batranTineretea in slujba unei batraneti decente

Am incercat sa meditez la sensurile profunde ale unui clip publicitar mai vechi care ne pune in garda asupra responsabilitatii fiecaruia dintre noi fata de perioada mai putin “ productiva ” a vietii – varsta a treia. Tineretea este considerata perioada cind “ai timp, dar nu ai bani”, in timp ce maturitatea este “varsta la care ai bani, dar nu ai timp”. Vine apoi momentul cand, “ eliberat ” de constrangerile vietii active, iti regasesti pacea sufleteasca, in mijlocul unei familii in care dragostea si intelegerea te vor ajuta sa iesi cu demnitate de pe scena vietii. Este momentul in care poti avea si timp si bani, culegand roadele catorva zeci de ani de viata profesionala zbuciumata.
Mesajul clipurilor publicitare de acest tip este mai mult decat limpede : unica solutie pentru o varsta a treia linistita o reprezinta evident asigurarile de viata si contributia la fonduri de pensii administrate privat.
“Este o iluzoriu sa consideri ca toate frustrarile tineretii isi vor gasi alinarea in toamna vietii”, ar putea afirma scepticii, aducand ca argument forte precaritatea conditiei fizice, slabiciunile acestei “ carcase tradatoare ” care este trupul. Departe de a fi adevarat, tinind cont de marginalizarea tacita, dar sistematica, la care acesti oameni sunt supusi. In ultima vreme, se acrediteaza din ce in ce mai des ideea dezechilibrului dintre numarului contribuabililor si cel al pensionarilor. Culmea ingratitudinii, daca tinem cont ca intr-un trecut mai apropiat sau mai indepartat, actualii “ asistati ” au contribuit disciplinati la “ consolidarea ” bugetului de stat. Pentru ca, nu-i asa, tot ce conteaza sunt dezechilibrele actuale din sistemul public de pensii…
Cred ca aici trebuie puse bazele discutiei privind necesitatea absoluta de a ne asigura singuri viitorul. Un consultant de asigurari ar spune ca tine de o “ normalitate occidentala ” ca fiecare dintre noi sa opteze pentru o asigurare de viata si / sau sa cotizeze la un fond privat de pensii. Nimic mai adevarat. Se poate insa demonstra usor ca aceasta tendinta este departe de a fi generala chiar si in lumea europeana spre care tindem. Aduc in sprijinul acestei afirmatii un excelent eseu avand ca tema “ povara ” varstei a treia – La vieillesse, aparut in anul 1970 la editura Gallimard – apartinind scriitoarei franceze Simone de Beauvoir (cea care, promovand idei precum feminismul si schimbarea opticii fata de cei ce ajung la apusul vietii, a reprezentat latura “ practica ”, angajata a existentialismului).
Extem de actual, chiar si la peste 35 de ani de la aparitie, acest eseu ar trebui sa se afle pe masa de lucru a tuturor celor care se ocupa de politici sociale. Intr-o societate in care, “batran si sarac reprezinta un pleonasm”, masurile de protectie in beneficiul celor varstnici vor fi mereu insuficiente. Astfel ca solutia alternativa este implicarea familiei. In comunitati rurale traditionale, omul in floarea varstei stie ca, ajuns la batrinete, se va bucura de acelasi tratament pe care il aplica in prezent parintilor sai. De unde aceasta atitudine ? Simone de Beauvoir citeaza un basm al fratilor Grimm, in care un taran nu accepta prezenta la masa, in mijlocul familiei, a parintelui sau, preferand sa-l hraneasca separat. Intr-o zi, omul nostru isi surprinde propriul fiu pregatind locul unde va fi el insusi izolat cind va ambatrini. Socul provoaca schimbarea : decanul de varsta al familiei isi regaseste locul, la masa, intre “ ai sai ”.
Simple povesti ! vor spune multi dintre noi. Care trebuie totusi sa recunoasca o realitate dureroasa : insingurarea, lipsa contactului cu semenii, peste care se adauga mizeria materiala, ii doboara pe cei mai in varsta dintre noi cel putin la fel de rapid, daca nu mai rapid decat problemele de sanatate, pe zi ce trece mai acute. Ne amintim de parinti si bunici cind avem probleme sentimentale sau, culmea, materiale, cand vrem ca mostenirea sa ne favorizeze. Ne luam angajamentul ca ii vom ingriji. In realitate, le grabim, fie si tacit, sfarsitul.
Este, nu-i asa, un subiect care momentan nu ne priveste. Ne va privi odata, dar deocamdata ziua de maine, locul de munca sau pretul gigacaloriei se afla pe agenda preocuparilor noastre zilnice.
Sa lasam ipocrizia la o parte ! A nu accepta problemele varstnicilor inseamna a nu accepta, in integralitatea ei, insasi conditia noastra umana. Iar conceptiile traditionale, la care facea referire eseul mai sus amintit, ar trebui sa ramana actuale. Ar trebui…
Problemele actuale ale bunicilor si strabunicilor nostri vor fi mai tarziu problemele noastre. Experienta ultimilor ani ne invata ca in aceasta lume in care totul se vinde si se cumpara, doar noi ne putem pune la adapost propriul nostru viitor. De aceea, in acord cu acel clip publicitar, suntem aproape condamnati sa recunoastem : cea mai la indemina si de perspectiva solutie pentru fiecare dintre noi (nu cumva singura ?) o reprezinta asigurarile de viata si pensiile private.

dr. Liviu Calburean

http://lcalburean.blogspot.com/

Asociez aceste randuri amintirii unui minunat dascal, plecat mult prea devreme in lumea celor drepti – prof. dr. Gheorghe CRACIUN – Cotidianul – link extern

3 thoughts on “Tineretea in slujba unei batraneti decente

  1. E atat de usor sa te sustragi de la ce consideram firesc cand e vorba de altii, precum a da sfaturi e usor!
    Sa fii om e esenta vietii si suntem tributari noua insine, apoi celor de acelasi sange, celor pe care ii numim dragi, celor care intr-un fel sau altul trec prin viata noastra – sa nu uitam sa fim oameni in sensul adevarat al cuvantului!
    Liviu, atinge un punct nevralgic al societatii si as fi ipocrita, daca nu as recunoaste ca in fuga mea prin viata si eu am gresit ades…
    Mi-a fost uneori mai usor uneori sa spun nu am timp, nu a sosit vremea, e peste planificarile bugetare…cand totul ar fi trebui sa fie altfel!
    E o lume nebuna, in care ades uitam ca sufletul este cel care ar trebui cultivat, nu materialul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *