-au facut pe Napoleon sa se nasca intr-o insula mediteraneana: Corsica. Afara de asta, veti observa ca, dorind sa-l faca sa domneasca in Franta, asa cum domnise Apollo in Grecia, au ales Corsica, a carei pozitie, in raport cu Franta, este identica cu a insulei Delos in raport cu Grecia.

E adevarat ca Pausanias ii da lui Apollo titlul de divinitatea egipteana. Fara sa se fi nascut in Egipt, e zeu acolo. Tot astfel ni se spune ca in Egipt, unde a inceput cariera sa, Napoleon a fost considerat o fiinta supranaturala, prieten cu Mahomed, si a primit omagii care aduceau cu adoratia.

Al treilea: mama sa

Ni se povesteste ca mama sa se numea Laetitia. E clar ca sub acest nume, care inseamna bucurie, e indicata Aurora, a carei lumina inveseleste natura. Aurora zamisleste soarele si-i deschide, cu degetele sale, portile Orientului.

In mitologia greaca, mama lui Apollo se numeste Leto. Astfel Laetitia a fost ales ca substantiv al verbului loetor sau a inuzitatului loeto, care se traduce prin “a inspira bucurie”

Se considera ca mama lui Napoleon ar fi spus aceste cuvinte binecunoscute: “Numai sa dureze!” Aceasta e antica rugaciune a oamenilor facuta astrului zilei, ca el sa-si raspandeasca in continuare binefacatoarele sale raze asupra lor

Al patrulea: surorile sale

Conform fabulatiei, acest Napoleon-Soare, fiul Laetitiei-Aurora, ar avea trei surori. Sunt evident cele trei Gratii, care impreuna cu muzele, alcatuiesc podoabele si farmecul curtii lui Apollo, fratele lor.

Toate astea sunt clare. Sa continuam

Al cincilea: fratii sai.

Legenda sustine ca pesonificarea astrului care domneste pe pamant a avut patru frati. Trei, se spune, au fost regi. Sunt primavara, care domneste peste flori, vara care aduna recoltele, Toamna, care rotunjeste frucele. Cum aceste trei anotimpuri isi trag puterea de la Soare, cei trei frati ai imaginarului Napoleon primisera tronul de la el, si nu domneau decat prin el. Unul n-a fost deloc rege. Din cele patru anotimpuri, unul nu domneste peste nimic: e Iarna.

Sa-i acordam totusi iernii tristul principat al zapezilor si al chiciurii. Ce aflam in pretinsa istorie napoleoniana? Imperiul Astrului prabusindu-se, cel de-al patrulea frate a gasit un modest refugiu in principatul satului Canino. Si Canino vine de la Cani care inseamna “Parul alb al batranetii reci”

Ce descoperim in fine in ultima fabulatie? Atunci cand nu mai ramane nimic din cele teri anotimpuri frumoase si cand soarele se afla departe de tot, o invazie, venind din Nord, ne albeste campurile, astele, ogoarele, si acopera totul cu mantia sa imaculata. Astfel, legenda evoca un steag alb, care ar fi alungat un steag de diferite culori dupa retragerea fabulosului Napoleon. E usor de observat concordanta intre ritmurile solare ceresti din Antichitatea, si povetile ingenioase imaginate in sec al XIX-lea

Al saselea: femeile sale

Dupa acelasi sistem de fabulatie, Napoleon ar fi avut doua sotii. La fel se atribuiau doua sotii Soarelui: Luna, dupa greci(Plutarh o atesta), si Pamantul, dupa egipteni. Cu luna, Soarele n-a avut urmasi: e prima sotie sterila. De la Pamant l-a avut pe micul Horus. Este cea de a doua sotie a imaginarului Napolen. Horus, nascut de Pamantul fecundat de Soare, simbolizeaza roadele tinsului Napoleon la 20 martie, echinoctiul de primavara.

Al saptelea: activitatea sa politica.

Se spune ca Napoleon a pus capat unui flagel devastator care teroriza Franta( e folosit cuvantul “Teroare”). Si flagelul e numit “hidra Revolutiei”. Ce este o hidra? un sarpe. Putin importa specia, atunci cand este vorba de poveste. Este evident, sarpele Python, teroarea grecilor, si pe care Apollo l-a ucis abia iesit din leagan. Si iata de ce ni se spune ca Napoleon si-a inceput domnia strivind Revolutia. Ce trebuie sa intelegem prin revolutie, in aceasta legenda? O himera, un monstru. De altfel “revolutie” provine din latinesul revolvo, pe care indica intr-adevar sarpele incolacit. Este pythonul mitologiei antice.

Al optulea: maresalii sai

Acest razboinic fabulos ar fi avut doisprezece amaresali activi si patru in rezerva. Primii doisprezece sunt, bineinteles, cele douasprezece semne zodiacale, care merg dupa ordinele Soarelui si comanda fiecare armate de stele. ceilalti patru sunt punctele cardinale, imobile in miscarea generala

Al noualea: victoriile si infrangerea sa.

Ni se mai spune ca Napoleon a parcurs glorios tinuturile Sudului. Dar ca, patrunzand pera departe in Nord, nu s-a putut mentine acolo. Or, acest lucru caracterizeaza perfect mersul soarelui. Dupa echinoctiul de primavara, soarele incearca sa castige reginiunile septentrionale indepartandu-se de ecuator. Dar, dupa trei luni de mer, intalneste tropicul boreal, care-l obliga sa dea inapoi, sa faca cale intoarsa spre Sud, urmand zodia Cancerului, sau a Racului, semn care exprima retrogradatia. Pe aceasta s-a calchiat imaginea expeditiei legendarului napoleon spre Nord, catre Moscova, si retragerea care a urmat. Succesele si infrangerile asa-zisului Napoleon nu sunt decat aluzii relative la cursul sarelui.

Al zecelea; ascensiunea si prabusirea sa

In fine, fiecare stie ca soarele rasare la rasarit si apune la apus. Se pare, pentru spectatorii extremitatilor Pamantului, ca iese dimineata din marile orientale ca sa se piarda seara in marile occidentale. Asta trebuie sa intelegem din legenda conform careia imparatul alegoric a venit pe marea Orientului(Egiptul) ca sa domneasca, si s-a stins in marile occidentale(Sfanta Elena), dupa o domnie de doisprezece ani: douasprezece ore in timpul carora soarele straluceste la orizont

Sa rezumam. Conform stiintei simbolurilor, acum e evident ca pretinsa istorie a inaltarii, a declinului si a prabusirii fabulosului personaj numit in mod semnificativ Napoleon, este o reaparitie a mitului solar antic in mentalitatea moderna. Pretinsul erou istoric este o figura alegorica, toate aspectele sale fiind imprumutatea de la religiea apolloniana. Acest lucru e dovedit prin numele sau, prin cel al mamei sale, prin cele trei surori , cei patru frati, fiul sau, maresalii sai si faptele sale. Este dovedit prin locul nasterii, prin timpul pe care l-a folosit sa-si parcurga cariera si prin regiunea in care a disparut.

Acest Napoleon Bonaparte, despre care s-au spus atatea lucruri si s-a scris asa de mult, nu are nici un fel de existenta reala. E o himera, o poveste, o parabola. Acordandu-i o incredere istorica, ati fost victima unei confuzii. ati luat drept istorie o mitologie a sec XIX, care a reinnoit-o pe cea antica.”

Tags:

Intrebarile grave trebuie pregatite cumva pentru ca raspunsul sa fie si el la inaltime. Pregatirea raspunsului a inceput de dimineata chiar de cand am deschis ochii. Mi-am spus “coane, astazi e grava, invartita si cu mot!”.

Am lasat apa sa umple cada, am aruncat aprox. 1kg de sare in ea si ca un adevarat scafandru de exagerat de mica adancime (30cm) am plonjat in apa. Kg`ul acela de sare m-a facut cu adevarat sa ma simt ca o muratura pusa cu dragose toamna la murat de o bulgaroaica cu ceafa(?) groasa.

Am deschis instinctiv Catavencu la antepenultima pagina pentru a reflecta pe textul lui Tetelu. Povestea ceva despre relativitatea timpului vis a vis de actul sexual al prostului satului … destul de in linia care l-a consacrat. Pe Tetelu nu-l intereseaza politica recenta decat daca da cineva cu pumnul in sedinta de la redactie pe tema asta. La terminarea lecturii am constatat ca degetele de la picioare deja capatasera textura des intalnita la castravetii murati de-ti venea s-i feliezi pe marginea cazii.

Am continuat sa citesc aproape tot ziarul (mai putin suplimentul cu academia de gashca pe care nu-l suport pentru ca fiecare litera scrisa acolo parca sufera de acnee adolescentina) si am ajuns la concluzia ca redactorii nu-l mai simpatizeaza pe Basescu.

Sincer, le impartasesc parerea, nici eu nu ma dau in vant dupa valentele dictatoriale ale lui Basescu. Un bulbuc de sampon mi-a alunecat de la baza nasului spre ochi parca vrand sa se bage in seama, puţoi chimic plin de E-uri, coloranţi şi sapun.
Mă ÅŸamponez cu spor uitând pentru o secunda de problema gravă, învârtită ÅŸi cu moÅ£ legată de referendum. Răd simÅ£ind parfumul de trandafiri (PSD-iÅŸti) al ÅŸamponului. E un semn! Din sufragerie se aude Winamp-ul cu Nelly Furtado – All good things (come to an end). Deja mă înduioÅŸez. A fost al doilea semn! Dammit!

De la revolutie şi pînă acum am votat PNL-ul sau coaliţia care-l includea. Mă simt liberal în tot ce fac şi tot ce gândesc deşi, uite, PNL-ul a schimbat macazul, a facut pactul cu diavolul roşu patronat de Prostănac. Cum a putut Tăriceanu sa lase România asta chiar şi pentru o secundă pe mâna lui Văcăroiu?!

Da, Băsescu este un dictator, este prost si nemanierat, este o lichea de om dar moare cu ei de gât, lucru pe care-l respect. Nu l-aÅŸ vota pentru nimic în lume până stau sa mă gandesc la alternative …  Becali, Geoană, Guşă. Tăriceanu a promis că luptă împotriva corupÅ£iei ÅŸi n-am vazut nici macar un parlamentar bagat la zdup! Tăriceanu a promis că foÅŸtii colaboratori ai securitatii vor fi exclusi de la putere, numeste unu!

Toţi mint dar este evident ca Tăriceanu a avut puterea şi nu a folosit-o. Dintre Băsescu si Tăriceanu, parca mai vinovat este Tăriceanu.

Ma ridic la cei 1.86 m ai me, dau drumul la dus si ma clatesc cu o apa aproape rece. Am auzit ca apa rece face bine la circulaţie. Totusi, eu nu am probleme cu circulatia, poate sunt doar masochist. Clăbucii se împleticesc împinşi de  apa.  Mi-e frig, mi-e  foame  dar am ajuns la o concluzie.

O sa-l votez iar pe Basescu asta, asa, de curiozitate.

Tags:

sursa: Mediafax

Tags: